Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
În avangardă, „iscoada”, nu? „Iscoada este un însărcinat cu cercetări secrete spre a obține informații de un anume interes (militar, mai ales); trimis în recunoaștere, spion etc. Termen vechi slav preluat în scrierile românești, intrat mai apoi în uz comun. Din verbul ishoditi/izhoditi - a ieși; izhod - ieșire (sl.) Sensul propriu, inițial, așadar, al verbului ishoditi: a ieși, a merge undeva, a cutreiera, a se duce/ ieși în recunoaștere. Iscoada, cel ieșit (dintr-o comunitate) este mereu trimis (verbul a trimite însoțind aproape întotdeauna iscoadele în textele vechi - Noul Testament de la Bălgrad, ori Biblia de la București, de pildă). De remarcat că textele slavone, în general, arareori folosesc termenul de iscoadă pentru spion, scrutător al unor locuri, culegător de informații dintr-un ținut anume, de la o persoană etc., textele românești suferind mai ales o influență sud-slavă în privința dată. În timp, a iscodi a căpătat nu puține alte sensuri la noi”, menționează etnologul Gheorghiță Ciocioi în deschiderea acestui nou „Dicționar cultural”.
Istețul și ibovnicul
Dar să dăm pagina, cu ochii pe un alt cuvânt cu origine pierdută - „isteț”: „Ager la minte, sprinten, deștept. Termen provenit din vechea slavă (istețı). În rusa veche, bulgară, sârbă, cu sensul de petiționar, reclamant (priceput la hârtii, inclusiv pentru alții), proprietar cu acte. Din isto (sl.) - proprietar, deținător a ceva (capital), dotat (vezi și Vasmer, 1958)”. În aceeași notă, termenul „ibovnic/ă”, cu sensul de iubit/ă, amant/ă, prieten/ă, concubin/ă: „Vine din slava veche: ljubovĭnikŭ. Ljubov (sl.) - iubire, dragoste”.
Alunul-rachetă (rusească)
În continuare, o curiozitate iscodită (tot am învățat termenul) dinspre ruși: „oreșnic”. Chiar așa, știți de unde (pro)vine numele celei mai noi rachete rusești? Distinsul etnolog Gheorghiță Ciocioi e la curent (altă expresie de deslușit la „Dicționar”): „Oreșnik, în rusește, e numele alunului. Rușii consideră că cele mai bune toiege, vergi, nuiele sunt cele făcute din crengile acestui arbust. Pentru a-i pedepsi pe copiii neascultători, ori pentru a da o lecție cuiva, o nuia, ori o vargă de alun, ar trebui să fie mereu la îndemână. Astfel s-ar fi ajuns la numirea ultimei rachete a Moscovei «Oreșnik» - aceasta dorindu-se a fi folosită împotriva adversarilor Rusiei (care se țin de năzbâtii)”.
Cârpa și omul șiret
Iată, dar, că am ajuns și la „perechea” pișicher-peșchir: „Peșchir e fără vreo legătură directă cu alegerile (anterior, Peșchir se numea Paraschivoiu). În turcă, peșkir = cârpă, prosop. Nume întâlnit și la bulgari, Peșchirev (din peșkir). Numele de Peșchir are legătură însă, în cele mai multe cazuri, cu termenul persan, ajuns în turcă, pīşakār - maestru, meşter. În persană: pēşag = măiestrie, artă. Pîşeker/Peșkîr, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolului trecut, în turcă, a mai avut, de asemenea, sensul de actor principal într-o piesă intermediară [Ahmet Vefik Paşa, Lugat-ı Osmani (1876)]. În română, provenit din turcă, a mai dat termenul pișicher (peșecher) - om șiret. (Om vedea cum rămâne cu peșcheșul. Dacă în prosop ori altfel)”.
De la pișicher la pișicherlâc
Pentru o (și) mai bună înțelegere a termenului „pișicher”, redăm câteva rânduri consemnate în ziarul Adevărul din 7 iulie 1903: „Oltenii sunt o specie de țărani dintre cei mai inteligenți din țară de la noi și sunt de fel de prin județele Olt, Dolj, Romanați, etc. Ei sunt în foarte mare număr veniți mai ales în Capitală, unde au reușit să acapareze aproape întregul comerț ambulant de fructe, zarzavaturi, păsări, pește, brânzeturi, gaz, cărbuni, etc. și își întinseseră activitatea până și la comerțul măcelăriei ambulante - comerț însă care le-a fost interzis în urma intervenției măcelarilor, cărora le făceau o serioasă concurență. Vânzătorii olteni, după cum am spus, sunt înzestrați cu o foarte mare doză de inteligență împinsă până la pișicherlâc. De la cel mai mic și până la cel mai mare, olteanul întrebuințează în totul sistemul de a păcăli pe cumpărător. El îți cere totdeauna prețuri exorbitante pe diferitele mărfuri și numai când se convinge că ești în curent cu valoarea reală a mărfii, numai atunci el scade prețul”. Pișicherlâc, da? (sper c-ați făcut abstracție de virgula dinaintea formulării latine etc.).
Citește pe Antena3.ro
Nume cu înțeles uitat
Chirvasie - pătimitor în vremea lui Nero
„Astăzi, nume de familie. În trecut, nume de botez. Dat pruncilor născuți pe 14 octombrie, de prăznuirea Sfântului Ghervasie, pătimitor în vremea lui Nero. Pronunțat și Ghirvasie ori Chirvasie.”
Suditu – supus străin
„Este, de asemenea, un nume purtat de mai multe localități în județele Ialomița, Ilfov, Buzău. Nume apărut la noi în perioada fanariotă. După războaiele ruso-turce (1774, 1812, 1829), unii cetățeni din Moldova și Muntenia se vor bucura de privilegii din partea Rusiei, Austriei și Franței, ca subiecți/ supuși străini. Nu vor răspunde în fața autorităților țării ori celor otomane, purtând numele de sudiți (din sùddito, it., termen cu origini latine, des folosit de fanarioți pentru supușii străini). Unele mici comunităti de ardeleni, strămutate peste munți, vor fi socotite, de asemenea, cătune de sudiți. Evreii așkenazi, într-o oarecare măsură, până în 1878, vor avea statutul de sudiți. De aici, numele...”
Potra – pe jumătate
„Nume întâlnit, în general, în Ardeal. Purtat, în trecut, de mai multe personalități de la noi. Luat după numirea unei monede care a circulat în Ardeal după bătălia de la Mohaci, când apare o influență vădită poloneză în comerțul maghiar. Aceasta valora o unitate și jumătate (creițar, groș). Pótra, Pótura, așadar, din półtora (unu și jumătate, pol.), półtorak-ul polon fiind precursorul monedei maghiare (poltura), l-ul slav (de la pol - jumătate) pierzându-se în pronunția maghiară și românească. Potra este un nume asemănător cu Doibani din Muntenia și Moldova. Peiorativ, uneori - un om de nimic, cu o îndeletnicire măruntă, pe care nu dai doi bani/ un ban.”
Cum a ajuns numele de „bulgar” unul jignitor
În încheiere, o „pastilă” greu digerabilă pentru vecinii noștri de la sud de Dunăre: „Nu Eminescu a luat aminte întâi la cefele bulgarilor, ci grecoteii cei cu nas subțire. Bulgarii au devenit insuportabili - nu doar pentru vecini, ci pentru bună parte a Europei - încă din sec al XI-lea, ca urmare a răspândirii bogomilismului din ținuturile de la sud de Dunăre spre Apus - numele de bulgar ajungând a fi socotit de atunci ca fiind unul jignitor în mai multe state occidentale. Istoria bulgarofobiei ar fi însă una de-a dreptul stufoasă, relațiile bulgarilor cu vecinii greci și sârbi fiind cel mai adesea unele deloc bune în decursul istoriei. Cu românii, turcii și macedonenii, vecinii de la sud de Dunăre s-au certat târziu, dar a rezultat și de aici ceva material ofensator, de o parte și de alta. Certurile bulgarilor cu rușii sunt și astăzi unele destul de frecvente...”
V(b)ulgari, oameni neciopliți
„De la greci, poate, li s-au tras însă cele mai multe în privința imaginii bulgarilor. De numele de vulgari (oameni neciopliți) n-au scăpat nici astăzi - adeseori chiar și studenții bulgari la Atena ori Tesalonic fiind mângâiați astfel de colegii lor greci.” Care e însă miezul explicației? „În jur de 1760, grecii vor începe însă o adevărată campanie de denigrare a bulgarilor, continuată în toată perioada renașterii târzii bulgare, când aceștia vor dori o Biserică autonomă și reintroducerea limbii slave în cult (la sud de Dunăre se folosea greaca). Bulgarofobia fanariotă greacă, împotriva căreia se va ridica monahul-cărturar Paisie de la Hilandar, se va manifesta acum prin aprecieri directe la adresa țăranilor bulgari, socotiți a fi cu ceafa groasă și încăpățânați (chondrocephalus) și de aici ideea greacă: aceștia trebuie să fie civilizați în sânul elenismului și Bisericii din Fanar, fiind cu mult inferiori grecilor.”
Fanarioții (își) bagă coada
Tot aici: „Denigrarea bulgarilor se va răspândi în curând și printre fanarioții din Țările Române, imaginea lor devenind una rea mai ales după 1830 la noi, răspândindu-se cu precădere prin cărți și gazete grecești. - Până atunci, atitudinea românilor față de bulgari fiind una aproape neutră. Târziu, după cel de-Al Doilea Război Balcanic, va veni rândul românilor să intre însă în malaxorul bulgăresc, imaginea noastră devenind una deloc buna la sud de Dunăre.”
„De remarcat că textele slavone, în general, arareori folosesc termenul de iscoadă pentru spion, scrutător al unor locuri, culegător de informatii dintr-un ținut anume, de la o persoană etc.”, Gheorghiță Ciocioi, etnolog
„Oreșnik, în rusește, e numele alunului. Rușii consideră că cele mai bune toiege, vergi, nuiele sunt cele făcute din crengile acestui arbust.”, Gheorghiță Ciocioi
„Pîşeker/Peșkîr, la sfârșitul secolului al XIX-lea și începutul secolulului trecut, în turcă, a mai avut, de asemenea, sensul de actor principal într-o piesă intermediară.”, Gheorghiță Ciocioi
În română, provenit din turcă, pîşeker/ peșkîr a mai dat termenul pișicher (peșecher) - om șiret.”, Gheorghiță Ciocioi
„După războaiele ruso-turce (1774, 1812, 1829), unii cetățeni din Moldova și Muntenia se vor bucura de privilegii din partea Rusiei, Austriei și Franței, ca subiecți/ supuși străini, adică sudiți.”, Gheorghiță Ciocioi
