x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Turneul Pianul călător porneşte în a treia călătorie

Turneul Pianul călător porneşte în a treia călătorie

20 Mar 2013   •   10:08
Turneul Pianul călător porneşte în a treia călătorie

Pianul călător nu este doar o metaforă, ci o realitate transformată într-o frumoasă poveste cu muzică de cea mai bună calitate, „istorisită” de pianistul Horia Mihail într-o lungă şi plăcută aventură artistică în 15 oraşe din România şi Republica Moldova. Şi pentru că menirea acestui turneu de amploare constă în bucuria adusă melomanilor din întreaga ţară la concerte, dar şi în obiectivul generos de a dărui unui oraş pianul cu drept de folosinţă în următorii ani (pentru a încuraja alte evenimente muzicale de marcă), cel de-al treilea pian călător va avea destinaţia finală Tulcea, unde instrumentul va rămâne pentru următorii ani.

Mii de kilometri, zeci de mii de spectatori în săli şi milioane de ascultători virtuali prin radio, televiziune sau internet au participat la primele două ediţii ale turneului naţional Pianul călător, organizat de Radio România Cultural şi Asociaţia Culturală Accendo. După cele 12 recitaluri din 2011, impresionantul turneu din 2012 ajungea la 22 de recitaluri şi concerte în 19 oraşe, pentru ca de această dată cea de-a treia ediţie a evenimentului, avându-l ca protagonist pe pianistul Horia Mihail şi desfăşurat între 24  martie şi 27 aprilie 2013, să însemne 15 oraşe din România şi Republica Moldova.

Traseul străbătut va acoperi toate zonele istorice ale ţării: va porni din Banat, de la Sânnicolau Mare şi Timişoara, va ajunge în Ardeal la Braşov, Sibiu, Mediaş, Cluj Napoca şi Târgu Mureş, în Crişana la Oradea şi în Muntenia la Piteşti şi Bucureşti, apoi în Moldova la Bârlad, Tecuci, Roman şi peste Prut la Chişinău, iar apoi va atinge Dobrogea pentru oraşul de destinaţie a pianului, Tulcea.

Repertoriul ales este integral Beethoven: Patetica, Sonata Lunii, Appassionata şi Concertul nr. 4 in Sol major pentru pian şi orchestră. Şi pentru că prietenii vechi nu se uită niciodată, Horia Mihail va merge să viziteze în 2013 şi primele două piane călătoare. Astfel, recitalul de debut al turneului va avea loc la Sânnicolau Mare (24 martie), oraşul în care, la finalul celei de-a doua ediţii a turneului, a rămas, în 2012, al doilea pian călător. Primul pian călător se va reîntâlni şi el cu pianistul pe 11 aprilie la Mediaş, oraşul în care a rămas în 2011.

Înainte de a părăsi Bucureştiul, Pianul călător cu numărul 3 va face o plimbare prin parcurile Capitalei. De la Sala Radio, unde se găseşte acum (pentru că pianul este proprietatea Societăţii Române de Radiodifuziune), va poposi în parcurile Cişmigiu şi Herăstrău, pe 13 şi 14 aprilie, unde vor avea loc două recitaluri în aer liber realizate cu sprijinul ARCUB. O săptămână mai târziu, pianul călător îl va însoţi pe Horia Mihail în călătoria către o serie de oraşe din ţară în care nu există piane de concert performante, care să permită susţinerea unor astfel de evenimente.

În urmă cu un an, Horia Mihail declara : “Am întâlnit în toate oraşele prin care am trecut un public avid de frumos, de cultură, foarte cald, mulţi tineri, lucru care m-a bucurat nespus. În ciuda oboselii inerente, după fiecare recital m-am simţit proaspăt şi am simţit că publicul empatizează cu ceea ce fac. Îmi doresc ca acest eveniment mare si frumos să nu capete soarta altor lucruri frumoase din România, adică dispariţia lui în timp.”

Oltea Şerban-Pârâu, redactor şef Radio România Cultural şi unul dintre iniţiatorii turneului declara : „Pianul călător a fost iniţial o idee, un vis pe care nu ştiam dacă vom reuşi să-l transformăm în realitate şi să nu-l lăsăm să rămână o întâmplare dintr-un an oarecare, o întâmplare de care se vor fi minunat unii şi alţii şi pe care o vor uita, aşa cum au descoperit-o. Pianul călător a devenit un brand, acum, când lansăm a treia ediţie, toată lumea ştiind foarte bine despre ce este vorba. A treia călătorie va începe tot la Bucureşti şi se va încheia la Tulcea, la Teatrul „Jean Bart” unde va locui al treilea pian călător în următorii ani. »

Al treilea turneu Pianul călător îi oferă lui Horia Mihail bucuria de a repeta această experienţă, cu un program atractiv, cu recitaluri şi concerte cu orchestra. Traseul lui va putea fi urmărit pe www.pianulcalator.ro sau pe frecvenţele posturilor publice de radio.

Eveniment recomandat de Radio RomâniaOrganizatori: Radio România Cultural şi Accendo
Coproducători:TVR 2 si Radio România Regional
Partener oficial: Volkswagen - Das Auto
Sponsori: JTI, Sense, Erste Bank
Parteneri: ARCUB, Societatea de Muzică Veche, Orchestrele şi Corurile Radio, Continental Hotels
Parteneri media: Money TV, Radio România Actualităţi, Radio România Muzical, România liberă,  Academia Caţavencu, SPECTACULAR, Sapte Seri, Observator Cultural, Cocor, Cocor Media Channel, agentia de carte.ro, Sales Express, Business Review, Tango, Ziare.com,TV Accent Tulcea.
Parteneri culturali: Orchestrele şi Corurile Radio România, Filarmonica de stat din Braşov,Filarmonica de stat din Piteşti, Filarmonica de stat din Timişoara, Casa de cultură din Sânnicolau Mare, Asociaţia culturală Pro Bartok din Sânnicolau Mare, Primăria din Sânnicolau Mare, Filarmonica de stat din Braşov, Filarmonica de stat din Piteşti, Filarmonica de stat din Oradea,Academia de Muzică din Cluj, Filarmonica de stat din Tg. Mureş, Filarmonica de stat din Sibiu, Casa de cultură din Mediaş, Muzeul „Vasile Pârvan” din Bârlad – Pavilionul Marcel Guguianu, Primaria Municipiului Tecuci, Muzeul Mixt Tecuci, Casa de Cultura Tecuci. Casa de cultură din Roman, Primaria Municipiului Roman, Sala cu orgă din Chişinău, Teatrul Jean Bart din Tulcea, Consiliul Judetean Tulcea, Primaria din Tulcea
 
Itinerar Recitaluri:
24 MARTIE, Sânnicolau Mare, Castelul Nako, Recital (pe Pianul Călător 2)
25 MARTIE, Timişoara, Sala Capitol, Recital
29 MARTIE, Braşov, Cercul Militar, Recital
2 APRILIE, Piteşti, Casa de Cultură, Recital
5 APRILIE, Oradea, Sala Filarmonicii, Recital
 7 APRILIE, Cluj Napoca, Academia de Muzică, Recital
 9 APRILIE, Târgu Mureş, Palatul Culturii, Recital
17 APRILIE, Bucureşti, Sala Radio, Recital
Itinerar concerte cu orchestra:
28 MARTIE, Braşov, Cercul Militar, Concert cu orchestra
11 APRILIE, Sibiu, Sala Thalia, Concert cu orchestra
12 APRILIE, Mediaş, Sala Traube, Concert cu orchestra (pe Pianul Călător 1)
19 APRILIE, Bucureşti, Sala Radio, Concert cu orchestra
25 APRILIE, Chişinău, Sala cu Orgă, Concert cu orchestra
Itinerar Pianul Călător:
13 APRILIE, Bucureşti, Parcul Cişmigiu, Recital Pianul Călător
14 APRILIE, Bucureşti, Parcul Herăstrău, Recital Pianul Călător
20 APRILIE, Bârlad, Pavilionul Marcel Guguianu, Recital Pianul Călător
21 APRILIE, Tecuci, Casa de Cultură, Recital Pianul Călător
22 APRILIE, Roman, Casa de Cultură, Recital Pianul Călător
27 APRILIE, Tulcea Teatrul Jean Bart, Recital Pianul Călător

×
Subiecte în articol: turneu pianul calator concert