x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Nany, regina care a umilit Imperiul Britanic

Nany, regina care a umilit Imperiul Britanic

de Florian Saiu    |    21 Aug 2023   •   06:00
Nany, regina care a umilit Imperiul Britanic

Nanny, cum a fost păstrată în istoria orală a celei mai mari insule din Arhipelagul Antilelor, a trăit între 1686 și 1755 și era originară din Africa de Vest. Adusă în Jamaica pe când era doar o copilă, ca slujitoare pe plantațiile de zahăr britanice, Nanny avea să devină liderul cimarrónilor Windward și simbolul luptei pentru eliberarea din sclavia „fețelor palide”.

 

Legenda reginei Nanny se împletește strâns cu trecutul dureros al insulei luminoase din Caraibe. Descoperit de genovezul Cristobal Colon/Cristofor Columb, aflat în slujba coroanei spaniole, în 1494, podișul calcaros locuit la acea vreme de populații indigene - arawak și taino - a fost botezat Santiago. Exploatarea brutală, bolile noi aduse de străini și tratamentul inuman aplicat de spanioli „indienilor” au avut ca rezultat decimarea acestor popoare pașnice la nici un veac de la descinderea europenilor și transformarea insulei în colonie. 

 

Comerț cu sclavi pe ruta Africa de Vest - Caraibe

 

Pentru a suplini lipsa forței de muncă necesară pe plantațiile de trestie de zahăr, cafea și piper ori în industria minieră, spaniolii au demarat comerțul cu sclavi pe ruta Africa de Vest-Caraibe. Pe tot parcursul secolului al XV-lea, ibericii au tranzacționat milioane de oameni de culoare, bărbați, femei și copii pe care-i sileau apoi să lucreze în coloniile din Lumea Nouă. Nu-i de mirare că mulți dintre acești nefericiți au fugit de sub biciul stăpânilor albi și au întemeiat în estul insulei o comunitate de oameni liberi, pe care spaniolii au numit-o cimarrón - „sălbatică”, „neîmblânzită” în limba lui Cervantes. De aici a derivat ulterior cuvântul „maroon”, eticheta pe care englezii au aplicat-o, la rândul lor, răsculaților de culoare. 

 

Britanicii preiau ștafeta de la iberici

 

Și dacă tot am ajuns la britanici, un alt popor aprig de exploatatori, să menționăm că ei au reușit să smulgă în 1655 colonia Santiago din mâinile hrăpăreților spanioli, redenumind pământul abia cucerit (în numele civilizației, se înțelege) Jamaica. În primele trei decenii ale administrației engleze, când vechii potentați se retrăseseră deja spre Cuba sau Hispaniola (Haiti și Republica Dominicană de astăzi), s-a întâmplat ca într-unul din raidurile corsarilor britanici pe coastele Africii (ați ghicit, și compatrioții lui Shakespeare au făcut negoț cu oameni) să fie capturată și o copilă cu privirea dârză și fruntea înaltă: Nanny. 

 

Cea mai dârză femeie din Jamaica

 

„Născută undeva în preajma anilor 1680 în Imperiul Asante, pe teritoriul ocupat de Ghana în prezent, Nanny a fost transportată în Jamaica, unde, în scurt timp, a fost eliberată sau și-a câștigat cumva libertatea. Datele sunt neclare, istoria a fost scrisă de rivalii ei”, consemna cercetătoarea Hannah Jewell în volumul „O sută de femei afurisite. O istorie” (Nemira, 2021). Memoria colectivă a păstrat însă suficiente date legate de viața celei mai curajoase femei din Jamaica.    

 

Opt decenii de războaie cu englezii

 

Regina Nanny, cum era alintată, a fost una dintre cele mai importante figuri ale cimarrónilor Windward, foști sclavi care părăsiseră plantațiile și care au luptat vreme de 83 de ani cu soldații coroanei britanice pentru independență. Un căpitan englez, Philip Thicknesse, o descria astfel pe războinica Nanny: „O scorpie cu o ghirlandă de cuțite la brâu, dintre care sunt convins că multe au fost trecute prin carne și sânge de om”. Dincolo de legendele și poveștile transmise oral, rapoartele oficiale ale armatei britanice au reținut amănunte interesante despre amazoana din Caraibe. 

 

Abeng, cod militar secret

 

Ea a revoluționat tacticile de gherilă folosite de cimarróni. Nanny și-a învățat războinicii să comunice eficient prin utilizarea unui cod secret mijlocit de un corn de vacă numit abeng, un soi de bucium românesc prin care trupele de șoc Windward își comunicau informații de neînțeles pentru ofițerii din Albion. Mai mult, a instituit instrucția regulată și a perfecționat tacticile de camuflare, conștientizând totodată că fără disciplină și organizare nu vor putea face față britanicilor. Cimarrónii sau „maroonii”, cum îi numeau englezii, au construit în estul insulei un oraș cu intrări extrem de înguste, pentru a îngreuna atacurile adversarilor și a înlesni apărarea. 

 

Mitul gloanțelor prinse cu mâna

 

După mai bine de opt decenii de hărțuieli și bătălii sângeroase, cimarrónii Windward au semnat un tratat de pace cu Anglia în urma căruia s-au ales cu un teritoriu liber de orice intervenție britanică. În Jamaica se relatează și astăzi o minunată anecdotă în legătură cu acest acord. Se spune că cerneala nu se uscase încă pe documente când regina războinică ar fi făcut o demonstrație care i-a lăsat cu gura căscată pe ofițerii albi: le-a ordonat unor soldați să tragă cu pușca spre ea, asigurându-i că gloanțele n-o pot atinge. Nu de alta, dar Nanny le prindea din zbor, cu mâna! „Luați astea, prieteni, căci acum e pace, deci sunt liberă să vă arăt că numai gloanțele de la El o pot atinge pe Nanny”, le-ar fi transmis neînfricata regină. Mitul gloanțelor oprite cu mâna e cunoscut și astăzi în Jamaica, în Moore Town în special, așezare locuită de populația cimarrón. Ori de câte ori un cetățean devine recalcitrant, i se amintește scurt: „Încetează, bunica Nanny n-a prins gloanțe doar pentru tine”.   

 

 

Drepturi câștigate

 

La 20 aprilie 1740, războinicii cimarrón conduși de Nanny au încheiat pace cu Imperiul Britanic. Foștilor sclavi li s-a recunoscut libertatea și dreptul de a stăpâni câte 500 de acri de pământ.

 

I-au imprimat chipul pe bancnote

 

În 1975, autoritățile jamaicane au declarat-o pe Nanny, fosta copilă sclavă răpită de englezi din Africa, eroină națională. Figura ei apare astăzi pe bancnota de 500 de dolari caraibieni.

 

 

Țară anglofonă (vrând-nevrând)

 

Jamaica este a cincea cea mai mare insulă din Marea Caraibilor, cu o suprafață de 10.991 km pătrați. În prezent, are în jur de trei milioane de locuitori și constituie a treia cea mai mare țară anglofonă din America, după SUA și Canada.

 

„Nany? O scorpie cu o ghirlandă de cuțite la brâu, dintre care sunt convins că multe au fost trecute prin carne și sânge de om”, Philip Thicknesse, căpitan englez

 

83 de ani au luptat cimarrónii Windward (foști sclavi fugiți de pe plantațiile Jamaicăi) cu soldații coroanei britanice pentru independență

 

„Luați astea, prieteni, căci acum e pace, deci sunt liberă să vă arăt că numai gloanțele de la El o pot atinge pe Nanny”, Nany, regina cimarrónilor

 

„Încetează, bunica Nanny n-a prins gloanțe doar pentru tine”, zicală jamaicană (pentru potolirea cetățenilor recalcitranți)

››› Vezi galeria foto ‹‹‹

×
Subiecte în articol: nany imperiul britanic