La mijlocul lunii octombrie, timp de trei zile, bucureştenii s-au lăsat purtaţi, pe aripile culturii indiene, la Festivalul Namaste India!- Bună ziua, India! Festivalul, aflat la cea de a patra ediţie, s-a desfăşurat la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gusti.
Oricât de stresaţi ori preocupaţi intrau pe porţile Muzeului Naţional al Satului Dimitrie Gusti, vizitatorii făceau faţă unei transformări bruşte când păşeau în poveste. Se calmau, se bucurau de atmosfera primitoare, apoi se îndreptau spre expoziţii, lansări de carte, dans, produse cu specific indian, spectacole.
Atelierul de mehndi- arta decorării cu henna. În India ,multe femei îşi împodobesc mâinile cu motive florale sau abstracte în zi de sărbătoare. Mehndi este o plantă cultivată în Egipt, Maroc, India, din ale cărei frunze se obţine o pudră. Aceasta se amestecă ori cu acid precum sucul de lămâie, ori cu ceva dulce, iar astfel se obţine culoarea la care se pot adăuga diverse ingrediente – ceai negru, cafea. Mehndi sau henna se practică de mii de ani. Planta era folosită în scopuri terapeutice, având efecte de coagulare a sângelui, iar proprietăţile de colorare ajutau la vopsirea lemnului, lânii sau a pieilor de animale.
O altă activitate pentru cei prezenţi sunt atelierul de pictură pe ceramică pentru adulţi şi cel de creaţie pentru copii. Primul oferea peste 80 de modele de obiecte de ceramică pe care cei prezenţi la festival le puteau picta cu motive indiene în 50 de nuanţe, iar la cel de-al doilea copiii puteau să-şi aplice creativitatea prin design textil pe eşarfe sau body şi face painting. Alături, un târg cu îmbrăcăminte tradiţională, artizanat, obiecte decorative, accesorii, mirodenii, cărţi dar şi specialităţi culinare aduna tot mai mulţi curioşi.
Apoi suntem invitaţi la o călătorie fotografică plină de emoţie şi culoare - "Un prim pas prin infinita Indie”. "India nu este o destinaţie normală, ci un cu totul diferit Univers, o fiinţă spirituală vie care odată ce te simte dându-i târcoale, îţi anihilează simţurile şi expectaţiile, şi ţi se arată în felul în care vrea Ea şi nu în felul în care plecaseşi tu decis că vrei să o cunoşti.”, se arată în descrierea de la intrarea în expoziţie.
Începe spectacolul "Pasiunea şi Ritmul”, o incursiune coregrafică în tradiţiile Indiei şi spectacolul de dans indian semi-clasic Bharatanatyam, cu Ansamblul Shakti. Dansul Bharatanatyam este cel mai vechi şi popular dintre toate stilurile de dans clasic indian, fiind liderul tuturor formelor de dans. Exista în temple ca o venerare adusă zeilor şi conţine mai multe stiluri: Thanjavoor, Mysore, Kanchipooram. Dansul indian ne spune o poveste, fiecare gest având o semnificaţie unică pentru dansatoare.
"Veniţi pentru 5 minute gratuite de Yoga”. Zis şi făcut. O doamnă extrem de calmă şi de caldă, trecută de prima tinereţe, ne invită să luăm loc. Închidem ochii, ne întindem mâinile cu palmele în sus, rostim, în gând, câteva cuvinte pentru trezirea energiei Kundalini. Apoi verificăm ce simţim în palme şi deasupra capului. Briza răcoroasă era dovada că energia a fost activată, iar senzaţia de căldură indica anumite dezechilibre sau blocaje, despre care aflăm că, în timp, energia Kundalini le va elimina. Minutele de Yoga se termină cu "Nu puteţi cunoaşte sensul vieţii până ce nu sunteţi conectaţi la Puterea care v-a creeat”.
Apoi învăţăm cum să îmbrăcăm un saree. Acesta este purtat de toate femeile din sub-continentul indian, indiferent de religie. Trupul este acoperit de o simbolistică de culori, de un dreptunghi de material de cinci-şase metri, necroit şi fără nici o cusătură, ce nu poate cădea ori incomoda în activitatea zilnică.
La revedere, infintiă Indie!