Trupa britanică Supergrass se reunește după un deceniu. Solistul formației face dezvăluiri
Gaz Coombes, solistul formaţiei rock britanice Supergrass, a afirmat că a avut nevoie de zece ani pentru a da uitării amintirile neplăcute legate de destrămarea trupei.
Formația din Oxford se reuneşte pentru a începe în acest an un turneu în formulă completă şi pentru a lansa mai multe materiale discografice retrospective.
Coombes (43 de ani), care, după destrămarea trupei, a pornit într-o carieră solo, a afirmat că despărţirea din 2010, în timpul înregistrărilor celui de-al şaptelea album, intitulat ''Release The Drones'', ce nu a mai fost lansat, a fost ''extrem de dureroasă''.
"Aveam nevoie de această perioadă pentru a uita o parte dintre tâmpenii şi durerea de atunci. A fost extrem de dureros. Am avut nevoie de zece ani", a declarat artistul pentru revista Q Magazine.
Solistul i-a prevenit pe fani că nu trebuie să aştepte materiale muzicale noi din partea trupei.
"Nu vreau să exclud nimic, dar nu face parte din plan", a declarat acesta pentru revista britanică.
"Este vorba doar despre acest an, în care vom avea nişte concerte".
Intitulat ''The Strange Ones 1994-2008'', materialul discografic retrospectiv marchează cea de-a 25-a aniversare a albumului de debut al trupei, ''I Should Coco''.
În formulă completă, cei patru membri - Coombes, Danny Goffey, Nic Goffey şi Andy Davies - vor susţine o serie de concerte în Marea Britanie, Europa şi America de Nord în perioada februarie-aprilie 2020.
Coombes, primul care a părăsit trupa, a declarat că încă se mai simte vinovat pentru plecarea sa bruscă.
''Îmi aduc aminte că m-am simţit lipsit de inspiraţie", a spus muzicianul despre înregistrarea albumului ''Release The Drones''.
"E ca atunci când iei CD-urile cu tine când te întorci acasă şi a fost pentru prima dată când nu le-am ascultat cu nimeni, ceea ce a fost straniu."
"Încercam să fiu optimist, gândindu-mă că nu erau încă gata, dar nu îmi plăcea. Mă simţeam destul de trist pe această temă, de fapt", a mai declarat artistul.

Ştiri din .ro
Profesorul şi violoncelistul Marin Cazacu a primit ordinul „Meritul Cultural” în numele Centrului Naţional de Artă „Tinerimea Română”

Eveniment online de excepție dedicat Zilei Culturii Naționale
România văzută de Eminescu. Despre școală, biserică, parlament, cultură, armată, fiscalitate, judecători, imigranți, americanism

Ziua Culturii Naţionale, sărbătorită la Televiziunea Română prin numeroase programe speciale ce vor fi transmise pe toate posturile sale

Începe Spectacolul!

TNB, între Bilanţ de pandemie şi perspective pentru un an mai bun

Program online de filme românești pe TIFF Unlimited, de Ziua Culturii Naționale

Ziua Culturii Române
Sibiu – prima destinație din itinerariul expoziției ”Eroii care au făcut Istorie”

De Ziua Culturii Naționale, Teatrelli sărbătorește arta imaginii pe scena lumii, într-o ediție specială dedicată scenografiei în seria „Anotimpurilor dialogului despre teatru cu Octavian Saiu”
Ziua Culturii Naţionale sărbătorită la Televiziunea Română

ZIUA CULTURII NAȚIONALE. Mirel Taloș: „Creativitatea românească ne menține pe harta lumii în orice timpuri“

De Ziua Culturii Naționale - maraton de spectacole lectură, la Teatrul Național Târgu-Mureș

Cărți care au devenit filme de succes

Eveniment la Naționalul din Iași: Sindromul Quijote - spectacol dedicat Zilei Culturii Naționale, pe textul câștigător al proiectului Lecturi³
