Întâlnirea a fost găzduită de Eparhia Greco-Catolică „Sfântul Vasile cel Mare” de București și a fost condusă de Înalt Preasfințitul Aurel Percă, Arhiepiscop Mitropolit de București și Vicepreședintele CER.
La lucrări a participat și Monseniorul Tuomo Vimpari, însărcinat cu afaceri ad interim al Nunțiaturii Apostolice în România și Republica Moldova, care i-a avut și oaspeți la Nunțiatură pe ierarhii catolici.
Lucrările Sesiunii plenare au fost inaugurate cu Sfânta Liturghie din Catedrala greco-catolică „Sfântul Vasile cel Mare”, celebrată de Preasfințitul Mihai Frățilă, gazda întâlnirii, împreună cu toți ierarhii romano-catolici și greco-catolici. Au fost prezenți Domnul Sergiu Nistor, Consilier Prezidențial, precum și reprezentanți de marcă ai comunității greco-catolice din București.
În centrul discuțiilor CER s-a aflat Sinodul Episcopilor de la Roma, unde vor participa trei episcopi din România: ÎPS Gergely Kovács, Arhiepiscop romano-catolic de Alba Iulia, delegat CER; PS Cristian Dumitru Crișan, Episcop auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, delegat al Preafericirii Sale Lucian Cardinal Mureșan, Arhiepiscop Major al Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice, și PS Iosif-Csaba Pál, Episcop romano-catolic de Timișoara, numit membru al Sinodului de către Papa Francisc. La lucrările sinodale de la Roma vor mai participa: ÎPS Iosif, Mitropolit al Europei Occidentale și Meridionale, delegat din partea Bisericii Ortodoxe Române; Prof. Klara Antonia Csiszar, în calitate de expert-facilitator, și Pr. Liviu Narcis Matieș, Asistent în cadrul Secretariatului General al Sinodului.
Pe lângă informările din eparhii, dieceze, consilii, comisii și instituții legate de CER, discuțiile au atins subiecte care privesc educația, tineretul, solidaritatea, activitățile caritative, colaborarea în cadrul clerului și al persoanelor consacrate din România, Marele Jubileu 2025 și reorganizarea Comisiilor CER.
Plină de semnificație a fost întâlnirea cu Excelența Sa, Domnul Reuven Azar, Ambasadorul Israelului în România, prin care s-au marcat 30 de ani de la acordul istoric de stabilire a relațiilor diplomatice dintre Statul Israel și Vatican. De asemenea, a fost amintită importanța Declarației „Nostra Aetate” a Conciliului Vatican al II-lea, din 1965, care a încurajat dialogul iudeo-creștin. La întâlnire a participat și Domnul deputat Silviu Vexler, Președintele Federației Comunităților Evreiești din România, care este unul dintre promotorii legii prin care anul 2025 este declarat anul „Cardinal Iuliu Hossu”, lege adoptată de Camera Deputaților chiar în 26 septembrie 2023, după ce a trecut în prealabil prin Senat în 12 septembrie 2023.
În prezența Domnului Sergiu Nistor, Consilier prezidențial, a Domnului Ciprian Vasile Olinici, Ministru Secretar de Stat, a Academicianului Ioan-Aurel Pop, Președintele Academiei Române, și a altor universitari, ierarhii catolici au participat miercuri, 27 septembrie 2023, la Academia Română, la evocarea celor șapte Fericiți Episcopi Martiri greco-catolici, beatificați în 2019, la Blaj, de către Papa Francisc.
Următoarea sesiune a CER va avea loc la Oradea în intervalul 13-15 mai 2024, fiind găzduită de Episcopia Romano-Catolică de Oradea.
Conferința Episcopilor din România se întrunește de două ori pe an în sesiune ordinară și îi reunește pe toți episcopii romano-catolici și greco-catolici din România, exprimând unitatea Bisericii locale și comuniunea cu Urmașul lui Petru, Sfântul Părinte Papa.