x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Se apropie DokStation 4, ediția disco

Se apropie DokStation 4, ediția disco

de Magdalena Popa Buluc    |    28 Aug 2019   •   13:17
Se apropie DokStation 4, ediția disco

Ajuns la a patra ediție, DokStation Music Documentary Film Festival va avea loc în perioada 12-15 septembrie, în mai multe locuri din București. Filme despre evoluția muzicii disco, documentare cu și despre RadioheadINXSDavid BowieSuedeElvis sau PJ Harvey, dar și producții autohtone vor fi proiectate în cele patru zile de festival, la Control ClubExpirat – Halele CarolApollo 111, precum și în aer liber la Fabrica Gastropub și Plaza România. DokStation Music Documentary Film Festival este conceput să atragă comunități largi, combinând două dintre cele mai populare arte – filmul și muzica – , prin proiecții de filme documentare muzicale, discuții și concerte, atât în clădiri cu istorie și tradiție, cât și în spații neconvenționale.

Selecția de anul acesta cuprinde 21 de documentare muzicale, majoritatea în premieră în România. O parte dintre acestea sunt dedicate evoluției muzicii disco: povestea legendarului club de noapte din Manhattan, în Studio 54 (r: Matt Tyrnauer, 2018), istoria muzicii electronice franțuzești, în French Waves (r: Julian Starke, 2018) și o explorare în trecutul și viitorul muzicii Italo Disco, în Italo Disco Legacy (2018) – proiecție urmată de o sesiune Q&A în prezența regizorului Pietro Anton.
Artiștii iau cuvântul în filmele New Order: DecadesPJ Harvey: A Dog Called MoneySuede: The Insatiable OnesMystify: Michael HutchenceSwans: Where Does A Body End? sau Pure Love – The Voice of Ella Fitzgerald, în timp ce documentarele I Want My MTVOur Hobby Is Depeche Mode și The World According to Radiohead oferă o perspectivă unică din interiorul unor fenomene muzicale și sociale.

De asemenea, DokStation 2019 va prezenta trei producții autohtone, cu acces gratuit: Creativ (r: Ioana Grigore, 2019) – povestea grupului muzical de jazz de avangardă fondat de pianistul Harry Tavitian, Zilele Vieții Noastre – un documentar despre rapper-ul Tudor Sișu, precum și o variantă work in progress a documentarului Kids Rock (r: Claudiu Mitcu), povestea a patru băieți cu vârste cuprinse între 11 și 13 ani și a pasiunii lor pentru muzica rock. Proiecția va fi urmată de un concert al trupei lor, Blană Bombă.

Pe lângă documentare, programul DokStation 2019 include muzică live și petreceri tematice: Balkan Taksim și Karpov not Kasparov vor concerta în cadrul Multiculti Party (joi, 12 septembrie, la Control Club), Télépopmusik (Antipop DJ set) și Electric Brother vor mixa la French Touch Party (vineri, 13 septembrie, la Control Club), iar Elvis Romano va interpreta, în versiune proprie, piesele „Regelui Rock’n’Roll” (sâmbătă, 14 septembrie, la Apollo 111, după proiecția filmului The King).
Cei care își amintesc cu plăcere de hiturile din epoca de glorie MTV sunt invitați la dans, la I Love MTV Party cu DJ Leo, vineri, 13 septembrie, la Apollo 111, după proiecția documentarului I Want My MTV. Și fanii Depeche Mode sunt așteptați pe ringul de dans, la Depecheoteca New Wave, sâmbătă, 14 septembrie, la Control Club, după proiecția documentarului Our Hobby Is Depeche Mode.

Sâmbătă, 14 septembrie, Toulouse Lautrec, una dintre cele mai cunoscute trupe din underground-ul local, va concerta în aer liber, în parcarea Plaza România. Concertul va fi urmat de proiecția filmului The King, iar accesul va fi gratuit.

 

×