Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
Dragos Buhagiar (foto) este cunoscut ca un foarte bun creator de decoruri si costume pentru spectacol. Lucreaza mult, atat in Bucuresti, cat si pe scene din tara. L-am intalnit la Teatrul National 'Radu Stanca' din Sibiu, unde este antrenat in aceasta vara in crearea a doua spectacole, cu Yuri Kordonski si Vlad Massaci. Zilele trecute, la Teatrul National din Cluj a avut loc premiera cu "Florenta sunt eu' de Gellu Naum si Jules Perahim, in regia lui Alexandru Dabija, la care Buhagiar a semnat scenografia. Despre indeletnicirea de scenograf si despre ceea ce face la ora actuala, in interviul acordat cotidianului nostru.
● Jurnalul National: Ce inseamna, din punct de vedere profesional, anul 2011 pentru dumneavoastra?
● Dragos Buhagiar: E un an care se caracterizeaza prin doua aspecte: nu-mi vad familia tot anul – zilele de stat acasa daca vor fi 40 in total -, dar, totodata, ma simt premiant in acest an si nu pentru ca am fost premiat de UNITER, ci pentru faptul ca am mai facut un spectacol cu Silviu Purcarete, omul pe care-l admir profund din punct de vedere uman si artistic. Este vorba de "D'ale carnavalului', realizat la Sibiu, in echipa fiind si compozitorul Vasile Sirli. Am lucrat din nou cu Sandu Dabija, invatatorul meu de teatru, ca sa spun asa. Anul trecut am reinceput sa lucram impreuna, cand am facut la Iasi 'O noapte furtunoasa'. Dupa premiera de la Cluj, cu "Florenta sunt eu', spectacol regizat de Dabija, vin in Sibiu ca sa lucrez tot la un text de Gellu Naum, 'Insula', cu Vlad Massaci. In sfarsit, dupa foarte multi ani si dupa o incercare nereusita de a lucra impreuna cu Massaci, se pare ca se va realiza acum acest gand. Mai e un spectacol, cel putin la fel de important, in care mi-am propus o alta abordare, pentru ca incercam sa facem nu neaparat un decor, ci mai degraba o instalatie, cu Yuri Kordonski, cu care, tot asa, am dorit, dar nu s-au legat lucrurile, sa facem ceva impreuna. Acum a venit momentul. Cu vreo trei ani in urma, Yura mi-a zis ca ar vrea sa facem un spectacol impreuna. In afara de faptul ca e un regizor foarte bun e si un om de cuvant, caci facem acum "Cronica incidentelor unei iubiri' (dupa romanul "Kronika wypadków milosnych' a polonezului Tadeusz Konwicki – n.r.). El a facut dramatizarea. E vorba de un fel de "Romeo si Julieta', in 1939. E o poveste frumoasa, de dragoste. Intuiesc ca va fi un spectacol in primul rand poetic si cu un "touch' uman cum numai el stie sa faca.
● Doua spectacolele pe texte scrise de Gellu Naum, aproape in acelasi timp…
● Se pare ca am noroc: am facut Caragiale cu Dabija, dupa care am facut Caragiale cu Purcarete. Acum am facut Naum cu Dabija si fac Naum cu Massaci. E bine sa stai asa, intr-un sos…
● Ce alte proiecte aveti?
● Tot anul viitor e ocupat. Voi lucra cu Silviu Purcarete, tot la Sibiu, pentru spectacolul despre Gulliver, caci se va realiza o coproductie importanta cu festivalurile de la Edinburgh, Belfast si Dublin. Este un proiect foarte mare. Ma straduiesc sa aflu de ce am fost chemat aici si incerc sa fiu pe masura asteptarilor. Sunt inconjurat numai de oameni de valoare si speram sa facem fata. O sa facem aici, la Sibiu, un spectacol si cu Dabija, care a avut o idee foarte buna. El vrea sa scrie un montaj de Cehov pentru aceasta trupa de la Sibiu si vom lucra la anul. E foarte important, pentru ca dupa cum se observa, Constantin Chiriac cheama la Teatrul din Sibiu pe care-l conduce regizori care lucreaza aplicat cu actorii, lucreaza foarte bine cu trupa.
● Scenograful este un creator, caci creatia lui este ca un personaj. Cum se simte el in trupa?
● Am respect pentru actori, ii iubesc si in general mi se intoarce, sa sicem asa, iubirea.
● Un scenograf poate lucra pentru actori asa cum lucreaza un regizor?
● Da si e obligatoriu. Sau trebuie sa incerce, macar. Teatrul nu se poate face altfel. Daca vrei sa faci performanta, desi poate e vulgar spus, dar numai in echipa se poate face teatru, numai cu un program artistic si numai in locuri in care exista concentrarea pe teatru, pe fenomen. Pana la urma, noi ne adunam in niste locuri. Ne adunam la Sibiu, la Cluj... Nici nu prea sunt multe locuri.
● Regizorii cam emigreaza spre provincie, geografic vorbind.
● Si scenografii la fel.
● Merg in cuplu in tara. Ocolesc Bucurestiul?
● In Bucuresti sunt actori exceptionali, doar ca locul, probabil, este foarte ciudat. Nu as vrea sa fac judecati de valoare. Cred ca Bucurestiul e un spatiu in care energiile se risipesc. Adica vrem multe: vrem sa fim si acolo, vrem sa fim si dincolo. Si exista printre actorii exceptionali unii care stiu sa faca atmosfera foarte rea. Nu declar ca in provincie sunt actori mai buni. Ca sa fiu mai clar, trebuie sa vulgarizam putin discutia: daca tu, intr-o echipa de fotbal, aduci 15 atancanti, echipa aia ar putea sa nu fie buna. Trebuie sa ai doi-trei atacanti, sa ai mijlocasi, fundasi, sa ai portar, sa fie toti foarte buni. Intr-o echipa de teatru nu trebuie sa fie numai vedete. Trebuie sa fie actori buni, pregatiti fizic bine, pregatiti sa cunoasca limba romana bine. Trebuie sa fie si vedete dar si actori de linia a doua - "supporting', care, dupa parerea mea, sunt extrem de importanti.
● V-ati numarat vreodata spectacolele la care ati lucrat si sunt intr-un repertoriu, intr-o stagiune?
● Nu, niciodata.
● Oare cate sunt acum?
● Habar nu am, dar am spectacole care se joaca in Bucuresti, Iasi, Timisoara, Sibiu.
● Exista si o lume a scenografilor, desi este cunoscuta foarte putin. Cum este aceasta lume?
● Lumea scenografilor e superba. In primul rand, eu am oameni pe care ii admir si le declar admiratia si care mi-au devenit si prieteni. Nu e o lume concurentiala, e o zona - de la admiratie la prietenie…
● Se simte un scenograf marginalizat, e cumva in umbra?
● Nu prea are cum sa fie marginalizat, pentru ca alaturi de regizor el face parte din echipa de creatori a unui spectacol. Scenograful e felul trei. Nu e nici felul intai, nici felul doi, ci felul trei. El functioneaza intr-o echipa sub bagheta unui regizor. Nu are cum si nici nu e bine sa fie mai important ca regizorul. El trebuie sa fie, intr-un fel, ca o hartie pe care regizorul scrie si se vad notele - care sunt actorii. Sau nu stiu cum trebuie sa fie…
● E ceva unitar.
● Evident. Exista si regizori care asteapta propuneri de la tine. Si acesta e un stil, nu-l neg. Ei sunt onesti, sunt recunoscatori. Eu prefer sa nu ma consider artist, eu as vrea sa ma consider breslas. Mi se pare ca scenografii ar trebui sa fie o breasla. Ca si tamplarii, bunaoara. Niciodata nu am mizat pe talent, eu am mizat pe meserie, pe munca, pe invatatura, pe niste factori de genul acesta: am fost un ucenic sau am observat un maestru. Indraznesc sa spun ca nu m-as baga la categoria "mari artisti'. Mie imi suna foarte bine daca eu as fi, de exemplu, 'maestru' in breasla de scenograf. Sau pot sa fiu si ucenic, care e problema?
● Credeti ca ati putea sa lucrati permanent cu un regizor, asa cum au existat cupluri artistice regizor-scenograf?
● Teoretic imi suna bine acest lucru, imi suna coerent. Dar stii ce se intampla? Viata se schimba, nu cred ca mai sunt timpurile de asa natura. Acum teatrul, cred, a intrat intr-o noua era. Nu mai e intr-o epoca a descoperirilor. A intrat intr-un fel de concurenta cu opera, cu televiziunea, cu filmul. Oamenii incearca combinatii din care ar putea sa tasneasca ceva. Nu stiu daca sa mai urmaresc zona de cercetare teatrala. Aceasta a devenit ceva exclusivist, desi este nevoie si nu trebuie negata, dar vremurile s-au schimbat, nevoile noastre personale s-au schimbat. Nu ne place saracia, vrem sa avem posibilitatea sa umblam prin lume, sa vedem spectacole sau expozitii si asta te impinge la un anumit gen de atitudine in fata vietii.
● Ca scenograf, va tineti departe de film?
● Nu. Am lucrat la primul meu film cu Silviu Purcarete, alaturi de scenografii Lia Mantoc si Helmut Stürmer. A fost primul film pe care am simtit ca vreau sa-l fac. Am mai avut propuneri, dar tot ce mi s-a propus suna cam asa: ca as fi putut deveni un fel de sef recuzitor, adica sa ma duc sa pun obiecte intr-un loc anume. Am facut film in momentul in care am simtit ca am ce cauta acolo. Eu cred foarte tare in filmul acesta ("Undeva la Palilula', regia Silviu Purcarete – n.r.).
● Se intampla sa propuneti ca scenograf un proiect de teatru?
● Au fost cazuri, nu neaparat referitoare la scenografie, dar gandindu-ma la atmosfera textului, care inseamna ceva pentru mine. Pot sa spun un singur titlu, adica mi-ar placea sa fac 'Tinerete fara batranete', dar nu cu oricine.
● Avem aceasta dicutie, "vorbire', precum i-ati spus, la Sibiu, unde exista Festivalul de Teatru cunoscut departe de granitele Romaniei. Ati fost inca la inceputurile acestui festival prezent aici. Ce a insemnat manifestarea pentru dumneavoastra, de-a lungul anilor?
● M-a pus in valoare, in primul rand. Constantin Chiriac face bine lucrul asta. In momentul cand simte ca exista artisti, ca ii poate prezenta cumva, nu se sfieste. E si o chestiune de reciprocitate. Te pune in valoare si tu pui cumva festivalul in valoare, prin prezenta ta. E o chestiune pe care el o stie foarte bine. Vin foarte multe personalitati aici. Festivalul asa va castiga: prin prezentele importante si serioase. Acesta e un festival care a crescut pe baze trainice, pe baza de seriozitate si pe valoare.
Citește pe Antena3.ro
