x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Legenda Meșterului Manole în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR

Legenda Meșterului Manole în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR

de Magdalena Popa Buluc    |    16 Dec 2021   •   11:08
Legenda Meșterului Manole în Galeria de Artă Veche Românească a MNAR

Duminică, 19 decembrie, de la ora 17:00,  Muzeul Național de Artă al României vă invită la o nouă reprezentație a legendei Meșterului Manole, un recital care pune în cheie contemporană balada Meșterului Manole, într-o interpretare de excepție, susținută de cunoscuta interpretă Viorica Vatamanu, în regia lui Gavriil Pinte.

Un spectacol sinestezic, care prin intermediului muzicii, poeziei, dar și printr-o serie de efecte sonore, realizate cu instrumente speciale, comunică emoția care însoțește legenda mănăstirii de la Curtea de Argeș și sfârșitul tragic al celor care au construit-o.

 

Spectacolul a fost gândit ca un element complementar expoziției: Dincolo de legendă. Neagoe Basarab, care poate fi vizitată la Galeria de Artă Veche Românească; expoziție dedicată artei din epoca lui Neagoe Basarab (1512-1521) și care marchează 500 de ani de la moartea sa, propunând o lectură insolită a operei sale culturale. De fapt, scenografia sălii sugerează un spațiu inventat de meșterii lui Neagoe Basarab şi replicat în marile ctitorii voievodale din spațiul românesc. Zona centrală, animată de imagini ale tezaurelor culturale datorate lui Neagoe Basarab, aflate în colecții din întreaga lume, reprezintă totodată și scena pe care se derulează această reprezentație inedită a legendei Meșterului Manole.

 

 

Viorica Vatamanu este absolventă a Academiei de Teatru și Film „I.L. Caragiale” din București. În 2008 obține titlul de Doctor în Teatru în cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București, unde este și cadru didactic, conferențiar.

A făcut parte din distribuția a numeroase spectacole de teatru, în țară și străinătate, a lucrat cu cei mai importanți regizori români: Dan Pița, Stere Gulea, Mihai Mălaimare, Sanda Manu, Eusebiu Ștefănescu, Cătălina Buzoianu, Alexa Visarion, Gavriil Pinte, Cristian Munteanu etc. A realizat numeroase spectacole – recital, fiind laureată a diferitelor festivaluri de interpretare, dar și spectacole – concert, alături de binecunoscutul percuționist Alexandru Matei.

 

Gavriil Pinte a absolvit  Universitatea  de  Artă  Teatrală  din  Târgu  Mureş, specializarea Actorie (1985)  și Academia de Teatru și Film din București, specializarea Regie de teatru (1996). A fost cadru didactic, asistent universitar, la Universitatea de Artă din Târgu Mureş, Catedra de Arta actorului (1988 -1991) și la Academia de Teatru şi Film din București, Catedra de Arta actorului (1991 -1999). După terminarea primei facultăți, Gavriil Pinte a activat la Teatrul de Nord din Satu Mare. Din 1999 până în prezent, este regizor artistic în cadrul Redacției Teatru a Societății Române de Radiodifuziune. Are în portofoliu numeroase spectacole pentru  care a semnat regia, care au fost jucate pe cele mai  importante scene teatrale din România.

 

 

×