Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
„Licențiat la București în Drept (1928), Litere și Filosofie (1929), Petru Comarnescu s-a afirmat ca un comentator asiduu în toate domeniile artistice de actualitate, responsabil, în 1927, cu pagina culturală la ziarul Politica (unde publică și un roman-foileton de aventuri, «Tragica viață a jocheului Stewer»), redactor la «Tiparnița literară»... A fost, înainte de orice, un promotor «energetic» al tinerei generații din care făcea parte și al «experiențialismului» ei”, amintea criticul și istoricul literar Paul Cernat în prologul unei biografii dedicate lui Petru Comarnescu. „În urma unei burse la University of Southern din California (1929), își ia doctoratul în estetică cu o teză publicată la Los Angeles (The Nature of Beauty and Its Relations to Goodness, 1931) și editată în română abia în 1946 sub titlul Kalokagathon (sistematizare filosofică a unui estetism neoclasic, în stil elin). Nu doar ea vădește «americanizarea» lui Comarnescu - Titel, pentru amici -, ci și Asociația Criterion pe care a coînființat-o între 1932 și 1934, alături de elita umanistă a generației sale (Mircea Eliade, Mircea Vulcănescu, H.H. Stahl, Mihail Sebastian & Co)”, comenta profesorul Paul Cernat.
Bătaie cu pumnii între „cavaleri” și „cucernici”
Mai departe, pe tiparul propus de Cernat: „Modelul este cel al debate-urilor americane, cunoscute de la sursă. De la revista The Criterion a lui T.S. Eliot provine și numele asociației. După suspendarea ei în urma asasinării lui I.G. Duca (agenții Siguranței o suspectau de infiltrări bolșevice și legionare), revista Criterion o va suplini preț de șapte numere, dar va fi, la rândul ei, închisă după implicarea redactorilor într-un scandal de moravuri: cunoscută fiind orientarea gay a lui Comarnescu, elogierea unui spectacol cu dansatorul homosexual Gabriel Negri a stârnit mânia cucernică a congenerilor de la revista Credința (Zaharia Stancu, Sandu Tudor), care vor ajunge chiar la bătăi cu «cavalerii de Curlandia» (Vulcănescu intervenind decisiv)”. Mai mult: „Viața intimă i-a fost, oricum, expusă public, după mariajul ratat cu Gina Manolescu-Strunga (n.r. - nimfă teribilistă, unică fiică a liberalului Ion Manolescu-Strunga, care la doar 16 ani îi făcuse un copil din flori seducătorului N.D. Cocea!)”, opina Paul Cernat.
Antropolog cultural (fin) al Americilor
Membru de frunte al Asociației Amicii Statelor Unite, comentator avizat și traducător pasionat al literaturii americane contemporane, monograf al lui Eugene O’Neill, Petru Comarnescu e primul nostru americanist important. „Mult comentate în epocă, reeditate selectiv și orientat în anii ’70, volumele sale despre America - «Homo americanus» (1933), «Zgârie-norii New-York-ului» (1933), «America văzută de un tânăr de azi» (1934), «Chipurile și priveliștile Americii» (1940), «America. Lume nouă, viață nouă. 1930-1941» (1947) - nu sunt, cum s-a spus uneori, niște reportaje de călătorie”, atrăgea atenția Paul Cernat. Dar? „Sunt și asta, dar sunt, mai ales, documente socio-antropologice și culturale de prim ordin, alcătuind o hartă mentală în mișcare a societății și culturii americane moderne, cu observații obiective, filtrate printr-o subiectivitate vie. Zecile de monografii dedicate unor artiști mai vechi sau mai noi (multe cam de uzură; notabile sunt exegezele despre Brâncuși și Țuculescu) nu l-au impus suficient drept critic de artă, deși a făcut școală (principalul său discipol a fost Dan Grigorescu)”.
Spion al comuniștilor în Occident
Printre ultimele acuarele cernatiene: „Jurnalul editat postum în trei volume de legatarii săi conține multe date relevante, dar e searbăd și dezamăgitor pe ansamblu. După 1945 scapă, ca nefascist și spirit acomodant, de represiune, dar e o vreme silit la activități subalterne, adus pe linie și racolat de Securitate (probabil pe filiera legăturilor gay). Vasta activitate informativă a agentului Anton a fost în mică parte editată de Lucian Boia. Rapoartele editate alcătuiesc o acută cronică de culise a vieții culturale din epocă. Aici, ca și în publicistica de tinerețe, se vădește spiritul de observație mobil și neliniștit al unui caracterolog avizat. Poate și în miile de pagini «inavuabile» și needitate ale jurnalului (oare când vom avea acces la ele?)”. În loc de concluzie: „În anii poststalinismului, Petru Comarnescu a fost trimis ca agent de influență pe lângă vechii prieteni exilați din Occident, comisar al unor expoziții etc. (impresiile și le-a consemnat într-un memorial cam fad, fără nervul de altădată). Participă chiar, alături de congenerii expați Eliade și Ionel Jianu, și la o masă rotundă moderată la Europa Liberă de Monica Lovinescu. Uzat poate de sentimentul ratării, se îmbolnăvește însă de cancer și moare în modesta locuință din strada Icoanei, nr. 10, pe 27 noiembrie 1970”.
O comedie umană a lumii intelectuale româneşti din anii ’50 şi ’60
În siajul parantezei în care Paul Cernat a remarcat succint relația dintre Comarnescu și Securitatea României comuniste: „Fie că i se cere, fie din proprie iniţiativă, Petru Comarnescu divulgă tot, de cele mai multe ori pe un ton neutru; în anumite cazuri totuși, când se referă la persoane pe care le antipatizează sau care l-ar fi nedreptăţit, comentariile devin acide, iar informaţiile sau insinuările, compromiţătoare. Își găsesc aici o supapă şi frustrările (acute) sociale şi intelectuale ale lui Petru Comarnescu. Iată-i, prinşi ca într-un insectar, pe toţi cei care nu i-au acordat importanţa meritată! Verdictul moral nu poate fi decât unul de vinovăţie; excesul de zel anulează până şi circumstanţele atenuante care s-ar fi putut altminteri invoca (marele vinovat, în toate, fiind regimul comunist). Însă valoarea literară a multor pagini este indubitabilă. Laolaltă, alcătuiesc un fel de Comedie umană a lumii intelectuale şi artistice româneşti din anii ’50 şi ’60”, nota istoricul Lucian Boia în prefața volumului „Dosarele secrete ale agentului Anton. Petru Comarnescu, în arhivele Securității” (Humanitas, 2014).
Un jurnal veninos
Însemnările intime ale lui Petru Comarnescu au păstrat amănunte nu tocmai flatante pentru prietenii lui, dovadă (și) această caracterizare caustică datată 1 octombrie 1932, în care erau încondeiați Mihail Polihroniade, Mircea Vulcănescu, Mihail Sebastian și Emil Cioran. „Și Cioran, și ceilalți manifestă aceeași suficiență dogmatică, numai că Emil Cioran a ajuns la ea din direcția opusă. Glosând pe întorsăturile temei, aici aș putea merge mai departe și întreba cine e mai îngâmfat - cel ce e îngâmfat, sau cel ce îl judecă pe îngâmfat?”.
„Țiganii și țigănia”
Era luat apoi la țintă un alt apropiat: „(...) prezumțiosul și îngâmfatul de Mihail Sebastian, care face pe pontiful ajuns la definitiva înțelepciune”, pentru a sfârși într-o notă de frustrare a românului întors din „Țara visurilor împlinite” la origini: „Câteva zile după înapoierea în țară, nu am putut face nimic și mă bătea gândul evadării în străinătate. Oamenii mi se păreau murdari, nespălați, străzile prăfuite, figurile prea grase și satisfăcute. (...) Mă impresionează cerșetorii de pe străzi, țiganii și țigănia, lipsa de urbanitate a locuitorilor, așa de depărtați de politețea celui mai umil elvețian sau englez”.
Acuarele colorate pentru soțioara de salon
Petru Comarnescu n-a avut o părere prea bună nici despre propria soție, paravanul fragil al activităților sale homosexuale: „Familia Ginei - scria în 1934, în propriul jurnal, cofondatorul Asociației Criterion - este extrem de ciudată, anormal de neiubitoare şi iraţională. Un grup de egoişti și afacerişti, care mă scârbesc”. De altfel, soțioara Gina n-a fost vreo ușă de biserică, ducând, încă din adolescență, o existență la limita hazardului (la 16 ani a fugit cu N.D. Cocea, s-a măritat mai târziu de formă cu Petru Comarnescu, apoi cu N.D. Cocea, şi în 1941 - cu Ghiţă Ionescu etc.).
Iubire, ambiţie, orgoliu, interes
Cum o percepea soțul de conjunctură? „Blazată, terorizată de familie, sceptică înainte de vreme”. Avea însă, pentru ea, și cuvinte de laudă: „Era frumoasă, excepţional de inteligentă, temperamentală”. La începutul anului 1934, Comarnescu se resemnase în privința căsniciei cu Gina: „Mi-e teamă că fata asta nu se va cuminţi niciodată. Sorţii mă îndreaptă către un trai abundent. Voi putea filosofa având o soţie puţin cocotă prin comportament şi nebunie. (…) Dar ce deșteaptă e. Şi tristă. Găseşte bucuria doar bând. Nu voi face niciodată din ea o Marthe Bibescu, cum speram. Şi totuşi acum nu mai pot trăi fără ea: iubire, ambiţie, orgoliu, interes? Poate de toate”.
117 ani s-au împlinit pe 23 noiembrie 2022 de la nașterea lui Petru Comarnescu
„Licențiat la București în Drept (1928), Litere și Filosofie (1929), Petru Comarnescu s-a afirmat ca un comentator asiduu în toate domeniile artistice de actualitate”, Paul Cernat, critic literar
„În anii poststalinismului, Petru Comarnescu a fost trimis ca agent de influență pe lângă vechii prieteni exilați din Occident”, Paul Cernat, critic literar
5.000 de pagini numără jurnalul lui Petru Comarnescu, unul „periat” la sânge însă
