x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru "Maria Callas” revine pe scena Teatrului Nottara

"Maria Callas” revine pe scena Teatrului Nottara

de Maria Sârbu    |    16 Oct 2012   •   16:26
"Maria Callas” revine pe scena Teatrului Nottara

Spectacolul "Maria Callas - La divina”, regizat de Radu Gabrea după textul "Master Class” de Terrence McNally (traducerea Antoaneta Ralian), va avea premiera joi, 18 octombrie, la sala "Horia Lovinescu” de la "Nottara”. În rolul marei cântăreţe o vom vedea pe actriţa Victoria Cociaş. Montarea este prezentată de teatrul de pe Magheru şi Total TV.

Cu acest titlu, "Maria Callas – La divina”, Radu Gabrea, cunoscut regizor de film, revine la Nottara, căci în 1997 cineastul a pus aici în scenă acelaşi text al lui Terrence McNally, cu aceeaşi interpretă – Victoria Cociaş. Din distribuţia de atunci a fost "păstrat” şi Mihai Vârtosu. Alături de apreciata actriţă şi de muzician joacă în actualul spectacol actriţa Andreea Măcelaru Şofron, doi artişti lirici – Ruxandra Urdăreanu şi Daniel Madia, fiind distribuit şi Dominic Vârtosu (pe acelaş rol cu Ştefan Bahnaru). Conducerea muzicală este semnată de Constanţa Câmpeanu, ea colaborând cu regizorul şi în 1997, atunci în calitate de consultant muzical.
În caseta tehnică este păstrat numele regretatului scenograf Sică Rusescu, care realizase decorul şi costumele la spectacolul de acum 15 ani. Întrucât este trecut în dreptul acestor rubrici (decor, costume) numele Andreea Koch, înseamnă că scenografia, de asemenea, a suferit schimbari. Spectacolul durează două ore şi 15 minute (cu pauză).

Recomandând acest spectacol, inserăm aici ceea ce spunea Guy Coutance despre Maria Callas, text preluat din caietul-program al spectacolului din 1997: "Acel impalpabil "son io” al unei voci reduse până la limitele percepţiei auditive ne revelează procesul care ar putea fi însăşi esenţa magiei. Cu o mişcare foarte înceată a braţelor, cântăreaţa şi-a ridicat ambele mâini pentru a stăvili mânia zeiţei. Braţele alunecă apoi încet în jos. Maria Callas rămâne o clipă suspendată parcă printr-un fir invizibil de marginea prăpastiei. Echilibrul perfect creează aici cărarea, acea trecere îngustă de la umanitate la divinitate. Marea preoteasă nu mai este decât o femeie, o mamă, care-şi imploră părintele să-i salveze copiii. Şi această prezenţă uriaşă, care până atunci umbrise întreaga operă, este acum răsturnată, când primadona devenise acel abis, ca o gaură neagră, în care se scufunda întreaga muzică”.

Despre această divă este vorba în textul dramaturgului american Terrence McNally, cel care spunea că "după Callas, nu mai există un drum înapoi”.

×