Titlul piesei scrise de franţuzoaica Yasmina Reza "Le Dieu du carnage" (în traducerea regizorului Lucian Giurchescu - "Doamne... ce măcel!", text pe care el l-a pus în scenă la Sala Studio a Teatrului de Comedie) nu face trimitere la ceva sângeros. Nici măcar nu e un spectacol zgomotos, dar este unul aşezat, cu actori buni, într-un decor simplu, sugestiv şi funcţional.
Patru interpreţi bine aleşi pentru cele patru personaje - Tania Popa, Marius Drogeanu, Delia Nartea (în alte reprezentaţii acelaşi rol fiind realizat de Teodora Stanciu) şi Alexandru Conovaru - formează două cupluri care încearcă să ne "familiarizeze" cu frustrări, fobii, prejudecăţi absurde. Actorii au intrat în pielea personajelor atât de firesc, încât ne pot aminti de unii amici sau vecini.
E o piesă de calitate, care a trezit interesul regizorilor şi al actorilor din Europa, şi nu numai. A fost montată prima dată la Zürich (2006), apoi la Paris (variantă regizorală semnată chiar de autoare), Londra, New York (Broadway), Moscova. I s-a dus buhul. Sunt abordate probleme ale zilelor noastre încorporate în dialogurile a două cupluri excentrice. Deci, locul şi timpul acţiunii - aici şi acum.
Totul palpită în jurul unei simple întâmplări: progeniturile cuplurilor Véronique şi Michel Houillé şi Annette şi Alain Reille - băieţi neastâmpăraţi în vârstă de 11 ani - s-au încăierat la şcoală şi unul a rămas ştirb, fără un dinte incisiv şi fără o jumătate din alt dinte incisiv. "Jertfa" e fiul cuplului Houillé, care invită acasă cuplul Reille, pentru a analiza situaţia. Aşa cum îi stă bine unei gazde, Véronique şi Michel s-au pregătit să-şi primească musafirii.
Fără eticheta bunului-simţ nu se poate. Perechea gazdă pare principială, spirituală, îşi tratează musafirii cu afirmaţii de ordinul valorilor morale. Véronique se prezintă ca o scriitoare şi specialistă în cercetarea zonei Africii. Este o feministă. Soţul ei - negustor de articole de fierărie - joacă după cum îi cântă nevasta.
Cuplul Reille pare distant: el - avocat, profesia e cea mai importantă, iar alte probleme nu au mare însemnătate, că vezi, Doamne, va apăra o companie farmaceutică, la Haga; ea - supusă, pacifistă - e consilier pe probleme de patrimoniu. Fără vreo persiflare la început, cuplurile îşi apără copiii. La masa tratativelor, ei discută inteligent. Se simte acest lucru din dialogurile construite umoristic şi în acelaşi timp paradoxal. E ca o paradă. Dar încetul cu încetul se intră pe făgaşul vechi al comunicării, al celui natural.
Ca în Legea talionului, viaţă pentru viaţă, ochi pentru ochi, dinte pentru dinte... Ei devin nervoşi, se încaieră verbal. Nici nu au observat cum au trecut de limita manierelor civilizate. Se dezghioacă fructul învelit în care stă intimitatea fiecărei familii. Şi se vede cât de imperfectă este relaţia, ajutându-i să ajungă la această "performanţă" şi măria sa Bachus.
Acest lucru este posibil prin jocul bine închegat şi susţinut al actorilor. Tania Popa, invitată la Comedie pentru acest spectacol, debordează de talent şi energie. Ea merge uşor pe grotesc, înzestrând personajul Véronique cu picanterii. O susţine cu atenţia sa "soţul" - Marius Drogeanu, creându-şi personajul în cheie comică, foarte fin şi precis. Delia Nartea e tipul de intelectuală tăcută şi finuţă la început, dar care se dezlănţuie atunci când domnul avocat "de Haga" depăşeşte orice limită, în ceea ce priveşte munca sa, făcută la telefon.
Talentul Deliei e pe "faţă". Alexandru Conovaru merge pe tiparul individului "burghez" sau al actualului burghez european, creându-i un portret foarte plauzibil. Împreună compun un cvartet scenic pe cinste.
Este de mare folos decorul (autor Puiu Antemir). Prin simplitatea lui, te ajută să vezi veşmântul scris al personajelor. Obiecte de bază sunt câteva cărţi, telefonul, o combină muzicală şi o vază cu lalele, cu multe frumoase lalele pentru care gazda a dat "scump", ceea ce trebuie să ştie şi musafirii. Toate au rol funcţional.
Lucian Giurchescu a adus în dar publicului acest spectacol cu puţin timp înainte ca el, regizorul, să împlinească 80 de ani.