x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Muzica W.A.S.P

W.A.S.P

de Alex Revenco    |    13 Noi 2009   •   00:00
W.A.S.P

Luni 16 noiembrie, legendarul grup american cântă la Arene.

În turneul european de promovare al noului album, "Babylon", Blackie Lawless - solist vocal, chitară rhythm, Doug Blair - chitară solo, backing vocals, Mike Duda - bass, backing vocals şi Mike Dupke - tobe concertează la Arenele Romane din Bucureşti, într-un cort special amenajat şi încălzit.

CAPODOPERA
"Babylon", lansat luna trecută prin Global Music, ocupă în acest moment locul 15 în topul albumelor rock din Marea Britanie. Construit în jurul mitului biblic al celor patru călăreţi ai Apocalipsei, discul este considerat "o capodoperă metal ce-i va face atât pe fanii vechi, cât şi pe cei noi să ceară mai mult". Show-ul de la Bucureşti, organizat de Promusic Production şi Maximum Rock va începe la ora 20:00, iar biletul de intrare are
încă preţul de 95 de lei, pentru că în ziua concertului va fi 110 lei. Fanii adevăraţi şi-au cumpărat "bilete speciale", până la 30 septembrie, cu 87 de lei, această categorie fiind sold out.

×
Subiecte în articol: muzica