x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Este teatru nostru pentru copii în tendinţele europene?

Este teatru nostru pentru copii în tendinţele europene?

de Maria Sârbu    |    16 Feb 2014   •   16:40
Este teatru nostru pentru copii în tendinţele europene?

Prima expunere din cadrul proiectului “Conferinţele IDEEA - Inovaţie, Dezvoltare, Educaţie şi Evoluţie prin Artă”, iniţiat de Teatrul de Animaţie Ţăndărică, a susţinut-o, acum câteva zile, în sala din Piaţa Lahovari, Ivica Simic, “o personalitate marcantă a teatrului pentru copii în lume, după cum l-a prezentat directorul instituţiei Călin Mocanu. Tema aleasă pentru această întâlnire cu cei care lucrează în domeniu, cu cei interesaţi de acest fenomen a fost: “Noi tendinţe la nivel mondial în teatrul pentru copii”.

Având o experienţă bogată - actor, regizor, fondatorul teatrelor “Epicentre” şi “Mala Scena” din Zagreb, Croaţia, fiind şi secretar general al ASITEJ - Asociaţia Internaţională a Teatrelor pentru Copii şi Tineret, funcţie ce îi permite să vadă spectacole multe şi diverse pe mapamond, Ivica Simic a încercat o privire de ansamblu asupra teatrului pentru copii din Europa, din lume, care cunoaşte o evoluţie continuă, dar a făcut observaţii referitoare şi la teatrul pentru copii din România, întrebând, retoric, dacă acesta e “în tendinţele europene”. În opinia sa, aici nimic nu s-a schimbat în 12 ani, de când urmăreşte producţii teatrale româneşti. Şi mai mult decât atât, Ivica Simic a spus răspicat: “Nu văd aici dezvoltarea teatrului pentru copii! Repertoriul este învechit şi nu ştiu cum poate să facă parte din corpul european!”. Neaşteptată afirmaţie, pentru mulţi!

În încercarea de a îi convinge pe cei prezenţi de acest “adevăr”, el a exemplificat cu secvenţe din spectacole realizate în alte părţi şi totodată a teoretizat pe marginea unor astfel de întrebări: Trebuie să fie teatrul pentru copii o reflexie a lumii? Ce le comunicăm copiilor prin teatru? Este teatrul pentru copii o formă de artă? Cât de mult dezvoltă teatrul simţul estetic al copilului?

Există şansa de a vedea în curând, la “Ţăndărică”, două spectacole: “Paraşutiştii” şi ”Cui i-e frică de Bau-Bau”, montate de Ivica Simic şi prezentate în premieră la începutul lunii martie. Va fi un test: pentru public şi, desigur, pentru specialişti.


×