x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Londra: Vlad Ivanov și Lucian Maxim în „Raport asupra iubirii”

Londra: Vlad Ivanov și Lucian Maxim în „Raport asupra iubirii”

de Magdalena Popa Buluc    |    11 Iun 2023   •   22:30
Londra: Vlad Ivanov și Lucian Maxim în „Raport asupra iubirii”

Actorul Vlad Ivanov va juca, la Londra (artsdepot, 25 iunie 2023), premiera britanică a spectacolului „Raport asupra iubirii“ – un monolog după romanul lui Augustin Buzura, „Raport asupra singurătății“ (tradus și publicat în Marea Britanie de Profusion International). Textul montării – adaptat și semnat de Ramona Mitrică – este însoțit de muzică live, compusă și interpretată de Lucian Maxim, în timp ce fragmentele înregistrate sunt interpretate de pianistul Alexandru Burcă. Spectacolul va avea loc în limba română, cu supratitrare în limba engleză.

Retras undeva la munte, în pustietate, lângă o fostă stație meteorologică, doctorul Cassian Robert rememorează momente de succes sau neîmpliniri profunde, își amintește iubirile statornice sau trecătoare – în fapt, timpul care nu se mai poate întoarce, motiv pentru care se simte extrem de aproape de sfârșit, plasându-se pe marginea prăpastiei și a... vieții. Un labirint, tenebros și misterios, de trăiri foarte intense, în care personajul lui Vlad Ivanov plonjează cu toată forța.

 

Vlad Ivanov: „Sunt mai mult decât încântat că spectacolul va fi prezentat, în premieră, în Marea Britanie. Mulțumesc întregii echipe de la artsdepot, pentru onoarea și bucuria pe care ne-o fac, invitându-ne să jucăm spectacolul pe scena lor.

Îi mulțumesc Ramonei Mitrică, pentru invitația de a juca în acest spectacol, pentru felul profesionist și cald, în care a ales să se dedice acestui proiect. Aș dori să mulțumesc Fundației Culturale Augustin Buzura, pentru suflet și susținere. Romanul lui Augustin Buzura, plin de pasiune și înțelepciune, sper să fi născut un spectacol care să miște suflete.

E o bucurie să mă întâlnesc, din nou, cu Lucian Maxim, un artist excepțional. Și o altă mare bucurie, întâlnirea cu pianistul Alexandru Burcă.

Este un spectacol pe care îmi doresc să-l trăim împreună. Sunt foarte recunoscător că acest lucru se întâmplă și le sunt recunoscător tuturor celor care au sprijinit proiectul.

Vă îmbrățișez și aștept să ne întâlnim!”

 

Vlad Ivanov a devenit cunoscut la nivel internațional pentru rolul din filmul „4 luni, 3 săptămâni și 2 zile“ al regizorului Cristian Mungiu, film premiat cu Palme d’Or la Cannes. Pentru acest rol Vlad Ivanov a primit titlul de Cel mai bun actor în rol secundar din partea Asociației Criticilor de Film din Los Angeles. Cariera sa internațională a continuat cu roluri în filme semnate de Maren Arde, László Nemes, Alexandros Avranas, Bong Joon-ho, Ivan Ostrochovský, Corneliu Porumboiu, Călin Peter Netzer și Radu Mihăileanu. Actorul a obținut numeroase premii: la Berlin, TIFF, Ierusalim sau acordate de Societatea Națională Americană a Criticilor de Film, Cercul Criticilor de Film din Philadelphia, Cercul Criticilor de Film din New York, Asociația Criticilor de Film din Toronto.

 

Lucian Maxim este compozitor și percuționist, membru al Orchestrei Naționale Radio, alături de care a cântat în numeroase țări din Europa și Asia. A lucrat foarte mult și pentru teatru, cu Andrei Șerban pentru „Trilogia antică“, cu Victor Ioan Frunză pentru „Ghetto“ sau cu Dana Dima pentru „Năpasta“. A colaborat cu muzicieni renumiți precum Luciano Pavarotti, Plácido Domingo, José Carreras și Angela Gheorghiu. Membru al formației „Sarmalele reci“, a cântat și jazz cu Johnny Răducanu, Garbis Dedeian, Marius Popp, Puiu Pascu, Alexandru Anastasiu, Marius Mihalache, Teodora Enache și Emy Drăgoi.

„Raport asupra iubirii“ face parte din programul zilei dedicate României, la artsdepot, care va avea loc pe data de 25 iunie, între orele 13:00-18:00. O zi plină de activități culturale (film, teatru, ateliere).

 

 

foto Vlad Ivanov © Alex Gâlmeanu

×