x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru 61 DE ANI DE COMEDIE

61 DE ANI DE COMEDIE

de Magdalena Popa Buluc    |    06 Ian 2022   •   10:10
61 DE ANI DE COMEDIE

Miercuri 5 ianuarie 2022, Teatrul de Comedie a sărbătorit 61 de ani de activitate, printr-un program inedit, care s-a desfășurat atât fizic, cât și online.

În cei 61 de ani ai săi, Teatrul de Comedie a stat permanent în atenția spectatorilor, dar și a specialiștilor, ca un etalon al umorului românesc de calitate. Sute de actori, mii de reprezentații și milioane de spectatori au contribuit la formarea unui teatru-familie, în care s-a trăit cu dragoste pentru artă. De altfel, acesta a fost și obiectivul care a stat la baza înființării Teatrului, așa cum afirma Radu Beligan, primul director al instituției: Se știe că lumea actorilor este o lume dificilă, dar având avantajul de a-i cunoaște, am putut avea destulă diplomație și suficientă autoritate pentru a crea un climat nu numai de înalt profesionalism, dar și de dragoste între membrii familiei. Nu m-am considerat niciodată un director în sensul autorității. Eram camaradul lor care avea o muncă în plus. Nu stăteam niciodată în biroul directorial, ci numai pe scenă sau în ateliere.  

Teatrologul Doina Papp a pus sub semnul acestei atmosfere de lucru întreaga istorie a Teatrului de Comedie: Radu Beligan, numit în directoratul lui George Mihăiță director onorific al Teatrului de Comedie, a rămas un model de referință până în zilele noastre. Regulile de bună guvernare care au dus la succesul său directorial au pus pe baze sănătoase întreaga istorie a Teatrului de Comedie.

 Aniversarea din acest an reprezintă un semn de prețuire pentru personalul medical, care a fost în prima linie în istovitoarea luptă împotriva pandemiei și căruia îi  putem mulțumi astăzi pentru faptul că minunea întâlnirii din sălile de spectacol continuă să se petreacă.

De aceea, Teatrul de Comedie le dedică reprezentația cu numărul 100 a spectacolului FIERARII de Milos Nikolic, regia Horațiu Mălăele, care a avut loc aseară, la Sala Radu Beligan. Distribuția i-a reunit pe actorii Mircea Rusu, Maia Morgenstern, George Mihăiță și Valentin Teodosiu

Totodată, spectatorii Teatrului de Comedie au putut viziona online, pe canalul de youtube – Teatrul de Comedie Oficial, recitalul extraordinar susținut de muzicianul Adrian Naidin, un cadou pe care ni l-a oferit special cu ocazia acestei aniversări. 

×