Trupele Grimus, Jeremy? şi Electric Pyramid cântă în deschiderea concertului Queen + Adam Lambert care va avea loc în Piaţa Constituţiei din Bucureşti, pe 21 iunie.
Electric Pyramid este o trupă londoneză care îi însoţeşte pe membrii Queen în turneul european, în timp ce Jeremy? este una dintre formaţiile din sud-estul Europei selectate să se alăture pentru o serie de concerte programate în această zonă. Grimus a fost însă prima opţiune pentru România, fiind aleasă în urma mai multor propuneri înaintate managementului.
De altfel, clujenii vor încheia seria concertelor din deschidere urcând ultimii pe scenă, chiar înaintea show-ului Queen + Adam Lambert.
Trupa Grimus, formată din Bogdan Mezofi (voce), Valentin Rauca (chitară), Cristian Csapo (chitară), Lehel Kiss (clape), Titus Vădan (bas) şi Tamaş Adorjani (tobe), a lansat, până în prezent, trei albume şi a participat la cele mai importante evenimente din România, dar şi la festivaluri din Marea Britanie, Serbia, Ungaria, Polonia, Italia şi Austria.
Cu o prezenţă de 10 ani pe scenă de rock alternativ, Grimus este una dintre cele mai apreciate trupe din industria muzicală românească, remarcându-se prin hituri precum ”Priveşte-mă”, ”In Your Eyes” şi ”Political Animals”.
Jeremy?, trupă de rock alternativ din Sofia, a impresionat managementul Queen + Adam Lambert, care i-a ales pentru a deschide concertele din Bulgaria, România şi Polonia. Având o puternică influenţă britanică, Jeremy? a participat la ediţia din 2015 a festivalului The Great Escape din Brighton, iar anul trecut a susţinut un mini-turneu european ce a inclus concerte în Londra, Liverpool, Dublin, Praga şi Berlin. Fondată, în 2013, de Ersin Mustafov (voce şi chitară), Tasho Kolev (chitară), Rosen Vatev (tobe) şi Emiliyan Bonev (bas), Jeremy? a avut o ascensiune rapidă în top-urile muzicale din ţară natală, cu single-urile ”Fake Fruits”, ”Hope” şi ”Two Weeks To The Great Escape”.
Trupa londoneză Electric Pyramid au debutat cu single-ul ”1989”. În 2015, Electric Pyramid a concertat prima dată alături de Queen + Adam Lambert, pe scena festivalului Rock în Rio de la Lisabona, susţinând alături de ei un turneu extensiv în Europa de Est şi Rusia.
Show-ul Queen + Adam Lambert din această vară este o premieră pentru România, marcând prima vizită oficială a membrilor fondatori Queen în România.
Brian May, Roger Taylor şi Adam Lambert au cântat pentru prima dată în această formulă în 2009, susţinând împreună de atunci numeroase show-uri sold-out în Statele Unite, America de Sud şi Europa.
Biletele pentru acest eveniment sunt disponibile online, pe eventim.ro, şi în magazinele partenere, la mai multe categorii de preţ: 535,50 de lei (tribună), 310,50 de lei (golden circle), 220,50 de lei (gazon A) şi 126,00 de lei (gazon B), preţuri la care se adăugă comisionul de ticketing.