Marcel Iureş: “Mi-aş dori să joc într-un basm‘‘

Fundaţia Teatrul Act, al cărei preşedinte este actorul Marcel Iureş, a amenajat şi inaugurat în toamna lui 1998 un spaţiu propriu, destinat spectacolelor de teatru, muzică, dans, film sau expoziţiilor. Acesta se află pe Calea Victoriei la numărul 126.

ACASĂ - Marcel Iureş, între Bucureşti şi Hollywood

Fundaţia Teatrul Act, al cărei preşedinte este actorul Marcel Iureş, a amenajat şi inaugurat în toamna lui 1998 un spaţiu propriu, destinat spectacolelor de teatru, muzică, dans, film sau expoziţiilor. Acesta se află pe Calea Victoriei la numărul 126.

• Jurnalul Naţional: Cu zece ani în urmă puneaţi bazele unui teatru independent, care în virtutea intemperiilor sociale a rezistat. Aţi avut şi aveţi în continuare grijă de el. Totodată jucaţi în teatru, faceţi film. Plecaţi din România şi vă întoarceţi mereu aici. Nu aţi părăsit această ţară, deşi aţi fi putut. Ce vă ţine?

Marcel Iureş: Plec oriunde, oricînd şi revin mereu în România. Sînt român şi aparţin culturii române. Sînt în serviciul acestei limbi, al acestei mari culturi şi nu am nici un motiv să mă consider diferit, mai cu moţ sau să revendic ceva.

• Mulţi spun că sînteţi un artist mai special, diferit de alţii şi care v-aţi implicat în crearea, la propriu, a unui teatru. Cum e să menţii o instituţie aici, fără banii statului?

Dacă nu eşti singur nu e greu. Or, asta e valoarea oricărui efort care devine comun. Efortul are valoare în măsura în care se face împreună cu cineva. Sînt puţine arte în care creatorul e singur.

Citește pe Antena3.ro

Un băiat de 18 ani riscă 20 de ani de închisoare după o vacanță cu familia în Dubai. De ce este acuzat

• Vă pun o întrebare banală, care vi s-a pus, cred, de multe ori. Ce este pentru dumneavoastră Teatrul Act, ce reprezintă acum acest loc, care atrage publicul de orice vîrstă, dar în special pe tineri?

În ultimii ani mi s-a tot pus această întrebare, într-adevăr. Pot fi diverse răspunsurile. Teatrul Act constituie un răspuns al meu la ceea ce cred că este viaţa, la ceea ce mi se pare important să faci pe lume – dincolo de răspunsurile la “lovituri‘‘, la “o nevroză‘‘ care se instalase acum vreo 14 ani. Este un răspuns cinstit şi nu are nimic emfatic; nu e o demonstraţie nici de putere sau de rebeliune şi nici de nesupunere. Lucrurile făcute cu emoţie exclud dubiile din zona psihiatrică în care sîntem împinşi uşor, uşor de sisteme, de viteze etc. E foarte simplu: dacă e un lucru bun, e în regulă. După zece ani nu mai am dubii că nu e un lucru bun. Problemele noastre, ale celor care am arat acest loc destul de virgin, se multiplică. Trebuie să găsim măsura în interiorul binelui – aici e problema, şi de aceea e mult mai greu. Să faci diferenţa între bine şi rău e OK. Nu e atît de complicat pe cît se susţine. Să faci însă diferenţele între diversele soiuri de bine, între măsura lor, este infinit mai complicat.

• Aţi urcat Teatrul Act din pivniţă la etaj, în sensul că aţi deschis şi un spaţiu de lectură.

E o bibliotecă oferită publicului. Aici pot fi recitaluri, lansări de carte, lecturi publice, orice.

• Aţi oferit o mare şansă artiştilor tineri să vină la “Act‘‘ să facă teatru. Acum mergeţi spre zona, poate, cea mai sensibilă şi cea mai importantă, şcoala. Vă implicaţi direct şi în educarea spectatorilor, prin familiarizarea elevilor din licee cu lumea artistică, cu activitatea specifică unui teatru.

Da, tot cu ajutorul spectacolului de teatru. Nu facem altceva decît să oferim un lucru absolut firesc – o substanţă hrănitoare într-un galantar în care am prins de veste că lipseşte.

• Ştim că Teatrul Act are pînă la sfîrşitul anului mai multe proiecte interesante. Care sînt proiectele personale pe 2008 ale artistului Marcel Iureş în teatru şi în film?

În teatru mi-aş dori să joc în unul din basmele pe care le va pune în scenă la Teatrul Act Alexandru Dabija. În film am două proiecte în România, în limba română, cu bani româneşti. Am alte cîteva proiecte de film în America şi în Europa.

• E mult pentru dumneavoastră?

Vom vedea, cine ştie ce e mult. Nu ştie nimeni ce e mult şi nici ce e puţin. Puţinul este socotit în general ca o lipsă. Or, lipsa nu e puţin. Lipsa e lipsă.

Teatru “la pachet”

Marcel Iureş a înfiinţat Fundaţia Teatrul Act în 1995 împreună cu un grup de prieteni. Atunci a stat pe şantierul care a devenit ulterior Teatrul Act. A fost în febra căutărilor. A găsit sprijin, mizînd pe oamenii de valoare. O face şi acum. Ca o avanpremieră a aniversării unui deceniu la toamnă, a fost inaugurată zilele trecute sala de lectură a Teatrului Act, într-un spaţiu închiriat de la etajul aceleiaşi clădirii. Aici vor fi concerte, lansări de carte, discuţii etc. Este considerat locul “secret‘‘ al celor care doresc să citească în voie ziare sau o carte bună, să stea la o cafea sau la un ceai, servind şi o prăjitură de casă, pregătită după reţete tradiţionale româneşti.

Pînă la sfîrşitul anului se vor desfăşura mai multe programe şi proiecte, printre care unul dedicat elevilor din Sectorul 3 al Capitalei. “Teatrul face pACT cu gashca ta din liceu‘‘ – îi anunţă pe elevi echipa Teatrului Act, care are în vedere opt spectacole în 2008.

Marcel Iureş, un artist independent cu un teatru independent şi care se împarte între Bucureşti şi Hollywood, a prezen-tat de curînd jurnaliştilor proiectele teatrului “la pachet‘‘: “Pachet cu basme‘‘, “Pachet Ada Milea‘‘, “Pachet cu jazz‘‘ etc.