Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Proiectul Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei („Unfinished conversations on the weight of absence“), care va reprezenta România la cea de-a 58-a ediţie a Expoziţiei Internaţionale de Artă - la Biennale di Venezia, din perioada 11 mai - 24 noiembrie, a fost prezentat, ieri, la ICR.
La evenimentul de prezentare a proiectului ce va reprezenta România la Veneția au participat preşedintele ICR, Liliana Ţuroiu, secretarul de stat în Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Alexandru Pugna, Attila Kim - comisarul participării României la ediţia Bienalei de la Veneţia din acest an, Ioana Ciocan, vicepreşedinte a Uniunii Artistilor din România, Magda Radu, curator al expoziţiei Geta Brătescu- Apariţii şi numeroşi jurnalişti şi invitaţi ai Institutului Cultural Român şi ai celor două ministere.
Bienala de la Veneţia un spaţiu al dialogului
“Bienala de Artă de la Veneția continuă să fie una dintre cele mai importante din lume. Zilele de vernisaje, din debutul fiecărei ediții, adună toată elita artistică, a criticii, a galeriilor şi a pieței de artă. Daca ar fi să enumăr doar câțiva dintre creatorii care au făcut un eveniment din prezența românească la Bienala de la Veneția, în ultimii ani, nu i-aş omite pe Ștefan Constantinescu, Ciprian Mureșan, Ion Grigorescu, Alexandra Pirici și Manuel Pelmuș, Adrian Ghenie, sau regretata Geta Brătescu“ , a declarat în deschiderea evenimentului preşedintele ICR, Liliana Țuroiu, subliniind şi faptul că "prima prezenţă individuală a României a fost în 1907, prin Fr. Storck, dar şi participarea în anul 1924 la ediţia realizată cu sprijinul principelui Carol, mai târziu regele Carol al II-lea".
Adăugând: “În urmă cu trei săptămâni, pe 15 ianuarie, îl omagiam în această sală, de ziua lui, devenită și zi a culturii naționale, pe Mihai Eminescu. Unul dintre cele mai cunoscute sonete ale sale se referă la orașul din Lagună. « S-a stins viaţa falnicei Veneţii/ N-auzi cântări, nu vezi lumini de baluri/ Pe scări de marmură, prin vechi portaluri/ Pătrunde luna înălbind pereţii». Este un recviem melancolic şi solemn.
Fără a lăsa să planeze asupra acestui poem de referință o suspiciune de fake news, sper că aș fi totuși în asentiment dacă nu cu poetul, măcar cu gazetarul Eminescu, observând că Veneția este astăzi vie și, mai mult, că este un loc în care arta românească își vădește, constant, vitalitatea.
Spunând fake news, mă apropii de chiar tema ediției din acest an a Bienalei: May You Live in Interesting Times. Curatorul ei, Ralph Rugoff, își explica opțiunea evocând, printre altele, „răspândirea știrilor false și a evenimentelor alternative“.
Citește pe Antena3.ro
Cu toate criticile de care a avut parte de-a lungul timpului, Bienala de Artă de la Veneția continuă să fie una dintre cele mai importante din lume, înființată fiind în 1895. Zilele de vernisaje, din debutul fiecărei ediții, adună toată elita artistică, a criticii și a galeriilor, a pieței de artă.
Anul acesta, este rândul artiștilor Belu-Simion Făinaru, Dan Mihălțianu și Miklos Onucsan. Îi voi lăsa să vă vorbească ei înșiși despre proiectul lor, alături de comisarul participării României la Bienală, Atilla Kim, și de curatorul Cristian Nae”.
Proiectul câştigător Conversaţii neterminate asupra importanţei absenţei, curatoriat de Cristian Nae, articulează poetic un spaţiu al dialogului în care se intersectează trei proiecte artistice individuale aparţinând unor artişti activi începând cu perioada anilor '80: Belu Simion Făinaru, Dan Mihălţianu şi Miklos Onucsan.
Curatorul expoziţiei, Cristian Nae sublinia că una dintre lucrările centrale ale expoziţiei va fi Monumentul pentru nimic, care este format din mici orificii unde publicul este invitat să introducă petale de trandafiri.
«Lucrările care vor fi expuse nu vor fi prezentate în forma lor iniţială, al momentului creţiei, ci vor fi readaptate, ajustate, la specificul spaţial al pavilionului, pentru că ele trebuie să conţină un element de interogare, acela cu privire la imaginea prin intermediul căreia o anumita ţară încearcă să se reprezinte”.
România va prezenta expoziţia în două spaţii distincte: în Pavilionul României din Giardini della Biennale, edificat în 1938 pentru participarea ţării noastre la Bienala de la Veneţia, şi în Noua Galerie din cadrul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, inaugurat în 1930 de către Nicolae Iorga.
Unfinished conversations on the weight of absence a fost apreciat de comisia de selecție încă din prima etapă datorită alegerii conceptului și artiștilor.
“Exponatele care compun conceptul artistic provoacă iubitorii de artă la un dialog intens între orizontul lor de aşteptare şi metaforele de la nivelul fiecărei lucrări”, a menţionat Alexandru Pugna, secretar de stat în cadrul Ministerul Culturii și Identității Naționale
În opinia vicepreşedintelui Uniunii Artiștilor Plastici din România, Ioana Ciocan, prezenţa neîntreruptă a României la ediţiile Bienalei de la Veneţia reprezintă o formă de diplomaţie culturală prin care ţara noastră are imaginea cuvenită pe harta lumii.
“Mă bucur că în ultima vreme aud din ce în ce mai des două cuvinte magice pe care doamna Preşedinte a ICR, Liliana Ţuroiu le subliniază: diplomație culturală. Este ceva esenţial şi mă bucur că este una din liniile pe care ICR, prin intermediul președintelui instituţiei, o menţionează. De fiecare dată când se colaborează cu o instituţie trebuie să se ajungă la nişte persoane care înţeleg că este necesar să reabilităm imaginea României în lume”.
Ediția din 2019 a Bienalei de Artă de la Veneția se va desfășura în perioada 11 mai – 24 noiembrie 2019, cu previzualizare pentru specialiști și presă în perioada 8-10 mai 2019.
Arta este capabilă să ne ofere un ghid, să ne gândim la aceste vremuri interesante
Aş mai aminti şi ceea ce afirma curatorul Expoziţiei Internaţionale de Artă de la Bienală, Ralph Rugoff:
“May You Live In Interesting Times va include fără îndoială opere propunând o reflecţie asupra aspectelor precare ale existenţei noastre actuale, între care, multele ameninţări la tradiţiile fondatoare, la instituţii şi la relaţiile «ordinii postbelice». Recunoaştem imediat că arta nu-şi exercită forţele asupra mediului politic. De exemplu, arta nu poate opri dezvoltarea mişcărilor naţionaliste şi a guvernelor autoritare, nu poate uşura tragicul destin al imigranţilor de pe întreaga planetă (al căror număr se ridică acum la aproape un procent din întreaga populaţie a globului).
În mod indirect, totuşi, poate că arta este capabilă să ofere un ghid care să ne ajute să trăim şi să gândim în aceste «vremuri interesante». Expoziţia Internaţională de Artă nu va avea o temă în sine, ci va scoate în evidenţă o abordare generală a creării artei şi o viziune a funcţiei sociale a ei care să includă atât plăcerea estetică, cât şi gândirea critică.
Expoziţia se va concentra pe munca artiştilor care pun în discuţie categoriile gândirii existente şi aduc o nouă lectură a obiectelor şi imaginilor, a gesturilor şi situaţiilor. O artă similară se naşte din aplecarea către observarea realităţii din mai multe puncte de vedere, şi desigur din atenţia la noţiuni aparent contradictorii şi incompatibile, privind datele de fapt, propunând moduri diverse de interpretare a lumii care ne înconjoară.
Artiştii a căror gândire pleacă de la aceste presupuneri ştiu să dea semnificaţii diverse de relaţionare între ei şi cei din jur. Munca lor, animată de curiozitate şi de inteligenţă, priveşte cu suspiciune la toate categoriile, conceptele şi subiectivismele considerate ca date indiscutabile. Ea ne invită să luăm în considerare puncte alternative de vedere, necunoscute, şi să înţelegem că «ordinea» înseamnă de acum încolo prezenţa simultană a unor ordini diferite.
May You Live In Interesting Times va lua în serios potenţialul artei de a investiga lucruri de care nu suntem conştienţi încă – lucruri care ar putea fi dincolo de limite, subliniate sau inaccesibile din diferite motive. Vor fi etalate opere de artă care vor explora interconexiunea dintre fenomene diverse, opere apropiate de ideile afirmate de Leonardo da Vinci şi de Vladimir Ilici Lenin, care sunt cunoscute astăzi. (…)
În acest sens, Mostra îşi propune să sublinieze ideea că semnficaţia operei de artă nu rezidă atât în obiect, cât în conversaţii – întâi între artist şi opera sa, apoi între opera şi public şi, în sfârşit, între diferitele categorii de public. Bienala din acest an aspiră la acest ideal: ceea ce contează cel mai mult într-o expoziţie nu sunt operele expuse, ci felul în care publicul se poate servi de experienţa vizitării expoziţiei pentru a privi realitatea cotidiană din puncte de vedere mai ample şi cu energii noi. O expoziţie ar tebui să deschidă ochii oamenilor în faţa unor modalităţi neexplorate de a exista în lume, schimbându-le astfel viziunea asupra acelei lumi”.
Comisia de selecţie, numită prin ordin al ministrului Culturii, a fost formată din arh. Attila Kim, comisarul participării României la cea de-a 58-a ediție a Expoziției Internaționale de Artă – la Biennale di Venezia, Magda Radu, curator și istoric de artă (Salonul de proiecte, București), Călin Dan, director al Muzeului Național de Artă Contemporană, Ioana Ciocan, vicepreședinte al Uniunii Artiștilor din România, Manuel Segade, director la Centrul de Artă Dos de Mayo, Madrid, Sophie Williamson, curator (Camden Arts Center, Londra), Monica Morariu, expert (Direcția Generală Programe prin Reprezentanțe și în Comunitățile Istorice – Institutul Cultural Român).
Unfinished Conversations on the Weight of Absence (Conversații neterminate despre importanța absenței) propune articularea tensionată a un spațiu dialogic, în care se intersectează trei proiecte artistice individuale.
Expoziția de față reprezintă rezultatul acestui proces de auto-gestionare artistică, în care rolul demersului curatorial este în mod voluntar diminuat către cel al unui partener de dialog, aflat pe același plan cu statutul participativ acordat publicului expoziției.
Într-un moment istoric în care discursul multicultural și critica emancipatoare sunt constant atacate de retorici populiste, iar naționalismul dobândește la scară globală accente tot mai xenofobe, cele trei proiecte artistice problematizează binomul conceptual ”loc”/ ”localitate” și cel compus din noțiunile de ”reprezentare” și ”reprezentativitate”(națională), recalibrându-le critic. Instalațiile artistice funcționează asemeni unor dispozitive estetice ce produc intervenții subtile în câmpul perceptual. Înscriindu-se poetic în siajul criticii instituționale, lucrările generează presiuni tectonice ce dau naștere unor raporturi tensionate cu spațiul expozițional și cu publicul vizitator, chestionând noțiunea de reprezentare într-o triplă manieră.
Prima dintre aceste modalități privește semnificația discursivă a arhitecturii spațiului expozițional și, implicit, a cadrului în care această expoziție este produs (în cazul de față, cel al retoricii pavilioanelor naționale). Funcționând la limita vizibilului, lucrarea lui Miklós Onucsán, intitulată Restaurarea Camuflajului Alb propune deopotrivă o invitație la reconstrucția mentală a unei lucrări absente ce suspendă temporar spațiul fizic al galeriei, situând-o într-un ”non-loc” ideatic, și o reflecție ironică asupra presiunii simbolice a cadrului de receptare specific Bienalei asupra imaginii artistice.
Într-o direcție diferită, Canal Grande (și Publicul Asociat) concepută de Dan Mihălțianu asumă la scară globală falimentul democrației reprezentative, intervenind la nivelul ”împărtășirii/ redistribuirii sensibilului” (Rancière) și propunând formule estetico-politice de exercitare a democrației directe în cadrul expoziției. Funcționând ca o metaforă politică concretă, în acest caz, lucrarea articulează o dublă absență: cea a unei vizibilități internaționale a lucrării în versiunile sale inițiale din perioada anilor ’80 și cea a unui public capabil să se auto-constituie într-o (ficțională, dar potențială) entitate politică.
Nu în ultimul rând, interiorul domestic heterotopic, ce combină elemente ale culturii iudaice cu simboluri ideologice naturalizate drept iconuri culturale românești, sugerat de Belu Simion Făinaru în instalația Belongs to Nowhere and to Another Place, se constituie din tot atâtea micro-monumente poetice închinate unei memorii culturale asumate la nivel existențial. În acest cadru interstițial, nelocalizabil, tematizarea dezrădăcinării, recuzarea fantasmelor și marotelor colective prin acceptarea absurdului, introducerea unei dimensiuni temporale imprecise ce combină scara istoriei ca experiență individuală cu cea a istoriei colective, precum și situarea vizitatorului în spațiul abstract al unei culturi nespecifice, trans-naționale (evocat de pereții unei biblioteci-case goale) abordează reflexiv și disruptiv noțiunea de reprezentare prin intermediul celei de absență.
Nu în ultimul rând, proiectele artistice propuse își asumă urmele propriei lor istorii, constituite prin traversarea unor spații și timpuri diferite, fără a se prezenta însă drept simple exerciții istoriografice ce vizează recuperarea contextului lor inițial de producție. Refuzându-și ancorarea într-un timp și spațiu determinat și rămânând în sfera potențialității, ele interoghează prezentul din perspectiva trecutului.
Cele trei proiecte artistice propun spații ale experienței specifice unui timp ce se prezintă simultan drept intempestiv și anacronic și în care memoria trecutului coexistă cu proiecția unor posibile viitoruri alternative pentru a defini contemporanul ca pe o coexistență a temporalităților. Astfel, ele redefinesc afectiv contemporanul drept o incertitudine perpetuă, intensificată de dorința insistentă de a reconfigura radical cadrele prezente ale experienței sociale și culturale, mai curând decât ca pe o situare fermă într-un prezent pe care l-am putea cuprinde și înțelege pe deplin.
Preşedintele Bienalei de la Veneţia, Paolo Baratta, amintea că în 16 iulie 1998, noua Bienală reformată l-a numit pe Harald Szeemann curatorul noii sale forme. Nu întâmplător, Bienala din 1999 s-a numit dAPERTutto, devenind Mostra Internazionale.
“Suntem credincioşi principiului că instituţia trebuie să fie o maşină a dorinţei de a menţine la un nivel înalt nevoia de a vedea mai mult, din acel punct de vedere în care ne ajută arta. În acelaşi timp, Bienala trebuie să fie locul în care vizitatorul să se confrunte cu opera de artă”.
