x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru California Suite, primul spectacol regizat de Andrei Huțuleac, în premieră la unteatru

California Suite, primul spectacol regizat de Andrei Huțuleac, în premieră la unteatru

de Magdalena Popa Buluc    |    26 Noi 2021   •   14:35
California Suite, primul spectacol regizat de Andrei Huțuleac, în premieră la unteatru

Ce au în comun un bărbat conservator care și-a înșelat soția, o actriță nominalizată la Oscar, profund nefericită în viața personală, și două cupluri aflate la finalul unei vacanțe nereușite? E simplu. Ocupă, pe rând, aceeași cameră 203 a Hotelului Beverly Hills din Los Angeles. O comedie în trei părți care surprinde plăcerile și nefericirile traiului comun, California Suite, primul spectacol de teatru regizat de Andrei Huțuleac și cea mai nouă producție din repertoriul unteatru, se va juca în premieră în sala din Sfinții Apostoli nr. 44 pe 27, 28 și 29 noiembrie. Primele reprezentații ale spectacolului co-produs de Asociația Jamais-Vu sunt deja sold out, dar iubitorii de teatru din București vor mai avea ocazia să-l urmărească la unteatru pe 20 și 21 decembrie.

 

Corina Moise, Nicoleta Hâncu, Andrei Huțuleac, Dan Rădulescu și Sorin Miron sunt protagoniștii poveștii care încearcă să răspundă la întrebarea „Ce ne face să rămânem împreună chiar și atunci când toate circumstanțele exterioare  arată că ar trebui să o luăm pe căi separate?”. Textul este o adaptare a piesei scrise de dramaturgul și scenaristului american Neil Simon în 1976, în traducerea lui Tudor Lucanu. Decorul spectacolului este un concept colectiv al artiștilor implicați în producție, Ariana Presan este creatoarea costumele celor cinci personaje, iar Alexandru Medveghi semnează design-ul  de lumini.

 

 „California Suite e primul spectacol de teatru pe care îl regizez. Și deși în mod uzual aș fi avut o mulțime de lucruri de spus pe această temă, adevărul este că de această dată există ceva mai important în interiorul acestui demers decât faptul că e un debut regizoral. Anume: dorința de a rămâne împreună, fie și temporar, a unor actori care, din motive obiective (printre care și pandemia) nu mai urcaseră pe scenă de aproximativ un an de zile. Cu toții am pornit la drum dorindu-ne să facem un spectacol al nostru, prin care să ne redobândim demnitatea și bucuria jocului.’’, subliniază regizorul și actorul Andrei Huțuleac.

 

Colaborarea artistului cu Hospice Casa Speranței, începută odată cu producția Copacul dorințelor: Amintiri din Copilărie, continuă în cadrul proiectului pus în scenă la unteatru. Astfel, un număr de cinci locuri de la fiecare reprezentație vor merge gratuit către aparținătorii bolnavilor incurabil de la Hospice Casa Speranței, dar și către angajații centrelor de paliație Hospice, oferite de Kaufland România. Căci cine are nevoie mai mare să râdă dacă nu cei care zi de zi trebuie să rămână puternici în lupta nedreaptă cu diagnosticele incurabile?

×