Ziua Internaţională a Jazzului, sărbătorită printr-un concert "all-stars" la Havana
Numeroase staruri ale muzicii jazz din toate colţurile lumii au sărbătorit, duminică, cea de-a 6-a ediţie a Zilei Internaţionale a Jazzului, la Havana, printr-un concert extraordinar organizat sub egida UNESCO, conform DPA şi Xinhua.
Printre starurile care au participat la evenimentul cultural desfăşurat la Gran Teatro Alicia Alonso se numără americanul Herbie Hancock, pianistul cubanez Chucho Valdes, chitaristul francez Marc Antoine şi solistul sud-coreean Youn Sun Nah. La spectacol a participat şi actorul american Will Smith, dar şi Quincy Jones, Esperanza Spalding, Cassandra Wilson, Ambrose Akinmusire, Carl Allen, Regina Carter şi Marcus Miller.
În afara lui Chucho Valdes, jazzul cubanez a mai fost reprezentat de Gonzalo Rubalcaba, Alfredo Rodriguez Jr., Bobby Carcasses, Roberto Fonseca, Francisco Amat şi Barbarito Torres.
Spectacolul, la care au participat şi artişti din Europa, Africa, Asia şi America Latină, a cuprins atât piese clasice din repertoriul de jazz cât şi noi compoziţii. Concertul s-a încheiat cu interpretarea piesei "Imagine" de John Lennon, o chemare la pace şi speranţă pentru toţi oamenii.
Zeci de mii de elevi cubanezi din peste 11.000 de şcoli au beneficiat anul acesta de programe de educaţie muzicală, conform UNESCO.
"Faptul că anul acesta Cuba se află în lumina reflectoarelor reprezintă încă o demonstraţie a puterii muzicii jazz de a construi punţi şi a aduce alături femei şi bărbaţi pentru a împărtăşi aceleaşi valori şi aspiraţii", conform directorului general UNESCO, Irina Bokova.
Gazda evenimentului de anul trecut a fost capitala SUA, Washington. Anul acesta Ziua Internaţională a Jazzului a fost marcată prin concerte sau diferite ale activităţi în peste 190 de ţări.
Sursa: www.agerpres.ro

Ştiri din .ro
Dirijorul Ion Marin este Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor al Republicii Franceze
Maestrul Horia Andreescu revine pe scena Filarmonicii Sibiu

Cum și de unde începe o colecție de artă

Aventuri subacvatice în premieră la Teatrul „Gong” din Sibiu

Creative Night Talks – ediția Cultura Națională va avea loc online, pe 21 ianuarie
Triplă premieră: Gabriel Bebeșelea, dirijor principal, și Daniel Ciobanu, artist în rezidență, inaugurează printr-un concert live excepțional noul pian al Filarmonicii „George Enescu”

Program special de Ziua Unirii Principatelor Române, la Casa Artelor "Dinu Lipatti"
Trei autoare pe care să le citești dacă vrei să descoperi romanele de dragoste
Prietenul… o carte despre iubirea cu un terorist
Bach, inteligență artificială și baroc SF în noul video semnat Daniel Dorobanțu

Cele mai așteptate 10 cărți în 2021 de la Editura Litera
Ultimul interviu cu Ruxandra Garofeanu

Curtea Veche Publishing: cei mai citiți autori în 2020
