Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Reputatul etnolog Gheorghiță Ciocioi are cuvântul: „Că a trăit cu adevărat ori ba, nu mai contează... Prin anecdotele puse pe seama sa, Nastratin Hogea a rămas până astăzi, nu doar pentru copiii din Orient, ci și pentru cei maturi, din Uiguria până în Albania, un adevărat «maestru spiritual», un personaj de la care ai avea nu puține de învățat.” Dar cum s-a împământenit la noi? „A fost introdus (cumva) în lumea românească de Anton Pann - originar de la sud de Dunăre -, unde Nastratin era vestit de veacuri bune. Hoge, mulah, efendi - celebrul hoge e îndrăgit mai ales în lumea turcică. - Nu în legătură cu originea, anecdotele, ori personalitatea lui legendară vom face însă câteva însemnări aici, ci ne vom opri doar asupra semnificației numelui dat.”
Sprijin al credinței/ moralei
Drept urmare: „Fiecare norod din Orient l-a socotit a fi al său, astfel că Nastratin a fost rostit/ grafiat în felurite chipuri: Nasreddin, Nasr Eddin, Nastradin, Nasrudeen, Nasrettin, Nostradin etc. Turcii - de la care am împrumut și noi numele, cel mai probabil prin bulgari (Nastradin), l-au numit Nasreddin. Un nume mai deloc purtat astăzi pe Bosfor. Nasreddin e compus din cuvintele arabe Naṣr + ad-Dīn. Atât Nașr, cât și ad-Dīn, pot fi aflate în nenumărate nume compuse din țările arabe și din Turcia. Nașr are înțelesul de biruință, ajutor (divin), sprijin, izbândă, salvare, nāṣir tălmăcindu-se prin ajutător, biruitor. Ad-Dīn - credință, religie, supunere. Astfel, numele de Nasreddin are înțelesul de ajutător, sprijin al credinței/ religiei (implicit al moralei), legendarul personaj fiind cultivat în mediile islamice, ca îndreptător al credinței și moravurilor lumii - care nu pricepea întotdeauna rânduiala predicată mult prea arid de imami/ hogi.”
Rage măgarul
„O anecdotă e grăitoare în sensul dat.”, apreciază Gheorghiță Ciocioi. S-o cunoaștem: „Se spune că la poarta lui Nastratin Hogea a venit odată un vecin pentru a împrumuta de la acesta un măgar. Trebuia să ducă o povară până în orașul vecin. Nastratin a spus: «Îmi pare rău, dar l-am împrumutat altcuiva.» Măgarul a scos atunci un raget puternic de după gardul de zid al curții. «Dar Hogea!», a exclamat vecinul său, «îl aud în curte!» «În cine crezi», a răspuns Nastratin indignat, «în măgar sau în Hogea al tău?» Așadar, oricât de spinoasă ar fi o problemă, inclusiv din punct de vedere religios, «hogea», trecând chiar peste un adevăr vădit, are întotdeauna dreptate. Sprijinind el întru toate «credința»”.
Misterul Spermezeu
Să descoperim, în continuare, de unde „se trage” numele satului Spermezeu: „Este o localitate în Bistrița-Năsăud. În evoluția limbii, astăzi, socotită, după înțeles, în zonă, «sat cu nume de rușine», deși de aici au plecat nu puține personalități. Chiar și un cunoscut vlădică - Preasfințitul Macarie, Episcopul românilor ortodocși din Europa de Nord. A fost atestată în 1456, ca Ispanmezew (Ispánmező, în maghiară). Un nume maghiar, ce se tălmăcește prin «câmpul comitelui/jupanului/vătafului/administratorului». Ispán este echivalentul maghiar al termenului latin comes; mező - câmp.” Tot aici: „Ispán este un cuvânt împrumutat din slavă - jupan - transpus astfel în magiară. Numele de «jupan» provine din «jupa» (župa). În medio-bulgară, cu înțelesul de județ, o delimitare administrativă și din punct de vedere religios. În sârbă, astăzi, termenul de župa (jupa), de altfel, se referă mai ales la o parohie. Este posibil, așadar, ca jupanul/ ispán să fi fost, de asemenea, un conducător/jupan (ori poate un superior ecleziastic) al românilor. Care își avea nu doar reședința aici, ci și moșia, terenurile arabile, câmpul (mező). Însemnat astfel în actele maghiare. În timp, numele a fost românizat, «n»-ul fiind adaptat pronunției locale, devenind «r», iar «i» -ul inițial, la fel ca în multe alte cazuri, nemaifiind pronunțat. Un vechi sat românesc, așadar, cu un nume maghiaro-slav.”
Bine că am scăpat!
Dar „Pobeda” ce conotații poartă? Gheorghiță Ciocioi: „Ziua Victoriei/ День Победы la ruși? S-a sărbătorit de curând Den' Pobedî, tradiție ce împlinește 81 de ani. Pentru ruși, zdrobirea nemților cu care se încârdășiseră, în ‘39, la cuceriri nu doar prin vecini. Ei bine, în slavă, termenul «pobeda» nu e chiar triumf în luptă. O spune Vasmer, o recunosc toți etimologiștii slavi. Ce-ar fi pobeda? Ieșirea dintru necaz, nenoricire, primejdie, biruință asupra năpastei. Pobeda (победа) provine din slava veche. Rădăcina, beda (бѣда/беда) e necaz, primejdie, năpastă, nenorocire. Însoțit de prefixul po (по) - peste, deasupra etc., capătă sensul de «depășirea nenorocirii/suferinței», ridicare deasupra necazului. Prin urmare, deloc un triumf provocator, agresiv. Mai degrabă, un fel de «bine că am scăpat». Serbezi asta, nu glorifici putința de a deveni călău, de a face rău permanent. Cel puțin aceasta o spun dicționarele.”
Omul care se înalță
În siaj, termenul „chiabur”: „A fi «trecut la chiaburi», pentru un țăran cu peste 10 pogoane de pământ, putea însemna, în timpul ciumei roșii, o adevărată dramă. Deportarea nu da înapoi chiar din a-ți bate la ușă. Un nume turcesc, pedepsit de ruși în România anilor ‘50. «Modă» inspirată din noțiunea de «culac» din URSS. Chiabur e transpunerea în românește a numelui turcesc «kibār» (din rădăcina arabă kbr), având înțelesul inițial de «mare», «bătrân», «om care se înalță». În timp, în turcă, «kibār» va ajunge să desemneze un om nobil, vrednic, educat, generos, aflat pe o treaptă onorabilă în comunitate [Șemseddin Sami, Kamus-ı Türki, 1900].”
Nume cu înțeles uitat
Bocșa - locul cu cărbune
Gheorghiță Ciocioi a explicat și două nume cunoscute de români: Bocșa și Stătescu. Despre primul: „Nume al unui oraș din Banat, dar și al unor sate din Ardeal. Numire maghiară («boksá») a unui loc în care se producea cărbune de lemn. O grămadă (din bak/bok, în limba maghiară - țap; cu înțelesul de «capră» - «schelă») de lemne, conică, acoperită cu pământ, care se aprindea pentru a produce mangal. În română, bocșă. În trecutul mai îndepărtat, metalurgia avea mare nevoie de mangal pentru topitorii, bocșele ajungând astfel să dea numele unor localități cu mine (băi) și ateliere de prelucrare a metalului în apropiere.”
Stătescu – dinspre Sfântul Eustatie
„Nume al unui înalt demnitar român, Eugeniu Stătescu, care a semnat Actul Proclamării Regatului României, în 1881. Fără vreo legătură cu «statul», nefiind un supranume, ca în cazul lui Dej, Stalin, ori Lenin. Stătescu e, de altfel, un nume purtat de unii demnitari ai statului, atât în interbelic, cât și în perioada comunistă («oameni ai partidului»). Desigur, o pură coincidență. Stătescu se «trage» din numele de Botez State. Provenit din Statie. Prescurtare din Eustatie/ Evstatie (prin afereză). Nume dat pruncilor născuți pe 20 septembrie, de ziua Sfântului Eustatie (astăzi, patron spiritual al Madridului). Statie, de asemenea, era un nume dat de famiile cărora le muriseră mai înainte copiii, nou-născuților, în speranța că boala îi va ocoli, moartea va înceta. Un nume precum Oprea și Stamate, primite tot în astfel de împrejurări (lat. Statius/statio - oprire). Întâlnit în mai multe documente, la noi.
Fiecare norod din Orient l-a socotit a fi al său, astfel că Nastratin a fost rostit/ grafiat în felurite chipuri: Nasreddin, Nasr Eddin, Nastradin, Nasrudeen, Nasrettin, Nostradin etc. – Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Nasreddin e compus din cuvintele arabe Naṣr + ad-Dīn. Nașr are înțelesul de biruință, ajutor (divin), salvare, nāṣir tălmăcindu-se prin ajutător, biruitor. Ad-Dīn - credință, religie, supunere. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Numele de Nasreddin are înțelesul de ajutător, sprijin al credinței/ religiei (implicit al moralei), legendarul personaj fiind cultivat în mediile islamice, ca îndreptător al credinței și moravurilor lumii. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Chiabur e transpunerea în românește a numelui turcesc «kibār» (din rădăcina arabă kbr), având înțelesul inițial de «mare», «bătrân», «om care se înalță». - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Stătescu se «trage» din numele de Botez State., provenit din Statie. Prescurtare din Eustatie/ Evstatie (prin afereză). Nume dat pruncilor născuți pe 20 septembrie, de ziua Sfântului Eustatie. - Gheorghiță Ciocioi, etnolog
Citește pe Antena3.ro
