x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica Ultima rundă a Ediției a V-a a Concursului Național de Tinere Talente ”ALLEGRIA”

Ultima rundă a Ediției a V-a a Concursului Național de Tinere Talente ”ALLEGRIA”

28 Iun 2018   •   17:34
Ultima rundă a Ediției a V-a a Concursului Național de Tinere Talente ”ALLEGRIA”

Vineri, 29 iunie a.c., va avea loc ultima rundă a Concursului Național de Tinere Talente ”ALLEGRIA” – Ediția a V-a, la Centrul European Cultural și de Tineret pentru UNESCO ”Nicolae Bălcescu” din București.  Această ediție a fost structurată în 5 runde, care s-au desfășurat în perioada februarie-iunie 2018.

Pentru ultima rundă a concursului s-au înscris 21 de trupe și tineri artiști, dornici să își etaleze talentul, cu repertorii extrem de variate, din domenii precum muzică, actorie, dans contemporan, arte plastice, muzică instrumentală. Câștigătorii vor fi desemnați de către un juriu de specialitate, format din actori, muzicieni și artiști consacrați, coregrafi, profesori de muzică, compozitori și reprezentanți media, și se vor califica pentru Finala concursului, programată să aibă loc la sfârșitul lunii iulie.

La ediția a V-a a Concursului ”ALLEGRIA au participat peste 300 de copii și tineri din București, dar și din alte zone ale țarii, precum: Neamț, Bacău, Galați, Buzău, Focșani, Dâmbovița, Ploiești, Ialomița, Giurgiu, Brăila, Slobozia sau Ilfov, etc. Concursul de tinere talente ”ALLEGRIA” este unul dintre cele mai frumoase proiecte ale Fundației Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, care își propune să descopere și să promoveze noi talente în rândul copiilor și tinerilor cu vârsta cuprinsă  între 7 și 18 ani.

Până în prezent, peste 10.000 de copii și tineri au urcat pe scenele ALLEGRIA, probându-și talentul și cultivându-și veleitățile artistice. Pe lângă faptul că este o manifestare culturală, competitivă și creativă, ALLEGRIA este și un prilej extraordinar de socializare artistică. Mulți dintre copiii și tinerii care performează astăzi pe scenele artistice din România, dar și din afara țării, și-au început evoluția artistică participând la acest concurs.

×