JURNAL I: "Scrie despre tine" la festivalul "Absolut Fringe" din Irlanda

de Liana Iovu | 14 Sep 2012 • 09:24

Vera Ion, regizor si dramaturg, si Sorin Poama, actor, sunt invitati la festivalul "Absolut Fringe", care se desfasoara in Dublin intre 8 si 23 septembrie, pentru a prezenta platforma 'Scrie despre tine'.

Vera Ion si Sorin Poama reprezinta Romania la festivalul "Absolut Fringe" din Irlanda

Corespondenta de la Vera Ion si Sorin Poama

"Ajungem sambata noapte intr-un Dublin aproape pustiu. Ne plimbam si recunoastem locurile pe care le-am mentionat de zeci de ori in spectacolul "Monged" de Gary Duggan, cu care ne-am dat licenta in 2007 si cu care a inceput aventura noastra in teatrul independent din Bucuresti, in urma cu 5 ani. E seara. Cativa oameni ne spun sa avem grija la buzunare. Cautam un hostel. Nu e prea multa lume pe strada, cativa tipi beti se imbrancesc. Gasim un hostel. A doua zi, vedem de la geam o multime de oameni care se indreapta in aceeasi directie - valuri de oameni, unii in alb visiniu, altii in negru galben. Presupunem ca e vorba de fotbal, aflam apoi ca e hurling, un sport popular in Irlanda. Iesim. Toata lumea pe care o vedem pe strada poarta culorile echipelor. Toti merg spre stadion. Zeci de barbati, femei, adolescenti, copii. Un sentiment de comunitate foarte puternic. Nu sunt galagiosi, discuta intre ei, unii au costume facute de ei, customizate cu tot felul de accesorii in culorile echipelor. Aflam mai tarziu ca sunt suporteri din orase din afara Dublin-ului, veniti sa isi sustina echipele.

Ne intalnim cu John Fairleigh, cel care ne-a invitat la acest festival. John este cel care i-a facilitat si lui Gary Duggan venirea in Romania in 2007 pentru a vedea montarea noastra cu "Monged", si a deschis pentru noi acest capitol de colaborare cu artistii din Irlanda. Tot de la el am auzit pentru prima oara ca in Irlanda tinerii sunt considerati o prioritate si ca una dintre politicile culturale locale este sprijinirea cu orice pret a tinerilor artisti si a oricaror forme de experiment si inovatie propuse de acestia. Aceasta este si politica festivalului "Absolut Fringe", care este dedicat tinerilor si companiilor care sunt la inceput de drum in dezvoltarea lor artistica.

Mergem in zona "Temple Bar", unde se afla majoritatea spatiilor in care se desfasoara festivalul. "Temple Bar" este o zona cu multe spatii de joc, cluburi, sali studio pentru spectacole. John ne spune ca zona a fost construita in principal ca un fel de cartier cultural, dar in timp s-a transformat mai mult in zona de pub-uri. Pe drum dam de un perete pe care se afla un grafitti mare cu "Occupy your imagination", si langa el un spatiu numit "Film base", unde vedem programele festivalului si brosuri cu spectacolele. Cartea de prezentare a spectacolelor din "Fringe" are 127 de pagini si este tiparita pe o hartie foarte buna. In introducere scrie: "Anul acesta "Fringe" implineste 18 ani. Vrem sa ne jucam, vrem sa ne luptam, vrem sa plangem, vrem sa pierdem controlul si apoi sa ne regasim. Vrem sa ne definim prin altceva decat tot ce a fost inaintea noastra. Vrem sa ocupam orasul si sa va ocupam imaginatia. Implinim 18 ani si vom sarbatori experienta noastra de maturizare printr-o serie de spectacole de teatru, dans, muzica, public art si live art, in care ca intotdeauna cautam inovatia si descoperirile. Nu vom uita ca am fost si ramanem copiii teribili din zona de arte performative ale Irlandei." Textul e printat pe o culoare puternica, roz electric. Cartea contine o prezentare a tuturor spectacolelor, cu un scurt sinopsis si o imagine din spectacol. Majoritatea spectacolelor sunt din Irlanda si Marea Britanie, mai exista un spectacol din Iran si unul din Liban. Despre cel din Iran ("White rabbit, red rabbit") aflam ca are de fiecare data alt actor, si de fiecare data actorul citeste textul abia cand ajunge pe scena, textul ii este inmanat intr-un plic si atunci este prima data cand il vede.

Stam cu John la o cafea. Suntem inca obositi de pe drum si cu gandul la tot ce mai trebuie sa facem pana vineri cand avem prezentarea proiectului. Povestim ce s-a mai intamplat prin Romania. John ne intreaba cum e scoala de teatru in Bucuresti. Pare o intrebare de convenienta, dar raspunsul il socheaza. Ii spunem despre numarul extrem de mare de tineri care termina in fiecare an scoala de teatru si numarul extrem de mic de locuri care exista pe piata. Din reactia lui John ne dam seama ca informatia asta nu e deloc cunoscuta. Aproximam ca in fiecare an, un numar de peste 300 de studenti termina Artele Spectacolului in tara, si un numar de 5-6 posturi se scot la concurs anual. "Ce se intampla cu restul acestor oameni?" Ne intreaba John. Nu stim. Majoritatea se reprofileaza. Totusi, au inceput lucrurile sa se mai miste si in zona independenta. In Bucuresti se intampla acum "Maratonul teatrului independent - Bucharest Fringe", a doua editie a primului "Fringe" din capitala, unde colegii nostri care organizeaza festivalul (Cristina Gavrus, Alec Secareanu, Radu Popescu) ne-au spus ca au primit peste 90 de aplicatii din toata tara. Prima editie a fost facuta fara bani, acum au mai primit cateva finantari si pot sa invite si mai multe trupe. "Tocmai de asta suntem aici", ii spunem, "ca sa invatam mai multe despre cum se dezvolta o trupa independenta de teatru". Dupa cafeaua cu John continuam sa ne plimbam. Urmeaza sa stam la el doua zile si apoi sa incercam sa ne gasim o cazare in oras astfel incat sa putem incepe sa mergem la spectacole si sa cunoastem artisti de aici.

Mergem spre zona unde se intampla meciul de hurling (un fel de hockey pe iarba). E o zona mai saraca, oamenii se schimba, multi pusti in treninguri. Un tata isi plimba copilul pe o tricicleta. Amandoi sunt catarati pe tricicleta si se dau cu ea pe trotuar, la vale. Tatal striga "Here we go!" de fiecare data. Ne depasesc de vreo doua ori. Mai sus, o banda de 14-15 pusti jefuieste un taxi. Cei mai mici au in jur de 9-10 ani, cei mai mari in jur de 14-15. Dupa ce il jefuiesc intra in primul magazin de dulciuri si se insira toti pe tejghea, cu banii proaspat castigati.

Ne intoarcem spre "Temple Bar", unde urmeaza sa ne vedem cu Gary Duggan. Ne apropiem de spatiul in care va avea loc spectacolul, o sala numita "Project Arts Centre", unde vom vedea piesa "Elevator", produsa de compania THISISPOPBABY, cu sprijinul Arts Council. Pana sa intram la spectacol, in fata noastra apare Jose Miguel Jimenez, pe care l-am cunoscut in urma cu doi ani la "Festivalul National de Teatru" in Bucuresti. Jose e din Chile si s-a stabilit in Irlanda unde lucreaza ca regizor de teatru. A fost la Bucuresti cu un spectacol produs de compania sa, "The Company". E bucuros sa ne vada si ne spune ca are foarte mult de lucru in aceasta perioada, monteaza si editeaza pentru urmatorul spectacol, cu care vor participa in "Dublin Theatre Festival", care este diferit de "Absolut Fringe". "Dublin Theatre Festival" este un festival de tearu pentru trupele deja consacrate, in timp ce "Absolut Fringe" e mai experimental, pentru trupele care se afla la inceput. Vorbim un pic cu Jose si cu un coleg de-al lui, tot regizor, despre ce vrem sa facem aici si despre proiectul nostru, "Scrie despre tine". Ne dam seama ca de fiecare data trebuie sa explicam foarte clar contextul artistic romanesc pentru ca cei de aici sa inteleaga de ce suntem asa porniti cu aceasta participare la Dublin. "Nu exista prea multe repere in legatura cu zona asta de dezvoltare a trupelor independente in Romania", le spunem, "miscarea independenta de teatru abia incepe sa se dezvolte la noi". Cei doi ne spun ca nu e nici un "Fringe" ce se intampla acum, e pur si simplu un festival finantat pe multi bani si cu un sponsor unic care a vrut sa fie mentionat pana si in titlul festivalului. Ramane sa ne vedem peste cateva zile si sa ne povesteasca mai multe despre spectacolele lor si miscarea de teatru de aici, cum au inceput, cum s-au dezvoltat. Ne dam seama ca suntem foarte turati si vorbim mult si repede despre ce facem noi si despre contextul din care venim, in timp ce ei sunt mult mai putin entuziasmati de ce se intampla. Jose preia din energia noastra si ne promite ca va intreba daca vreunul din prietenii lui are o camera libera. Ne despartim.

Mergem la spectacol. In hol ne intalnim cu Gary Duggan. Vorbim despre ce a mai facut intre timp. A scris mai multe piese de teatru, a devenit un dramaturg de succes. Ne spune ca are foarte mult de lucru, a inceput sa scrie la un serial de televiziune si asta ii ocupa tot timpul. Sta la masa cu un regizor de film, cu care lucreaza la un nou serial de televiziune. Ne spune ca l-a adus la teatru pentru ca prietenul i-a spus ca nu a fost niciodata la teatru. A fost de fapt o singura data, in urma cu 15 ani, la un musical care a durat 3 ore si la care s-a plictisit foarte tare. Acum piesa va dura o ora si zece minute. Radem. "Nu sunt sanse sa te plictisesti", spune Gary. Prietenul lui ne spune ca a citit prezentarea piesei si abia asteapta sa vada despre ce e vorba. Poza din cartea de prezentare arata un tip elegant in costum cu un pahar de vin in mana, in mijlocul unui camp verde cu plante inalte, care ii vin pana la genunchi. In spatele sau o padure cu vegetatie foarte bogata. Piesa e produsa de compania THISISPOPBABY, care a mai produs si spectacolele "Alice in funderland", "Trade", "The year of magical wanking".

Intram la spectacol. Pe scena o canapea lunga de piele alba si microfoane pe margini. Apar 7 actori, trei baieti si patru fete. Costume glam de petrecere. Pare un spectacol cu un buget mare. Este despre o petrecere cu o gazda misterioasa numita Johan care i-a invitat pe prietenii sai si apoi a disparut. Cei ramasi continua singuri petrecerea, consumand din ce in ce mai multa cocaina si intrebandu-se unde a disparut Johan. Tensiunea creste, apar marturisiri si schimbari de dinamica in cuplu, momente de nevroza si momente de panica, in care toti sunt din ce in ce mai speriati ca se va intampla ceva rau. Cineva mentioneaza ca toti sunt copii de oameni bogati si au crescut impreuna, in timp ce parintii lor erau "ocupati sa faca lumea sa se invarta mai repede". Spectacolul este construit din scene de cate doua personaje intercalate cu momente de musical. La un moment dat, au o fantezie comuna despre cum urmaresc si seduc un baietel sarac, pe care il tavalesc in noroi in fata parintilor sai. In fragmentele de musical apar din cand in cand masti de animale. Sala e plina, aproape 200 de locuri. Reactiile nu sunt foarte puternice, publicul e retinut. Nu se rade mult, nu se comenteaza. La sfarsit se aplauda de cateva ori si se pleaca. Aflam despre cel care a scris piesa ca este considerat cel mai promitator dramaturg al generatiei lui, si ca de asemenea este un producator de foarte mare succes.

Cuvantul "succes" apare de multe ori mentionat in conversatiile cu cei pe care ii intalnim, si de asemenea faptul ca in Irlanda se poate trai din scris. Exista dramaturgi care scriu piese "comissioned", adica "la comanda", intr-un timp foarte scurt, si care scriu "ca sa isi plateasca facturile", ni se mai spune. Piesa "Elevator" se pare ca e genul de piesa scrisa "la comanda", in cateva saptamani. Dupa seara de teatru mergem la John, unde petrecem urmatoarele doua zile. Terminam montajul si subtitrarile filmului despre proiectul "Scrie despre tine". Lucram pana tarziu si nu apucam decat foarte putin sa ne bucuram de locul unde am fost invitati - o casa la tara in afara Dublin-ului, cu o gradina de kilometri in care se afla o mica padure si un lac, cu 3 sau 4 foisoare si o casa principala cu vreo 7 camere cu fotolii vechi si obiecte de colectie si biblioteci cu peste 3000 de carti. Camerele in care dormim au intrari secrete prin biblioteca, printr-o usa turnanta. John ne povesteste ca sunt multi tineri artisti care vin sa lucreze la el, cand au de scris sau au nevoie de un spatiu retras. Foisoarele construite in gradina sunt perfecte pentru scris.

Marti venim din nou in oras, intram cu masina printr-o zona mai saraca. In Irlanda, daca esti somer statul iti plateste chiria si iti da 200 de euro pe luna, pe un termen mai lung de sase luni. Aflam ca exista o mare problema cu consumul de droguri printre tineri si ca sunt foarte multi pusti care fug de acasa. In centru vedem de multe ori in zonele comerciale pusti pe heroina care isi lipesc fata de vitrinele magazinelor cu branduri celebre.

Le cunoastem pe Claire, care ne primeste la Irish Theatre Institute si ne da primele detalii despre ce urmeaza sa facem, si pe Karen, care ne primeste in biroul "Fringe", aflat intr-o cladire in intregime dedicata organizarii festivalului. Biroul e mare, impartit de o echipa de 7/8 fete tinere, care ne zambesc prietenoase si care apoi isi vad de lucru. Toata lumea lucreaza intens, sunt echipe care intra si ies cu aparatura, camere, laptopuri. Karen e foarte entuziasmata de toate spectacolele invitate in "Fringe" si ne spune ca toate sunt inovative si propun forme si abordari noi si neobisnuite in peisajul teatral. Ne spune ca ne va aranja un interviu cu directoarea artistica a festivalului, Roise Goan, care ne va spune mai multe despre istoria "Fringe"-ului. Ne da o lista cu spectacolele la care ne poate opri bilete. Ne spune ca anul acesta tema este "Playground"-ul ("locul de joaca") si ca spectacolele prezente in festival merg pe ideea de participare a publicului. In cartea de prezentare scrie: "Nu va relaxati in scaunul de spectator asteptand sa coboare intunericul, anul acesta va asteptam sa participati. Programul de anul acesta va invita sa deveniti participanti activi si sa faceti parte din poveste, asa ca imbracati-va confortabil si nu fiti timizi". Dupa vizita la Karen, care urmeaza sa ne gaseasca invitatii la spectacole incepand de joi, ne intoarcem pentru inca o seara la conacul lui John, unde continuam sa lucram la film.

Miercuri dimineata ne reintoarcem in Dublin. Inca lucram la subtitrari pe autobuz. Calatorim doua ore si ajungem in Dublin pe la ora 12. Jose a gasit un prieten care ne poate inchiria o camera, il sunam si ne intalnim cu el. Sta intr-o casa pe malul raului Liffey, chiar in centru. Ne intalnim cu el la ora unu. Vizavi de usa la care il asteptam, o cersetoare din Romania ne zambeste si ne zice ca "domnu' tocmai a inchis usa si a plecat incolo", si ne arata directia. Il asteptam. Peter e tanar si ne zambeste, ne strange mana foarte bucuros si ne duce intr-o camera dubla pe care, ne spune, nu trebuie sa platim nimic. "Sunt actor si stiu foarte bine cum e", ne spune, "puteti sa-mi luati o sticla cu vin si suntem ok". Apoi merge cu noi, ne face o copie la cheie si ne ureaza sedere placuta. "Ne mai vedem sa povestim", spune el si ne lasa in noua noastra locuinta. Continuam sa facem ultimele finisaje la film si ne pregatim pentru prezentarea din weekend".