Formaţia americană rap Beastie Boys şi-a anulat concertele programate în lunile următoare şi a amânat lansarea noului album deoarece unul dintre membri, Adam Yauch, a fost diagnosticat cu o tumoare canceroasă şi are nevoie de timp pentru a se trata, informează CNN.
Într-o filmare explicativă adresată fanilor, Yauch spune că tumoarea canceroasă se află în glanda salivară. “Vestea bună este că mi-au scanat tot corpul şi tumoarea este localizată într-o singură zonă, aşa că nu îmi poate afecta vocea”, mai spune Yauch.
Artistul va fi operat, cel mai probabil, săptămâna viitoare, iar apoi va face tratamente de radioterapie. Yauch a mai spus că nu se ştie exact cât timp va fi amânat turneul şi a cerut scuze celor care şi-au făcut planuri pentru a veni la spectacole. Beastie Boys a fost înfiinţată în anul 1979 şi este considerată prima trupă rap importantă formată exclusiv din albi.
Citește pe Antena3.ro