Comedie cu iz de tristeţe, “Acasă la tata”

La Teatrul din Centrul istoric, un spectacol de Mimi Brănescu, în regia lui Vlad Massaci
Când după un spectacol de la “Comedie” pleci împovărat uşor de tristeţea indusă de esenţa textului, jucat subtil de unii actori, e semn că ceea ce ai văzut te-a marcat. De la teatru ar trebui să pleci ori vesel ori trist: e menirea acestei arte.

Cea mai nouă montare a Teatrului de Comedie, “Acasă la tata” de Mimi Brănescu, în regia lui Vlad Massaci, e despre viaţa în România, viaţa încărcată cu de toate: dragoste, aşteptare, frustrare, bucurie, ironie, mâhnire, speranţă. În această piesă (ca şi în celelalte pe care le are) autorul a scris, după cum şi mărturiseşte, despre ceea ce trăieşte el, despre locurile pe care le cunoaşte, despre problemele oamenilor pe care îi cunoaşte. Scrie simplu, dar simplitatea scriiturii vine dintr-o cugetare adâncă.

Sosirea fiului de la Bucureşti acasă, la tata, fără să anunţe, îl uimeşte pe părinte, mai ales că băiatul său nu l-a mai vizitat de vreo trei ani, de când a răposat maică-sa. De atunci îi văzuse doar fotografia mică într-un ziar, la lansarea unei cărţi. Tata îşi dă seama că fiul său a evadat din oraş dintr-un motiv anume, mai ales că Robert (Vlad Zamfirescu), aşa îl cheamă pe fiu – jurnalist şi poet în Capitală ¬, a venit fără prietena sa. Acasă tata (Gheorghe Dănilă) nu e singur, ci cu mai tânăra sa prietenă Iuliana (Mihaela Măcelaru), venită din Capitală să trăiască alături de el. Nu prea au ce-şi spune cei doi bărbaţi. A doua zi, Robert se duce să-şi cumpere ţigări şi se întâlneşte, la magazin, din întâmplare cu cel mai bun prieten de liceu, Petrică (Marius Florea Vizante), însurat cu Mia (Mirela Oprişor), având şi doi copii. Bucurie mare, mai ales pentru Petrică. Robert pare surprins când o vede şi pe Paula (Laura Creţ), pe care o iubise cândva, acum ea fiind vânzătoare. A iubit-o şi Petrică, şi o mai iubeşte. O a treia persoană întâlnită aici e profesorul de fizică (Florin Anton), care s-a schimbat mult, după părerea lui Robert.

Acestea sunt personajele şi interpreţii. Regizorul, cred, a mizat pe jocul celor doi colegi şi prieteni de şcoală Vlad Zamfirescu şi Marius Vizante... E accentuată relaţia dintre cei doi prieteni de liceu, Robert şi Petrică. Sunt nuanţate cu rafinament două caractere diferite: Robert, cel ce îşi aminteşte de oamenii de aici numai când dă nas în nas cu ei, şi Petrică, cel rămas acasă, nereuşind să ajungă cineva, iubind-o pe fata care l-a iubit şi l-a aşteptat mereu pe cel dintâi. O relaţie scenică perfectă între cei doi actori! Un contur fin, cu varietăţi de tonuri, dă rolului său şi Mirela Oprişor. Şi ceilalţi actori au grijă, fiecare în parte, de partiturile încredinţate, aplicând culoare, atât cât e nevoie, pe priveliştea desenată de regizor, privelişte la care contribuie Andu Dumitrescu (scenografie) şi Cristian Juncu (ilustraţie muzicală).

În cele două ore de spectacol, când râzi, când te întristezi, căci vezi viaţa de zi cu zi, trecută prin filtru artistic.
“Sper din tot sufletul să nu se vadă doar comedia, ci şi marea tristeţe care ne-a cuprins pe toţi”, spune regizorul. Vlad Massaci poate fi liniştit din acest punct de vedere.