x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Doliu în teatrul românesc! Regizorul Lucian Giurchescu a murit

Doliu în teatrul românesc! Regizorul Lucian Giurchescu a murit

10 Ian 2022   •   17:53
Doliu în teatrul românesc! Regizorul Lucian Giurchescu a murit

Regizorul Lucian Giurchescu, fost director al Teatrului de Comedie, a murit la vârsta de 91 de ani. Anunțul a fost făcut de UNITER.

„La primele ore ale dimineții de 10 ianuarie, LUCIAN GIURCHESCU părăsește această lume.

Lasă moștenire teatrului românesc și european zeci, sute de spectacole de teatru și proiecte remarcabile construite cu migală și rigurozitate. Unul dintre cei mai importanți regizori care au marcat istoria Teatrului de Comedie al cărui director a fost vreme de 14 ani.

A montat și la Teatrul Național București, Teatrul Bulandra, Teatrul Giulești, la Teatrul Nottara, Teatrul Tineretului Piatra Neamț, Teatrul „Sică Alexandrescu” Brașov, Teatrul Național Cluj, dar și la Teatrul Național Radiofonic. A lucrat mult în străinătate montând operele lui Bertolt Brecht, Eugène Ionesco sau August Strindberg în Canada, Bulgaria, Suedia, Israel, Germania, Finlanda, Danemarca.

În iunie 2006 a primit ordinul Meritul Cultural în grad de Mare Ofițer din partea Guvernului României, iar în 2007 UNITER i-a acordat regizorului LUCIAN GIURCHESCU premiul pentru întreaga activitate.

Era stabilit de 40 de ani în Danemarca, însă legăturile cu teatrul românesc și cu viața culturală din România nu s-au destrămat niciodată.

Într-un interviu din 2020 pentru Leviathan.ro, întrebat despre locul teatrului românesc în contextul unui teatru european, domnul Giurchescu afirma: „Noi facem un reţetar şi spunem că acesta este teatrul modern şi gata. Nu e adevărat. Teatrul nu se poate face la fiecare în bucătărie şi nici nu trebuie să încercăm să facem teatru în bucătărie. Publicul vine la teatru şi pentru poveste, iar modernismul nu ţine dacă nu joci povestea.”

Rămas bun, domnule Giurchescu!

Dumnezeu să vă ierte și să vă primească în Lumină!”, informează UNITER.

×
Subiecte în articol: Lucian Giurchescu uniter