Sacha Guitry (1885-1957) a fost actor de teatru și film, regizor, scenarist și prolific dramaturg francez al teatrului bulevardier. Fiul actorului francez de prim rang Lucien Guitry, și-a urmat tatăl în profesia de teatru și și-a făcut debutul pe scenă în compania tatălui său la vârsta de cinci ani. A îmbrățișat cu entuziasm și cinematograful. Guvernul francez i-a acordat titlul de comandant al Legiunii de Onoare. De asemenea, a fost membru al Academiei Goncourt. A fost căsătorit de cinci ori, întotdeauna cu actrițe în ascensiune ale căror cariere le-a promovat.
Cea mai cunoscută soție a lui a fost actrița și cântăreața franceză Yvonne Printemps (1894-1977) alături de care a jucat în multe spectacole memorabile. Printemps a debutat pe scena din Paris la vârsta de 12 ani, iar la 21 de ani a fost remarcată și distribuită în roluri principale de Sacha Guitry. Nebun după tine aduce în scenă cântecele Plaisir d’amour, J’ai deux amants pe care Yvonne Printemps le-a făcut celebre.
În acord cu dramaturgia lui Sacha Guitry, Éric-Emmanuel Schmitt a scris o piesă „à la Guitry” despre Guitry, făcând din cuplul Yvonne Printemps-Sacha Guitry o comedie de Guitry. Această piesă tribut – o pastișă compusă din extrase din Guitry – povestește aventurile cuplului legendar al teatrului francez care a dominat Parisul și întreaga lume în perioada anilor‘ 20 și care a jucat în toată lumea, inclusiv la Londra și New York unde au fost catalogați drept „The Guitrys”. Au fost în centrul atenţiei presei, au umplut sălile de spectacol și au avut lumea întreagă la picioare. Regi, regine, oameni politici i-au aplaudat frenetic. Chiar și Charlie Chaplin, celebrul Charlot, cu toții au venit să-i aplaude pe Guitrys.
Éric-Emmanuel Schmitt deschide succesiv trape narative spre viața fiecăruia dintre artiști, înainte de a deveni un cuplu, în timpul maximei înfloriri și implicit la sfârșitul relației. Pentru Sacha Guitry linia care desparte viaţa reală de teatru și amintiri începe să se şteargă. Yvonne Printemps să fie cu adevărat o amintire de-a lui Sacha Guitry? Sau o fi împrumutată dintr-o piesă scrisă tot de Sacha Guitry?
Spectacolul despre viața acestor staruri înseamnă mai mult decât săli de teatru improvizate, costume fermecătoare, ecouri ale cântecelor celebre și bisuri. Dincolo de tot ceea ce s-a conservat în arhive, dincolo de autobiografii, povești mondene, istorii personale, bârfe, zvonuri și cancanuri apărute în ziarele de scandal, Eric-Emmanuel Schmitt imaginează povestea acestei relații în care cele două vedete se transformă în personaje credibile, iar actele lor, capătă, și acestea, alte justificări. În lumea teatrului, destinele artiștilor stau sub semnul efemerității. E un mediu concurențial atroce. Iubirea adevărată este rară, iar timpul și cei din jur nu-i ajută întotdeauna să reziste.
Nebun după tine este un spectacol despre lumea ca o scenă, viața în teatru, teatrul în teatru, despre istoria adevărată a a celebrului cuplu legendar francez Sacha Guitry și Yvonne Printemps, interpretați excepțional de Maia Morgenstern și Armand Calotă care prind viață altfel decât sub reclamele luminoase, devin mai umani, dar și mai seducători. Întâlnirea dintre cei doi protagoniști este programată de-o viață.
Cuplul rezistă în lumina orbitoare a propriei faime, găsind timp de 14 ani un echilibru fragil între viața personală și cea artistică. Amândoi reușesc să se impună și să triumfe grație talentului, fiind adorați de public. Cei doi artiști joacă în spectacole de mare succes. Lumea teatrului le recunoaște talentul și îi consacră definitiv. Succesul are un preț? Desigur. Pe cei doi îi va despărți exact ceea ce inițial i-a unit. În lumea teatrului, la lumina strălucitoare a reflectoarelor, relațiile se nasc ușor, însă se erodează inevitabil sub presiunea celor din jur, a geloziei și a propriilor demoni lăuntrici. Momentele de maximă tensiune alternează contrapunctic cu cele de fericire și calm relativ. ,,Dragoste cu năbădăi, pasiune, certuri și împăcări, sclipici și suferință, suișuri și coborâșuri. Paiete și cioburi/reproșuri. Scandal și spectacol. Muzică, muzică, muzică și dans.’’ (Maia Morgenstern)
Dragi spectatori, veniți să vedeți Nebun după tine! Veniți să fiți martorii marii pasiuni a unui geniu pentru o privightoare care nu a suportat să trăiască într-o colivie de aur. Așa cum Sacha Guitry declara: ,,Eu și Yvonne...de fapt nu ne-am despărțit niciodată”, nici voi nu vă veți despărți de povestea acestei căsnicii străbătută de pasiune, gelozii, fericire, certuri și trădare. Fiecare scenă sentimentală sau dramatică la care asistați, fiecare replică spumoasă cu care vă delectați, fiecare frison pe care-l simțiți, are suflet. Sufletul dramaturgului care le-a scris, sufletul actorilor care le interpretează din toată inima și sufletul vostru, al celor care savurați această comedie dulce amăruie despre viața trăită ca pe scenă, într-o atmosferă de petrecere până în zori într-un cabaret din anii ’20. O petrecere de lux la care uitați de inhibiții şi sunteți invitați la distracţie.
Debordând de energia vitală extraordinară, în ritmul coregrafic de charleston și jazz, creat de coregrafa Victoria Bucun, regizoarea Antonella Cornici, alături de scenografa Alina Dincă Pușcatu reconstruiesc universul și atmosfera retro-vintage a anilor ‘20 prin ținute care pun în valoare interpretarea magistrală a actriței Maia Morgenstern, secondată de Isadora Băltățeanu și Oana-Maria Dragne, adevărate flapper girls excelând prin emancipare, comportament libertin şi sfidarea normelor societăţii. Ele interpretează mai multe roluri, oferă de fiecare dată apariții spectaculoase pe scena transformată în ring de dans și sunt excelent puse în valoare de accentele art deco strălucitoare, bentițe Charleston, rochii cu franjuri, paiete, evantaie cu pene și perle la gât, mănuși și pantofi stiletto cu toc perfect pentru dans. Impecabil este, la rândul său, actorul Armand Calotă, un Sacha Guitry sensibil, romantic, încântător, legenda unei epoci. Aflat întotdeauna la teatru, scriindu-și repede piesele la mașina de scris, pregătind întotdeauna un nou spectacol, actorul impresionează plăcut prin prezența scenică glamour cu alură de dandy, dress code-ul șic, accesorizat cu smoking, pantaloni charleston, pălărie și baston.
Semnificativă din punct de vedere cultural, istoric şi estetic, comedia Nebun după tine este un regal de frumusețe ce reușește să contureze farmecul și atmosfera Parisului anilor nebuni și poate fi înțeleasă în mai multe chei: din perspectiva psihologiei relațiilor umane, din perspectiva relațiilor de cuplu, din perspectiva istoriei teatrului universal, a unei anumite perioade istorice. Această multitudine de perspective și de voci face spectacolul emoționant, fascinant, vibrant. Félicitations! Bravo! Chapeau!
DISTRIBUTIE: Maia Morgenstern , Armand Calotă și Isadora Băltățeanu / Oana Maria Dragne.
Echipa completă:
Regia: Antonella Cornici
Coregrafia: Victoria Bucu
Scenografia: Alina Dincă Pușcașu
Sound design: Șerban Chițu
Text: Edith Negulici
Foto: Oana Monica Nae
TURNEU NAŢIONAL
17 septembrie Constanța - Casa de Cultura a Sindicatelor
18 septembrie Craiova - Teatrul Național Marin Sorescu
25 septembrie Giurgiu - Teatrul Tudor Vianu
1 octombrie Vâlcea - Casa de Cultură a Sindicatelor
2 octombrie Iași - Teatrul Național Vasile Alecsandri
3 octombrie Vaslui - Casa de Cultură a Sindicatelor
5 octombrie – Piatra Neamţ – Cinema Mon Amour
6 octombrie Suceava – Casa de Cultura a Sindicatelor
23 octombrie Satu Mare – Casa de Cultura a Sindicatelor
24 octombrie Cluj Napoca Casa de Cultura a Studentilor
25 octombrie Baia Mare – ATP Tech Center
26 octombrie Zalău – Casa de Cultura a Sindicatelor
29 octombrie Sibiu – Centrul Cultural Ion Besoiu