x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Sute de partituri, amintiri și emoții LA OPERĂ!

Sute de partituri, amintiri și emoții LA OPERĂ!

de Magdalena Popa Buluc    |    30 Aug 2019   •   16:36
Sute de partituri, amintiri și emoții LA OPERĂ!

Opera Naţională Română din Cluj-Napoca își întâmpină publicul în deschiderea Stagiunii 100, printr-o gală extraordinară în aer liber: LA OPERĂ 2019 - Concertul de prezentare a Stagiunii 2019 – 2020.

Sâmbătă, 31 august 2019, de la ora 20:00Piața Avram Iancu din Cluj-Napoca va pulsa în primele acorduri ale noului sezon liric, oferindu-le spectatorilor strălucirea unui nou eveniment sub clar de lună.

Alături de farmecul cadrului inedit, emoția concertul este întregită de deschiderea festivă a Stagiunii Centenare a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, documentată ca primă instituție lirică înființată în țara noastră, în anul 1920.

 Scena ridicată pe esplanada Operei clujene le va aparține îndrăgiților soliști Irina Săndulescu Bălan, Veronica Fizeșan, Carmen Gurban, Diana Țugui, Nadejda Cerchez (invitată), Lucia Bulucz, Oana Trîmbițaș, Larisa Ștefan, Liza Kadelnik, Andrada Ioana Roșu-Vaida, Hector Lopez, Sorin Lupu, Eusebiu Huțan, Cristian Mogoșan, Geani Brad, Florin Estefan, Cristian Hodrea, Petru Burcă și Simonfi Sándor, acompaniați de Orchestra și Corul Operei Naționale Române din Cluj-Napoca, sub bagheta Maestrului Gheorghe Victor Dumănescu.

Programul serii include momente orchestrale, solistice, de ansamblu și corale din titlurile operistice regăsite în repertoriul noii stagiuni, precum: Carmen de Georges Bizet, Gianni Schicchi de Giacomo Puccini,  Hérodiade de Jules Massenet, L’elisir d’amore de G. Donizetti, Faust de Charles Gounod, Turandot de Giacomo Puccini, fiind nelipsite și notele românești, precum opereta Lăsați-mă să cânt a lui Gherase Dendrino, o strălucire aparte fiindu-i rezervată inconfundabilului titlu Macbeth de Giuseppe Verdi – operă prezentată în premieră pe scena Operei clujene, duminică 29 septembrie 2019. Toate ne vor transpune în multiplele universuri ale celor mai apreciați compozitori, într-un spectacol completat de lumini, efervescență și minunatele costume de operă, produs în parteneriat cu Asociația Culturală ”Pro Transilvania”.

O tradiție muzicală unică în țară, ce reunește și încântă publicul în inima orașului, în debutul fiecărei stagiuni, Concertul LA OPERĂ se află la cea de-a cincea sa ediție, impresionând an de an prin concerte montate în aer liber, în fața a mii de spectatori dornici să resimtă armonia vibrantă a operei. Asemeni edițiilor sale anterioare, La Operă 2019 oferă acces liber publicului larg, din dorința de a împărtăși tuturor bucuria și farmecul muzicii. Le vom sărbători împreună din nou, alături de ocazia unică a deschiderii Stagiunii Centenare a Operei Naționale Române din Cluj-Napoca!

 

×