Panait Istrati, omul revoltat și artistul vagabond

Gherasim/Panait Istrati, fiu nelegitim al spălătoresei Joița Istrate din Brăila și al negustorului grec Gheorghios Valsamis din Cefalonia (mort un an mai târziu după nașterea fiului bastard la Atena, de tuberculoză), are o biografie de roman, care i-a asigurat, odată trecută în cerneală, un loc în literatura universală și altul în inimile noastre. Cine a fost însă acest om pătimaș căruia francezul Romain Rolland îi scria prefața la „Chira Chiralina” (1923), în vreme ce compatrioții Nicolae Iorga (istoricul l-a catalogat scurt: „scrie ca un hamal din porturile Dunării”) și Pamfil Șeicaru (gazetarul a fost mai deșănțat: „Istrati? Un biet poet al șezuturilor deflorate” - aluzie la introducerea unui personaj homosexual în „Chira Chiralina”) îl aruncau pe Panait la groapa istoriei literare?

Sedus de idealurile socialismului

În pagini memorabile care prefațează orizontul istratian în colecția Opere fundamentale (FNSA), regretatul profesor și istoric literar Eugen Simion reținea: „Istrati n-a fost un om școlit şi nici n-a avut o pregătire filosofică temeinică. Este, în fapt, un autodidact pasionat de literatură şi cu mintea înflăcărată, la începutul secolului al XX-lea, de idealurile socialismului. Citea mult, de-a valma, şi ca mulţi scriitori din vremea lui considera că esenţial pentru un creator este să spună adevărul, iar pentru a spune adevărul trebuie să treci prin şcoala vieţii. Şi, negreşit, el a trecut prin toate clasele şi a absolvit-o cu strălucire”.

Hoinar ca Malraux André

Dăm curs, în continuare, unui portret remarcabil: „Estetica, dacă există, nu-i decât o consecinţă a acestei pătimiri eroice transpuse fără alte artificii în opera literară. O convingere, o experienţă şi, la urmă, un stil literar (şi, în umbra lui, un tip de scriitor) care circulă în mai toate literaturile europene la începutul secolului. Tendinţa este de a ieşi din cercul strâmt al literaturii şi de a cunoaşte lumea din afara Europei. Malraux, de pildă, a mers în Asia şi, cu experienţa dobândită acolo, a scris cel mai bun roman al său, Condiţia umană. Nici el n-a avut studii academice, a trăit însă într-un mediu intelectual şi şi-a format o filosofie de existenţă şi chiar o estetică literară care ulterior se va impune”.

Ajutor de cârciumar, la 13 ani

Revenind la Panait: „Istrati vine din altă lume şi trece prin altfel de aventură”. Anume? „Scenariul lui de viaţă este, din acest punct de vedere, mai apropiat de acela al scriitorilor americani care, colindând continentul, încearcă pentru a supravieţui meseriile cele mai umile. Cartea Trecut şi viitor, subintitulată pagini autobiografice, apare într-un moment favorabil pentru Istrati. Să rezumăm: născut la Brăila, la 10 august 1884, urmează şcoala primară (1891-1896), întrerupe repede studiile şi, la 13 ani, începe să lucreze într-o cârciumă ţinută de un grec, intră, apoi, în patiseria lui Kir Nicola, nu stă mult nici aici, devine ucenic-mecanic în portul Brăila, încearcă - în continuare - să prindă meseriile de lăcătuş şi cizmar, nu prea reuşeşte, intră, apoi, într-o fabrică de frânghii, nu stă mult nici aici, întâlneşte un tânăr deosebit, Mihail Mihailovici Kazanski, un rus misterios care străbate lumea...”.

Valet, hamal, zugrav, militant social

Și? „Panait pleacă împreună cu el, cu rusul adică, spre Bucureşti, devine valet de cameră într-un hotel, agent într-un birou de plasare, om de serviciu într-un spital. Hamal o vreme în portul Giurgiu (1904), este convins de mama sa, Joiţa, să se întoarcă la Brăila. Încearcă, aici, altă meserie: aceea de zugrav. Va fi meseria lui de bază. La Brăila cunoaşte un alt om interesant, Samoilă Petrov, militant socialist, pe care-l va introduce, mai târziu, ca şi pe Mihail, în cărţile sale. Intră în mişcarea socialistă şi la 24 ianuarie 1905 participă, la Bucureşti, la o acţiune de protest contra arestării lui Maxim Gorki, un scriitor care va conta mult în formarea literară a lui Istrati”.

L-a „vopsit” pe judecător, după ce a răpit o minoră

Ce tur de forță! Și e abia începutul: „Chemat de urgenţă la Brăila spre a fi judecat pentru «răpire de minoră», Istrati scapă cu 15 zile de închisoare în urma unui aranjament cu judecătorul care-l pune să-i zugrăvească locuinţa”. Fabulos! „Tânărul Istrati începe să priceapă mecanismele puterii. Nu suficient, totuşi, pentru că va avea toată viaţa conflicte cu autorităţile. Scăpat de puşcărie, fuge la Constanţa, unde ajunge portar de noapte împreună cu prietenul luminat Mihail la Hotelul Regina (1906-1907). Debutează în presa socialistă (19-26 noiembrie 1906). Nu stă, evident, locului. N-are stare. Ceva se întâmplă şi, atunci, tânărul socialist însetat de adevăr şi libertate pleacă în altă parte”.

Egipt, Siria, Jaffa, Liban, Grecia... 

Unde? „La 12 decembrie 1906 porneşte spre Egipt. Reîntâlneşte aici (la Alexandria) pe Mihail. Cutreieră împreună Egiptul şi Siria. Reveniţi în Grecia, la Pireu, se desparte de Mihail, care se hotărăşte să devină călugăr la Muntele Athos. Panait vrea să ajungă în Franţa, se urcă clandestin pe un vapor, e descoperit şi debarcat la Napoli”. Apoi? „O lună de privaţiuni sumbre. Vede, totuşi, muzeele din Pompei şi Herculanum. Se strecoară pe un vapor nemţesc şi ajunge din nou în Egipt, fără bani în buzunar, bineînţeles. Practică greu meseria de zugrav. Visul lui este să ajungă în India, ţara înţelepciunii. Vagabondează prin Port Said, Jaffa, Beirut şi Liban, apoi Damasc...”.

Menaj infernal cu o evreică deșteaptă

Aventuri pe care Panait Istrati le va povesti în scrierile sale - În lumea Mediteranei (I-II) şi Mihail. „La 13 decembrie 1913 ajunge la Paris unde stă patru luni. În 1915 se căsătoreşte cu Jannete Maltus, evreică inteligentă, orator remarcabil. «Menaj infernal», scrie Istrati, care tocmai voia să devină fermier (crescător de porci). Eşec pe toate planurile. Ce face Gherasim (Panait), cel care nu are starea de a sta locului? Pleacă, bineînţeles. Ajunge în Elveţia pentru a se îngriji de ftizie”. Și evreica? „Câteva luni de linişte - cade, doct, răspunsul. Liniştea suferinţii? Citeşte mult. Începe să înveţe franţuzeşte citind pe clasicii francezi cu ajutorul dicţionarului. Împuşcă francul, face de toate ca să trăiască”. 

Pasiune fulgerătoare

Mai departe: „Cineva îi atrage atenţia asupra operei lui Romain Rolland. Şi-o procură şi o citeşte. Pasiune fulgerătoare: «Seul, abandonné, déçu de l’amitié et de l’art, épuisé et incapable de tout effort nouveau, malade, je découvre soudain un ami chaud qui parle, dans une langue nouvelle, droit à mon coeur” (ați înțeles, sper) - spune Istrati într-o scrisoare din 22 martie 1923 adresată chiar lui Romain Rolland. Dar până să-i mărturisească toate acestea, viaţa lui cunoaşte alte evenimente, unele de-a dreptul tragice”, continua galopul literar al distinsului critic.

Scrisoarea-confesiune

„La 21 aprilie 1919 moare mama sa, Joiţa, stâlpul de susţinere, raţiunea lui de a fi... Trimite (la 20 august, acelaşi an) o scrisoare lui Romain Rolland după ce termină de citit Jean-Christophe, în care se regăseşte. Scrisoarea-confesiune nu -şi află adresantul şi se întoarce la expeditor. Va ajunge în mâinile scriitorului francez după doi ani. Ea începe astfel: «Un om care se stinge vă roagă să-i ascultaţi confesiunea»”. Și, se stinge Istrati? „Mai departe tânărul disperat (de ani 35) spune că «merge în derivă pe marea furtunoasă a suferinţei», că a sacrificat totul («familie, situaţie, onoare, linişte»), că a cunoscut prietenia («prietenia indispensabilă»), că a încercat toate meseriile din lume şi a trecut prin toate suferinţele, că a întâlnit oameni buni şi mulţi oameni răi, religia lui este libertatea, «sfânta libertate», sursă de fericire... N-a putut ocoli însă «Sfânta Mizerie» (cu majusculă), la şcoala căreia a învăţat arta de a fi sincer («instituţie unde toate mediocrităţile nu pot pătrunde», zice el)... În fine, după ce-şi povesteşte, în rezumat, biografia fabuloasă de vagabond, Istrati îl anunţă pe autorul lui Jean-Christophe că şi-a pierdut credinţa (credinţa în umanitate) şi că, fără credinţa în om, este în mare primejdie...”.

Cu briciul la gât. Curaj!

Răspunsul francezului nu vine însă. „Îşi pune nădejdea în acest răspuns al modelului său, Romain Rolland. Însă, cum am precizat, răspunsul nu vine. Disperat tânărul idealist părăseşte Elveţia, ajunge la Paris, de aici la Nisa, sănătatea lui este şubredă, decepţiile sunt mari, mizeria enormă. Se decide să se sinucidă. Scrie, în prealabil, la 1 ianuarie 1921, «ultimele cuvinte» pe care le adresează aceluiaşi Romain Rolland”. Dar nu le expediază. „La 3 ianuarie îşi taie gâtul cu un brici. Este descoperit la timp şi dus la spital. Monsieur Soulié, comisar de poliţie, găseşte printre hârtiile sinucigaşului scrisoarea din 1919 către Rolland şi o trimite ziarului l’Humanité. De aici ajunge, în fine, la destinatar. Acesta îi scrie la 15 martie 1921, spunând că, citindu-i rândurile, a văzut strălucind «le feu divin de l’âme» şi-l îndeamnă să-şi concentreze eforturile pentru a se exprima într-o operă. «Nu vă lăsaţi pradă disperării - încheie Rolland - nu trebuie să părăsiţi viaţa înainte de a epuiza încercările de a pune în opere visurile, vieţile pierdute, pasiunile care au sălăşluit în Dumneavoastră. Curaj»”.

Salvarea vine din condei

Cum reacționează Istrati? „Fotograful Panait Istrati primeşte cu emoţie aceste rânduri şi răspunde exaltat. Romain Rolland este însă categoric: «Nu aştept de la Dumneavoastră scrisori exaltate, aştept opera». La 25 octombrie 1922 se întâlnesc. Peste puţin timp sinucigaşul îi trimite Kira Kiralina. Autorul lui Jean-Christophe este pur şi simplu entuziasmat: «Je ne puis pas attendre, après avoir devoré Kyra Kyralina, au milieu de la nuit... il faut que je vous le dise tout de suite: c’est formidable! Il n’y a rien dans la littérature d’aujourd’hui qui soit de cette trempe. Il n’y a pas un des écrivains d’aujourd’hui - moi compris, tous compris - qui soit capable de l’écrire»”. Laude peste laude! 

Leapșa cu damele

Ce-a urmat în fabuloasa viață a lui Istrati? „Vulcanul pe care îl prevede Rolland erupe, într-adevăr”, mai nota Eugen Simion. „În câteva luni, Istrati scrie - în afară de Kyra - povestirile Moş Anghel, Kir Nicola, Sotir, Mihail... Între timp, divorţează de Jannete şi se împrieteneşte cu alsaciana Anna Munsch - «la femme-amie». O conjugalitate care se va sfârşi printr-o catastrofă. În august 1923 Kyra Kyralina apare în revista Europe prefaţată de Romain Rolland: «Un Gorki balkanique», zice el entuziasmat. O formulă care a prins şi l-a urmărit, apoi, pe Panait Istrati toată viaţa. Îl urmăreşte - nu ştiu cât de favorabil pentru el - şi azi”.

Gloria unui scriitor francez

Panait Istrati a ajuns, așadar, scriitor de limbă franceză. „În mai 1924 Kira era publicată, în volum, de Éditions Rieder în colecţia «Prozatori francezi contemporani», iar povestirea Codin apărea în Revue Européenne... Alte naraţiuni din acelaşi ciclu erau gata, în manuscris, de pildă Cosma. Istrati a scris în româneşte Pescuitorul de bureţi (1924) şi tot atunci apărea în traducere românească Chira Chiralina, iar Oncle Anghel ieșea în librăriile pariziene. Destinul literar al lui Istrati părea a intra în linie dreaptă: începea să fie cunoscut, să ţină conferinţe, să acorde interviuri. În 1925 a scos o nouă carte, Prezentarea haiducilor, şi în noiembrie acelaşi an s-a întors în România...”.

Din gropile sordide ale istoriei, în legendă

... Unde a intrat direct în legendă: „Nu putem uita, când judecăm fenomenul Panait Istrati, omul original care a fost. Prin viaţa şi prin opera pe care a scris-o, el şi-a creat un destin, unic în literatura română şi, până la un punct, unic în literatura europeană. Istrati răstoarnă prin biografia sa (în care intră şi un act răsunător şi primejdios de disidenţă faţă de stalinismul triumfalist şi dictatorial) şi prin scrierile care nu fac decât «să ficţioneze» experienţele sale, el răstoarnă, zic, toate tipologiile şi strategiile scriitoriceşti cunoscute până la el în literatură”. Ultimele acuarele: „Istrati iese din gropile istoriei sordide şi ajunge să judece, cu un curaj incredibil, toate injustiţiile istoriei, inclusiv tiraniile, dictaturile, imperiile create în numele libertăţii”. 

89 de ani se vor fi împlinit pe 16 aprilie 2024 de la moartea lui Panait Istrati

„Fiul spălătoresei Joiţa din Brăila n-a avut decât zece ani pentru a scrie. Zece ani în care ghinioanele, eşecurile (doctrinare şi intime) au fost mai mari şi mai lungi decât succesele sale.”, Eugen Simion, istoric literar

Chemat de urgenţă la Brăila spre a fi judecat pentru «răpire de minoră», Istrati scapă cu 15 zile de închisoare în urma unui aranjament cu judecătorul care-l pune să-i zugrăvească locuinţa!

1923 este anul în care Kira Kiralina a văzut lumina tiparului, la Paris. Scrisă direct în limba franceză, nuvela lui Istrati a fost publicată un an mai târziu și în limba română

„Uneori e mai bine să dai înapoi decât să nu te miști deloc.”, Panait Istrati

››› Vezi galeria foto ‹‹‹