Maria Cassi: „Teatrul e un strigăt, uneori ţi-e frică”

Spectacolul 'Viata mea alaturi de bar­bati… si alte animale', un recital sa­vuros al actritei italiene Maria Cassi, a fost programat doua seri consecutiv (8 si 9 octombrie) la Sala ArCuB. Astazi si maine, in acelasi spa­tiu, talentata si speciala interpreta va sustine doua reprezentatii cu un alt wo­man show: 'Crepapelle'. Daca pri­ma creatie a fost regizata de cunos­cu­tul cineast american Peter Schneider pe texte de Cassi si Patrick Pa­che­co (proiect coprodus de Change Per­forming Arts, Teatro del Sale si Red Shoes Productions), cea de-a doua poarta in totalitate semnatura Ma­riei Cassi (productie Teatro del Sale din Florenta). Dupa prima re­pre­zentatie, cea de marti, cu 'Viata mea alaturi de barbati… si alte anima­le', spectacol prezentat la ArCuB si acum un an, distinsa actrita ne-a acor­dat, cu multa amabilitate, un interviu.

• Jurnalul National: Daca ati revenit dupa un an la Bucuresti, inseamna ca v-a impresionat pu­blicul de aici. Asa e?

Maria Cassi: Exact. Dupa ce am jucat aici anul trecut, am vorbit un an intreg despre generozitatea, inteligenta si pregatirea publicului din Bucuresti. L-am dat drept exemplu... M-a impresionat capacitatea lui de a interactiona cu artistul de pe scena, de a se juca impreuna o seara intreaga. Dupa cum am spus si ieri la Craiova, dupa spectacol (acolo a avut o reprezentatie – n.r.), ai senzatia unei infratiri. Imi place sa tin spectacole in strainatate pentru alte culturi tocmai ca simt aceasta uniune prin ceea ce transmit si prin ceea ce vine din public catre mine. E un lucru ce ma face sa-mi iubesc din ce in ce mai mult meseria, un lucru care ma face sa iubesc si mai mult oamenii, caci eu iubesc cu adevarat oamenii. Cu atat mai mult cu cat oamenii sunt draguti, inteligenti si pregatiti, asa cum sunteti voi.

• Inteligenta si amabilitate le transmiteti si dumneavoastra. E re­ciproc, pentru ca un actor formeaza publicul de teatru, in primul rand, si atunci spectatorul vine atras de o energie, alimentandu-se spiritual din ceea ce i se transmite. Cand ati creat 'Viata mea alaturi de barbati… si alte animale'?

Are o istorie lunga, dar s-a nascut prac­tic in 2010, cu putin timp inainte de a fi jucat la Bucuresti. L-am pre­zen­tat mai intai in cateva orase din Italia, apoi in Statele Unite, dupa care am venit in Romania. Am avut un turneu in toata Italia. Va mai fi, pana la sfarsitul anului, 'un tur' in tara mea. Apoi, din nou in America, la anul.

• Cum ati ajuns sa lucrati cu Peter Schneider, caci distanta dintre Italia si Statele Unite e destul de mare?

Limbajul teatrului ne apropie. El a venit la Florenta si ne-a vizitat, pe mine si sotul meu, in teatrul nostru (Teatro del Sale – n.r.). Peter m-a vazut jucand si s-a indragostit de mine, din punct de vedere artistic, bineinteles. Altfel, sotul meu Fabio (Picchi – n.r.), despre care si vorbesc in spectacol, nu ar fi permis, caci este foarte gelos. Am avut o experienta frumoasa la crearea acestui spectacol, alaturi de Peter Schneider si Patrick Pacheco.

Citește pe Antena3.ro

Donald Trump a anunțat că în prima zi a mandatului va opri ”delirul transgender”: ”Există doar două genuri, bărbat şi femeie”

• Amprenta cinematografica a lui Schneider este foarte vizibila in spectacol.

A incercat acelasi lucru si in 'Regele Leu', dar nu a reusit.

• Doua seri la rand, cu acelasi spectacol, apoi urmatoarele doua – cu altul. Cum va detasati de rol? E greu? E usor?

Sunt obisnuita. La teatrul nostru din Florenta activam asa cum faceau trupele de Commedia dell’arte pe vremuri. Am cinci spectacole pe care le rulez, sunt 'woman show', dar cu muzicieni pe scena, care ma acompaniaza.

• In ce masura respectati intocmai textul spectacolului. Lasati loc de improvizatie?

Aceste doua spectacole aduse la Bucuresti au structuri fixe. Dar eu vin din zona improvizatiei teatrale, ceea ce inseamna ca in orice moment pot sa improvizez; in functie de ce imi ofera publicul, in functie de energia lui. Am spectatori fideli la Flo­ren­ta, care au vazut un spectacol de mai multe ori si imi spun ca vor mai veni, pentru ca este de fiecare data alt­ceva. Teatrul meu e mai degraba un fel de 'Work in Progress', iar specta­co­lul creste alaturi de public, for­mea­za publicul. In spectacolul regizat de Schneider nu prea se intervine, dar alte spectacole ale mele au fost, intr-o masura oarecare, regizate de public. De obicei, imi fac singura spectacolele, avand ca regizor publicul.

• Care a fost cel mai longeviv spectacol al dumneavoastra?

A avut o mie de reprezentatii, in 20 de ani, un spectacol montat cu vechea companie ('A Saintrotwist', la compania Aringa e Verdurini – n.r.). Eu si un pianist am cutreierat lumea. Cand m-am separat de acea companie, am pus punct spectacolului. Nu era un spectacol propriu, ci al companiei in care lucrasem, de aceea nu l-am 'luat' cu mine. Cu cinci ani in urma, mi-am creat propria companie.

• Dar din actualul repertoriu, care e cel mai longeviv titlu?

'Galateo', pe care l-am facut eu in totalitate, il joc de aproape 15 ani. Tot in vechea companie l-am facut, dar e productia mea.

• Umblati mult prin lume; cum este sa schimbi mereu spatiul in care joci?

In asta si consta forta teatrului. E vorba de frumusete, de emotii, de micile temeri. Fiecare spatiu este ceea ce iti e dat sa faci. Forta teatrului consta in unicitatea sa, seara de seara. Publicul are o mare responsabilitate, alaturi de artist. Asa cum a fost in aceasta seara nu va fi niciodata. A fost o seara de o autenticitate extraordinara. La teatru, in fiecare seara e altceva. De aceea iti este si frica uneori. Teatrul e un strigat.