Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Paris evident. Am în mână o carte a lui Charles Ford în care scrie: „Timp de decenii Elvira Popesco a fost incontestabil regina Parisului. Actriţă, comediană adorată, animatoare de teatru şi directoare de turnee, ea a marcat profund scena franceză”.
Locul ocupat de această actriţă româncă în lumea pariziană este uluitor. Elvira Popesco, aşa cum îi spuneau francezii, Elvira Popescu a fost româncă de-a noastră. Prima dată când am auzit despre ea a fost atunci când am citit cartea actorului George Ciprian „Măscărici şi Mâzgălici”, şi în cartea de amintiri era un portret pe care nu l-am putut uita: „De când e lumea lume n-a avut nimeni talie mai zveltă, ochi mai luminoşi şi gură mai frumoasă ca Elvira. Toţi eram topiţi după ea. O iubeam cu toţii în tăcere şi când trecea pe lângă noi simţeam o adiere de vânt călduţ din creştet până-n talpi. Şi nu numai frumuseţea fetei ne vrăjea, cât glasul, privirile, mersul şi întreaga ei făptură.«-Şi-o fi dând seama de farmecele ei?». «-Aşa a ieşit de la tiparniţă. O fi uns-o maică-sa cu miere în scăldătoare»„.
Mă pregăteam să dau examen la Institutul de Teatru şi citeam despre vieţile actorilor, cărţi de mărturii, amintiri. Eram fascinată de personalităţile actoriceşti. Căutam fotografii cu Elvira Popescu, după ce am citit portretul făcut de George Ciprian. Nu eram deloc impresionată de frumuseţea ei atunci, poate că alte forme de frumuseţe îmi abureau mintea atunci: Brigitte Bardot, Audrey Hepburn, Tatiana Samoilova...
Vervă
Elvira Popescu s-a născut la 10 mai – zi victorioasă în casa unui negustor, Ghiţă Popescu, pe Strada Ghiocei din Bucureşti. A intrat la 14 ani la Conservator, aşa era pe atunci, nu se pierdea vremea. Absolventa de 17 ani a fost remarcată de marele actor Constantin Nottara, care o şi angajează în trupa sa particulară. Făcând un turneu lung cu „Sapho” şi „Cireşul negru” de Victor Eftimiu, Nottara spunea: „Fără Elvira n-aş fi scos-o la capăt, nici cheltuielile turneului n-ar fi ieşit”.
Avea o vervă molipsitoare, spontaneitate, farmec şi supleţe de mare comediană. A avut un mare succes şi în turneul întreprins la Paris unde l-a cunoscut pe Louis Verneuil care era nepotul celebrei Sarah Bernhardt, dar şi actor şi dramaturg.
Cotidianul Le Matin consemna: „Această tânără româncă poseda geniul mişcării în sensul teatral al cuvântului şi un simţ înnăscut al cochetăriei în gesturi, în priviri. E emoţionantă, ştie să plângă. Câtă graţie, câtă strălucire”. Reîntoarsă la Bucureşti, din turneul triumfal, Elvira primeşte o scrisoare de la Henry Verneuil: „Veniţi la Paris, să jucaţi rolul principal în «Verişoara din Varşovia»„. Şi a plecat la Paris, cu inima îndoită, pentru că se temea: va fi ea aceeaşi Elvira, răsfăţata Bucureştilor, vedeta comediei? La un an de la plecarea sa i-a scris ziaristului Constantin Bacalbaşa, cu care la 17 ani ar fi trebuit să se mărite: „Am rămas aceeaşi Elvira Popescu, românca care-şi iubeşte ţara, îţi aminteşti că anul trecut am adus o trupă de la Bucureşti pe cheltuiala mea la Paris. Răsunetul moral pe care ar fi trebuit
să-l aibă în ţară această manifestare a fost înnăbuşit tocmai de acei care ar fi trebuit să o sărbătorească”.
Citește pe Antena3.ro
Elvira Popescu a avut succes cu rolul Soniei în „Verişoara din Varşovia”. Vorbea franţuzeşte cu accent foarte, foarte stricat, stârnind senzaţie. Comedia i-a deschis calea marilor succese pariziene. Dar Elvira povesteşte că-n seara premierei, la început lumea era ostilă, dispreţuitoare, dar la sfârşit publicul era în delir, aplauzele frenetice. Piesa bulevardieră era destul de facilă şi s-a impus doar datorită artei comedienei românce. Comedia de bulevard, dispreţuită până atunci, fiind chiar obiect de zeflemea în articolele cronicarilor a urcat în respect şi stimă datorită compatrioatei noastre. A fost un triumf fără precedent.
(Continuarea în numărul următor)
