Festivalul unteatru cinematic, evenimentul online care își propune să aducă producțiile unteatru mai aproape de spectatorii din afara Bucureștiului, continuă până duminică, pe 12 decembrie, pe platforma de streaming unteatru. Spectacole noi precum Aici Moscova, în regia Catincăi Drăgănescu, 3 surori, (r. Peter Kerek) sau Proof (r. Andrei și Andreea Grosu) se pregătesc de întâlnirea cu publicul din România, programată la finalul acestei săptămâni. Accesul la toate înregistrările premium disponibile online și accesibile de pe orice dispozitiv este gratuit.
Dacă înainte de 2020 publicul unteatru era reprezentat majoritar de spectatorii din București, în contextul pandemic, producțiile teatrului independent fondat în urmă cu 11 ani de cuplul regizoral Andrei și Andreea Grosu au depășit granițele capitalei, ajungând, prin intermediul transmisiunilor live, în casele spectatorilor din toată țara. La finalul anului 2020, cele mai îndrăgite producții din repertoriul unteatru au primit o platformă de expunere dedicată, prin intermediul căreia, iubitorii de teatru din întreaga țară pot urmări, în baza unui abonament lunar sau în sistem pay-per-view, înregistrări premium ale poveștilor puse în scenă de-a lungul vremii în sala din Sfinții Apostoli nr. 44. La aniversarea primului an de experiențe teatrale fără bariere, platforma VOD unteatru cinematic oferă publicului din toată țara posibilitatea de a urmări gratuit o amplă selecție de spectacole, din care nu lipsesc cele mai recente producții unteatru.
Domnișoara Iulia, cel mai nou spectacol montat de regizorii Andrei și Andreea Grosu la unteatru, Efecte secundare, debutul regizorului Vlad Bălan, selecționat la ediția din acest an a Festivalului Național de Teatru, dar și Pisica lui Schrödinger (r. Alexandru Berceanu), sunt disponibile deja pe platformă. Pentru a le urmări gratuit, utilizatorii din întreaga țară sunt invitați să-și creeze un cont pe cinematic.unteatru.ro, și să acceseze apoi secțiunea festivalul unteatru cinematic. În cadrul aceluiași eveniment, spectatorii vor putea urmări Clasa a II-a B, un spectacol pentru copii și părinți realizat de Oana Răsuceanu în stagiunea unteatru de copii.
Zilnic, până la finalul săptămânii, vor deveni disponibile pe platformă producții precum Aici Moscova, un produs live cinema theatre în regia Catincăi Drăgănescu, 3 surori, un spectacol semnat de Peter Kerek, în care muzica, efectele vizuale, coregrafia și jocul actoricesc construiesc o nouă perspectivă asupra universului cehovian, dar și Proof (r. Andrei și Andreea Grosu), cu Marian Râlea, Dana Rogoz, Florentina Țilea și Ionuț Vișan.