x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru O comedie desăvârșită – ȘEVALETUL de Mihai Hafia Traista, regia Vasile Toma – la Teatrul Dramaturgilor Români!

O comedie desăvârșită – ȘEVALETUL de Mihai Hafia Traista, regia Vasile Toma – la Teatrul Dramaturgilor Români!

de Magdalena Popa Buluc    |    05 Feb 2022   •   20:00
O comedie desăvârșită – ȘEVALETUL de Mihai Hafia Traista, regia Vasile Toma – la Teatrul Dramaturgilor Români!

Primăria Municipiului București, prin Teatrul Dramaturgilor Români, anunță premiera spectacolului ȘEVALETUL de Mihai Hafia Traista, regia Vasile Toma – duminică, 6 februarie, ora 19:00, sala „Iosif Naghiu”!

Preluat prin programul Teatrul Deschis Reușitei, spectacolul ȘEVALETUL reflectă o situație actuală și binecunoscută în societatea românească și nu numai: lupta pentru moștenirea averii. Atunci când între frații Tom și Jorj apare mărul discordiei – testamentul bătrânei Catrina, majordomul Caramfil, un om viclean și inteligent, mânuiește cu abilitate interesele celor doi. Interpretat de Vasile Toma, Caramfil este un făuritor de jocuri și destine. Înzestrat cu o inteligență diabolică, servitorul reușește să îi influențeze chiar pe cei doi fii legitimi - Jorj, medicul stilat, dependent de pastile, și Tom, alcoolicul grosolan, interpretați cu măiestrie de actorul Ion Grosu – să se dușmănească reciproc.

„Când, într-o familie, se ajunge la un astfel de pas – ca împărțirea averii între urmașii moștenitori – dispare orice urmă de omenie dintre frați, ba mai mult, ajung să nu își mai vorbească, devenind chiar dușmani pentru totdeauna. Acest gen de situație denotă și un anumit grad de educație al societății în care trăim pentru că, bineînțeles, nu în toate cazurile rezolvarea este la fel. Nu e așa?” - finalul este imprevizibil, așa cum afirmă chiar regizorul spectacolului, Vasile Toma.

 

ȘEVALETUL este o comedie dinamică, savuroasă, despre ură, trădare, ipocrizie și destinul unei familii.

 

 

 

×
Subiecte în articol: Teatrul Dramaturgilor Români