x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Doliu în teatru. A murit directorul interimar al Teatrului Național București

Doliu în teatru. A murit directorul interimar al Teatrului Național București

03 Feb 2022   •   14:30
Doliu în teatru. A murit directorul interimar al Teatrului Național București

A murit directorul interimar al Teatrului Național București, Ioan Onisei. Acesta avea 68 de ani și a fost director adjunct al TNB din 2014.

Ioan Oniseia preluat interimatul de la TNB în septebmrie 2021, după decesul actorului Ioan Caramitru. 

Acesta s-a născut la 4 ianuarie 1954 la Piatra Neamț și era licențiat al Facultății din Drept al Universității București. 

A fost președinte al Consiliului Județean Neamț între 1992-1996, secretar general al Asociației Preşedinților Consiliilor Județene,
preşedinte al Delegației României la Congresul Puterilor Locale şi Regionale al Consiliului Europei în 1994.

A ocupat funcția de secretar de stat la Ministerul Culturii și a fost deputat în perioada 2000-2004. Între 2007 și 2012 a fost membru în CNA.

"Acum am primit o veste tristă, una din prea multele care au venit din lumea culturii în ultima vreme...

Ioan Onisei, directorul general interimar al Teatrului Național, a plecat dintre noi. 

Jurist de profesie a fost un mare susținător al culturii în diversele poziții pe care, cu onoare, le-a ocupat: deputat, vicepreședintele CNA, director general adjunct al TNB de peste 7 ani.

A participat, cu discreție și profesionalism, la succesele TNB, fiind umbra ubicuă a altui mare dispărut, Ion Caramitru.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească!", a scris senatorul Lucian Romașcanu pe Facebook.

 

×
Subiecte în articol: TNB ioan onisei