x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Cu gândul la meseriile de culise în teatru

Cu gândul la meseriile de culise în teatru

de Maria Sârbu    |    09 Iul 2010   •   00:00

O idee fenomenală este implementată de o echipă care se gândeşte la teatrul de mâine: pregătirea copiilor pentru meseriile de culise. Este un lucru foarte necesar, deoarece sunt tot mai rare, în lipsa unei şcoli, me­se­ri­ile de machior, peruchier, montator decor şi recuziter, cele care au constituit primul modul al proiectului ini­ţiat şi coordonat de actorul şi profesorul Paul Chiribuţă, adresat copiilor instituţionalizaţi din Bucureşti.
S-au implicat Centrul de Creaţie şi Educaţie prin Teatru "Opera Prima" şi Teatrul de Comedie.

Primul modul a fost încheiat, iar astăzi, de la ora 13:00, la Sala Studio a Teatrului de Comedie se vor vedea rezultatele, printr-un spectacol-de­mon­straţie de măiestrie în artele de culise. A fost un curs intensiv de zece zile, la care au participat 24 de cursanţi, în perioada 28 iunie-9 iulie. Cursul a fost susţinut de meseriaşi cu experienţă în domeniile vizate: Ga­bri­ela Azzali - machiaj, Doina Popa - peruchierie, Mihaela Oance - recu­zi­tă, fraţii Silviu şi Mugur Mehe­din­ţea­nu - montare decor. Din echipa proiectului fac parte tineri profesi­o­nişti, masteranzi şi absolvenţi ai Universităţii Naţionale de Artă Tea­tra­lă şi Cinematografică "I.L. Caragi­a­le", sprijiniţi de conducerea Teatrului de Comedie şi de rectoratul UNATC.

Tinerii cursanţi au avut ce învăţa de la maeştrii lor, în cele zece zile. Gabriela Azzali este apreciată pentru arta machiajului de scenă şi film de la noi. Virginia Popa, pasionată încă din liceu de arta hair styling-ului şi a peruchieriei, a debutat în meserie la Teatrul Bulandra, în 1978, unde lu­cre­ază şi în momentul de faţă. Şi Mi­ha­ela Oance e angajată la "Bulandra", având un CV impresionant re­fe­ritor la diversitatea profesiilor de culise pe care le-a practicat aici. Fraţii Silviu şi Mugur Mehedinteanu îşi cunosc şi ei foarte bine meseria legată de montarea decorului. Lucrează la Teatrul de Comedie, unde fac o echi­pă "ideală" de aproape 16 ani.

"Opera prima" este, potrivit lui Chi­ribuţă, un centru pentru proiecte noi ce propun un model socio-cultural de educaţie şi reintegrare socială a categoriilor defavorizate din Capi­ta­lă.

×
Subiecte în articol: teatru