Oscar Wilde, un veritabil dandy întors pe dos

„Încă de la început, viața lui Wilde a fost un rol pe care l-a jucat și a continuat să-l joace chiar și după ce soarta îi luase intriga din mâini”. Aforismul e semnat de poetul Wystan Hugh Auden și surprinde, probabil, chintesența existenței lui Oscar Fingal O’Flahertie Wills Wilde, pe scurt Oscar Wilde. „Iubitor de paradoxuri, fin cunoscător al absurdităților vieții – observa și Martyn Frampton, profesor de istorie modernă la Queen Mary University din Londra –, Oscar a ridiculizat cu ușurință pretențiile, prejudecățile și ipocriziile epocii sale. Distrugerea lui de către societatea care-l idolatrizase a fost un ecou tragic al temelor pe care le-a explorat fermecător și cu iscusință retorică în propria operă”. Cunoscut pentru piesele „O femeie fără importanță” și „Ce înseamnă să fii onest” (apreciată drept cea mai reușită comedie din câte s-au scris vreodată) – nelipsite și astăzi din repertoriile teatrelor din întreaga lume –, Oscar Wilde a demantelat prin umorul și satira lui necruțătoare edificiul pompos al societății victoriene târzii. 

De la Dublin la Londra

„Sub pojghița strălucitoare a replicilor lui pulsează tragedia, o mare parte din scrierile lui Wilde pâlpâind la limita întunericului ”– considera Martyn Frampton într-un studiu colectiv („Titani ai istoriei”, Litera, 2019). „Portretul lui Dorian Gray”, roman publicat în 1889, a împins limitele respectabilității abordând tema descompunerii, a cruzimii și a iubirii interzise. Soția lui Wilde, Constance, remarca în legătură cu acest volum bizar: „De când Oscar a scris cartea aceea, nu ne-a mai invitat nimeni nicăieri”. Era firesc să deranjeze tema îmbătrânirii și a morții inevitabile, una atât de sensibilă... Să furișăm însă o privire mai pătrunzătoare în trecutul acestui poet nonconformist. Oscar Wilde s-a născut în Dublin din părinți anglo-irlandezi, dar cum aerul provincial al acestui oraș nu l-a prins deloc, și-a luat rapid tălpășița în Anglia, unde a și studiat. „Mai rău decât să se bârfească despre tine e să nu se vorbească deloc”, obișnuia să spună extravagantul creator de poezie. Comportamentul, replicile și mintea-brici l-au impus rapid pe Oscar drept unul dintre cei mai populari tineri ai protipendadei britanice. 

Iubirea cu un lord l-a pierdut

„Pe la douăzeci de ani – evoca biograful Martyn Frampton – absolventul Universității Oxford, înalt, cu vorba tărăgănată, îmbrăcat într-un costum din catifea cu pantaloni trei-sferturi ca în perioada Regenței, era deja faimos”. Legenda spune că însuși prințul de Wales a cerut să-i fie prezentat acest tinerel neastâmpărat: „Dacă nu-l cunoști pe domnul Wilde e ca și cum nu ai fi cunoscut în societate”. De altfel, din această celebritate ușurică s-a înfiripat cariera literară a lui Oscar Wilde, un scriitor, iată!, devenit notoriu înaintea romanelor sale. Când, invitat să țină prelegeri de estetică peste Ocean, a ajuns la vamă, Wilde a comentat în stilu-i caracteristic: „Nu am nimic de declarat în afară de geniul meu”. Geniu care-i va cizela creația în cei cinci ani scurși până la prăbușirea-i zgomotoasă. „Homosexualitatea lui Wilde – specula istoricul Martyn Frampton – a fost la fel de intens dezbătută ca opera lui. Deși inofensiv, societatea a exagerat mult trăsăturile personalității sale și astfel l-a frânt. Decadența lui provocatoare stârnise de ani buni zvonuri privind sexualitatea, dar Wilde era tată căsătorit, devenind homosexual activ abia pe la 30 de ani, după ce mariajul lui trecuse printr-o perioadă tumultuoasă”. 

Acuzat de pedofilie

Așadar, un dandy pe invers! „Singura cale de a scăpa de ispită este să-i cedezi”, avea să comenteze Oscar Wilde, care n-a ezitat de altfel să-și povestească aventurile sexuale, descriindu-le plastic: „Festinuri alături de pantere”. Aceste festinuri i-au adus însă doar necazuri. Prins la mijloc în conflictul dintre lordul Alfred (Bosie) Douglas, iubitul lui înfumurat, și tatăl acestuia, marchizul de Queensberry, un tip rigid și coleric, Wilde a fost acuzat de cel din urmă de pedofilie. „Queensberry – arăta istoricul Martyn Frampton în cercetarea citată – îi trimitea cu regularitate mănunchiuri falice de legume, iar biletul pe care l-a strecurat la clubul frecventat de Oscar, în februarie 1895, în care îl acuza că este un sodomit care pozează, a fost picătura care a umplut paharul. Împins de Bosie, Wilde l-a dat în judecată pe marchiz pentru calomnie”. O decizie proastă, fără îndoială. 

Citește pe Antena3.ro

Cursa București-Zurich: 17 răniți, unul în stare gravă, după aterizarea de urgență în Austria. Ce s-a întâmplat la bordul avionului

Doi ani de muncă silnică pentru exhibiționism

„La contrainterogatoriu – mai dezvăluia Martyn Frampton – Oscar Wilde s-a comportat cu aceeași frivolitate poznașă care-l caracterizase dintotdeauna, dându-se în spectacol în fața noului său public, alcătuit din oamenii care veniseră să asiste la proces. Dar nici măcar justificarea elocventă a imoralității prezentate în opera sa nu a reușit să contrabalanseze amănuntele aventurilor lui sexuale”. Judecătorii acelor vremuri n-au tolerat asemenea dezvăluiri picante și l-au condamnat pe Oscar Wilde la doi ani de muncă silnică pentru exhibiționism.

Căderea

„Rușine, rușine!”, i s-a strigat poetului la finalul mascaradei. Răzbunător, marchizul de Queensberry a solicitat intervenția executorilor judecătorești pentru a scoate la mezat casa lui Wilde în contul cheltuielilor din timpul procesului. Constance l-a părăsit, cu tot cu copii… Eliberat din temnița din Reading în 1897, Oscar Wilde s-a refugiat în Franța. Nu și-a mai revenit însă niciodată de pe urma încarcerării. Respins de societate, neputând să-și vadă nici măcar copiii, poetul a murit la doar 46 de ani, fără a-și pierde însă simțul umorului: „Mor, căci trăiesc peste posibilitățile mele”. 

Un răvaș de 50.000 de cuvinte

În timpul întemnițării Oscar Wilde a compus o scrisoare de 50.000 de cuvinte intitulată De Profundis. Era adresată iubitului lui, lordul Alfred (Bosie) Douglas, cel care l-a condamnat, de fapt, la moarte. 

Sânge din sângele mamei „Speranza”

Oscar Wilde a fost unicul fiu al unui medic irlandez, William Wilde, pentru care cea mai mare plăcere o constituia alăturarea particulei „Sir” în fața propriului nume. Specialist în boli de urechi și ochi (ce ironie!, Oscar a murit tocmai din cauza unei meningite care-i afectase grav o ureche), scriitor pasionat de cărțile vechi, Sir William mai avea trei copii dintr-o altă căsnicie. În consecință, alinturile au rămas în seama mamei lui Oscar, Jane Francesca Elgee, poetă (compunea poeme cu tentă revoluționară sub pseudonimul Speranza) și jurnalistă cochetă. De la această femeie dezinhibată a moștenit probabil autorul faimoasei cărți „Portretul lui Dorian Gray” firea deschisă, în răspăr cu regulile severe ale societății victoriene. 

Model la Oxford

În timpul școlii, Oscar a fost un elev strălucit, care a excelat la limba greacă, desen și studiul clasicilor. De altfel, după studii încununate de succes la „Trinity College” din Dublin, Wilde a audiat prelegerile de estetică ale celebrului (în epocă) John Ruskin la Universitatea Oxford. Dincolo de gusturile rafinate în materie de literatură, Oscar a impresionat aici și prin comportament, gestică, alegerea îndrăzneață a hainelor și stilul dandy de viață. Odată încheiată aventura educațională la Oxford (1878), Wilde s-a mutat pe Tamisa, la Londra. Avea nevoie de un public mai mare, mai extravagant, mai bogat, mai parșiv… Pe care, din nefericire, l-a găsit.

168 de ani s-au împlinit pe 16 octombrie 2022 de la nașterea poetului-dandy Oscar Wilde.

„Mai rău decât să se bârfească despre tine e să nu se vorbească deloc”, Oscar Wilde

Oscar Wilde a închis pentru totdeauna ochii la Paris, într-o cameră mizeră de hotel. Ultimele sale cuvinte: „Ori tapetul se duce, ori mă duc eu”.

1884 a fost anul în care Oscar Wilde, deja faimos, s-a căsătorit cu Constance Lloyd, femeia cu care avea să aibă doi copii: Cyril (1885) și Vyvyan (1886).

„Homosexualitatea lui Wilde a fost la fel de intens dezbătută ca opera lui. Deși inofensiv, societatea a exagerat mult trăsăturile personalității sale și astfel l-a frânt”, Martyn Frampton, istoric