În 1986, Paul Newman și cel mai apropiat prieten al său, scenaristul Stewart Stern, au început un proiect ambițios. Stewart urma să realizeze o istorie orală, rugându-i pe cei din familia lui Newman, pe prieteni și pe cei care lucraseră îndeaproape cu el să vorbească despre viața actorului. Apoi Newman avea să lucreze cu Stewart ca să-și prezinte propriul punct de vedere despre poveste. Singura cerință a fost ca oricine era înregistrat vorbind să fie complet sincer. Aceeași cerință a fost valabilă și în cazul lui Newman. Proiectul a durat cinci ani.
Rezultatul este o carte extraordinară de memorii, ieșită la iveală din mii de pagini de transcrieri descoperite recent. Profundă, revelatoare, surprinzătoare. Vocea lui Newman este puternică: uneori glumeață, alteori jucăușă, dar întotdeauna și mai presus de orice, sinceră. Celelalte voci care se regăsesc peste tot în text – de la prieteni din copilărie și amici din Marină la membri ai familiei și la colaboratori din teatru și film precum Tom Cruise, George Roy Hill, Martin Ritt și John Huston – adaugă bogăție, culoare și context poveștii spuse de Newman.
Cartea conține detalii despre copilăria adesea traumatică a actorului, nesiguranțele din adolescență, eșecurile din tinerețe în privința relațiilor cu femeile, modul în care a ajuns vedetă, rivalii de la începutul carierei (Brando și Dean), prima căsnicie, alcoolismul, acțiunile filantropice, moartea fiului său, Scott, și dorința ca fiicele sale să înțeleagă adevărul despre tatăl lor. Poate că materialul cel mai emoționant din carte se axează pe relația lui cu Joanne Woodward, pe dragostea lor profundă unul pentru celălalt, pe felul în care Joanne l-a modelat din punct de vedere intelectual, emoțional și senzual și pe dependența lui statornică de ea.
Revelatoare și introspectivă, afectuoasă și sinceră, complexă și profundă, Viața neobișnuită a unui om obișnuit oferă chiar din perspectiva lui Paul Newman o înțelegere nouă a celui care a fost poate cea mai mare vedetă de cinema a vremurilor noastre, un bărbat pe care mulți l-au admirat, dar puțini l-au înțeles.
Celebrul antrenor de tenis Nick Bollettieri şi-a trăit viaţa cu intensitatea unui tiebreak de set decisiv. În autobiografia de față, scrisă împreună cu vechiul său coleg şi prieten, Bob Davis, Bollettieri povestește despre începuturile sale modeste și victoriile câștigate pe terenurile centrale de la Wimbledon, Roland Garros, US Open şi Australian Open. Vorbeşte deschis despre cei zece jucători ai săi care au ajuns pe locul I în clasamentul mondial, dar și despre cele nouă vieţi, opt neveste, şapte copii şi toate succesele şi eşecurile legate de aceștia. Povestea sa, spusă cu umor și înţelepciune, conține sfaturi bazate pe şase decenii de supremaţie în antrenorat, inspiră, motivează şi trece dincolo de terenul de tenis. Rezultatul este portretul unui bărbat de neoprit, energic şi cu inimă mare, care s-a dedicat tenisului, a creat campioni pe teren, dar şi în afara lui şi a schimbat acest sport şi nenumărate vieţi.
Anthony Bourdain
Necruțător față de apetitul orișicui, Anthony Bourdain ne descrie cu subiect și predicat ceea ce se întâmplă în spatele ușilor de la bucătărie. Atitudinea nemiloasă, caracteristică lui Anthony, se regăsește și în această carte delicios de haioasă și șocant de încântătoare, una care îi va fascina atât pe gurmanzi, cât și pe cei insensibili la arta culinară. De la prima stridie gătită în Gironde, Franța, până la umila poziție de spălător de vase într-un restaurant din Provincetown (unde asistă pentru prima oară la adevăratele plăceri ale unui bucătar șef); de la bucătăria restaurantului Rainbow Room din Rockefeller Center până la traficanții de droguri din East Village, de la Tokyo la Paris și înapoi la New York, poveștile culinare ale lui Bourdain sunt pline de pasiune și imprevizibil. Kitchen Confidential vă va face să salivați de poftă și să râdeți ținându-vă cu mâinile de burtă. „Pentru mine, viaţa în bucătărie e o lungă poveste de dragoste, cu momente deopotrivă sublime şi ridicole. Dar, ca în orice poveste de dragoste, când priveşti înapoi îţi aminteşti cel mai bine momentele fericite – ce te-a cucerit, ce te-a atras din prima clipă şi ce te-a făcut să tânjeşti după mai mult. Sper să-l pot face pe cititor să simtă gustul acestor lucruri şi timpuri. Nu am regretat niciodată întorsătura neaşteptată care m-a aruncat în universul restaurantelor. Şi sunt convins că trebuie să-ţi asumi anumite riscuri dacă vrei să găteşti şi să mănânci bine. Indiferent dacă a fost vorba despre brânză Stilton nepasteurizată, de stridii crude sau de colaborarea cu nişte „asociaţi” din lumea crimei organizate, pentru mine mâncarea a însemnat întotdeauna o aventură.”
Cu inteligență și răutate în cantități egale, Bourdain realizează un lucru de neconceput: dezvăluie secrete ale meseriei, pe care atât bucătarii, cât și patronii de restaurante se tem să le aștearnă pe hârtie.