La finalul fiecărui spectacol vor avea loc sesiuni de discuții cu publicul, la care vor participa o parte dintre autorii textelor dramatice, echipele de creație, precum și un experți în tematicile abordate de textele prezentate.
Acest modul de spectacole-lectură în FNT, coordonat de regizorul Bobi Pricop, este un prilej de a cunoaște piese de teatru citite astfel pentru prima oară în România și care abordează subiecte centrate pe realități acute. La ediția de anul trecut, toate spectacolele au fost regizate de Bobi Pricop, anul acesta însă ele poartă semnătura regizorilor la început de drum: Anda Drăgan, Tania Drăghici, Mihai Gligan, Luiza Mihăilescu, Larisa Popa și Monica Stoica.
În cadrul acestui modul, s-a organizat un concurs dedicat promovării piesei românești, cei selectați având posibilitatea să lucreze, timp de o lună, cu dramaturgi consacrați, pentru a-și putea dezvolta textele. Astfel, FNT devine o platformă de vizibilitate pentru textul nou de teatru.
Primul spectacol din această secțiune (24 octombrie) se intitulează „Spaimă cosmică sau Ziua în care Brad Pitt a devenit paranoic” de Christian Lollike (Danemarca), traducerea Ovio Olaru, regia Mihai Gligan (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023). La întâlnirea cu publicul, alături de echipă, va fi Irina Breniuc, activistă de mediu.
În data de 25 octombrie este programat spectacolul-lectură „Dincolo de Fukuyama” de Thomas Köck (Austria – Germania), traducerea Ciprian Marinescu, regia Anda Drăgan (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023, co-producător: Goethe-Institut București). Invitat la discuția de final este Bogdan Popa, cercetător și teoretician.
Cel de-al treilea spectacol-lectură va avea loc în data de 26 octombrie cu piesa „Curvă” a spaniolului José Padilla, traducerea Alina Cantacuzino, regia Tania Drăghici (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023, co-producător: Institutul Cervantes din București (prin programul TeatroAutor.es), cu sprijinul Fundatiei Societății Generale a Autorilor și Editorilor din Spania. La discuție va fi prezentă Irina Ilisei, cercetătoare, activistă feministă, precum și autorul piesei.
„La doar un metru distanță” este titlul spectacolului-lectură propus publicului în data de 27 octombrie. Textul aparține lui Antonio Castro Guijosa (Spania). Traducerea este făcută de Irina Călin, iar regia o semnează Luiza Mihăilescu (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023, co-producător: Institutul Cervantes din București (prin programul TeatroAutor.es), cu sprijinul Fundatiei Societății Generale a Autorilor și Editorilor din Spania. La întâlnirea de după spectacol va vorbi, alături de echipa de creație și dramaturg, Alina Dumitriu, lucrător social cu formare în psihoterapia Analiză Tranzacțională.
Un alt text dramatic, tot din Spania, este „Caniculă (evanghelie apocrifă a unei familii, a unei țări)”. Spectacolul-lectură va avea loc pe data de 28 octombrie. Piesa este scrisă de Lola Blasco. Traducerea o semnează Florin Galiș, iar regia, Larisa Popa (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023, co-producător: Institutul Cervantes din București (prin programul TeatroAutor.es), cu sprijinul Fundatiei Societății Generale a Autorilor și Editorilor din Spania. La întâlnire va fi prezent Mugur Ciumăgeanu, psiholog clinician, precum și autoarea textului.
Secțiunea Spectacole-lectură se va încheia în data de 29 octombrie cu „5 piese scurte” („Memoria Apa” de Teona Galgoțiu, „Normă Dublă” de Cornelia Iordache, „White noise” de Andrei Radu, „Bra Bre Bri Bro Bru” de Daria Ancuța, „fata cea adevărată viruși pixelați și memoria părului” de Ioana Toloargă) – România. Regia o semnează Monica Stoica (producător: Festivalul Național de Teatru, 2023). După spectacol, publicul va putea discuta cu întreaga echipă, invitați fiind Bogdan Georgescu și Petro Ionescu – dramaturgi și regizori.
Tot în cadrul aceleiași colaborări a Festivalului Național de Teatru cu Institutul Cervantes din București, în ziua de 27 octombrie la ora 11:00 la sediul UNITER va avea loc o masă rotundă la care vor participa autorii textelor spaniole traduse și lecturate în cadrul modulului: Lola Blasco, José Padilla și Antonio Castro Guijosa, alături de dramaturgii români selectați în urma concursului organizat de festival: Teona Galgoțiu, Cornelia Iordache, Andrei Radu, Daria Ancuța, Ioana Toloargă, precum și de mentorii lor din cadrul proiectului: Petro Ionescu, Elise Wilk și Bogdan Georgescu. Ei vor discuta despre propriul proces de creație: cum lucrează, cum fac munca de documentare sau de cercetare, cum colaborează cu regizorul și actorii la punerea în scenă, cum acceptă schimbările în text etc.