x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica VIDEO - Vocea lui Barack Obama apare pe noul album al formaţiei Coldplay

VIDEO - Vocea lui Barack Obama apare pe noul album al formaţiei Coldplay

24 Noi 2015   •   12:50
VIDEO - Vocea lui Barack Obama apare pe noul album al formaţiei Coldplay

Noul album al trupei britanice Coldplay beneficiază de participarea preşedintelui SUA, Barack Obama, având în vedere că va include un fragment al piesei 'Amazing Grace,' pe care preşedintele a cântat-o în august anul acesta, relatează marţi EFE.

Fragmentul cu vocea lui Obama este folosit ca interludiu pentru cel de-al 7-lea album al trupei intitulat 'A Head Full Of Dreams', care va fi lansat pe piaţă la 4 decembrie, potrivit ziarului The Sun.

Britanicii au decis să facă uz de interpretarea pe care Obama a dat-o acestui gospel clasic la funeraliile senatorului democrat Clementa Pinckney.

Politicianul a fost asasinat în iunie anul acesta împreună cu alte 8 persoane într-un atac armat într-o biserică metodistă din Charleston (Carolina de Sud), un lăcaş unde se întâlnesc de obicei membri ai comunităţii de culoare ai oraşului.

Potrivit solistului trupei, Chris Martin, faptul că Obama a cântat piesa după aceste asasinate este de "o importanţă istorică", astfel încât au decis să includă un fragment în noul lor album. Trupa a obţinut permisul Casei Albe pentru a include vocea preşedintelui, care a mărturisit în urmă cu câţiva ani că este fan Coldplay.

Trupa a pus deja la dispoziţia publicului prima piesă a albumului, 'Adventure Of A Lifetime', şi a subliniat că noile cântece vor avea mai multă energie şi culoare decât cele din precedentul lor album 'Ghost Stories'.

Barack Obama nu este singurul "invitat" pe noul album al celor de la Coldplay, având în vedere că şi alte vedete precum Beyoncé, Noel Gallagher, Tove Lo şi Merry Clayton au colaborat la 'A Head Full Of Dreams'.

Obama canta Amazing Grace

×
Subiecte în articol: coldplay barack obama