Piesa lui Caragiale în varianta Dabija – Buhagiar, la Teatrul Naţional din Iaşi.
Dacă I.L. Caragiale a strecurat cu dibăcie aluzii la sex şi mizerie în "O noapte furtunoasă", scriind piesa "cu perdea", regizorul Alexandru Dabija a realizat un spectacol fără perdea la Teatrul Naţional din Iaşi. Insinuările marelui dramaturg sunt aici dezvăluite. Să nu credeţi însă că Veta apare în faţa lui Chiriac goală, nu, deşi cei doi fac amor la vedere.
Aşadar, în Cub, o sală-cort ce corespunde foarte bine unui teatru cu dotări la zi, publicul e martor la ceea ce se întâmplă timp de o noapte în ograda din Bucureşti a lui Jupân Dumitrache Titircă Inimă-Rea. Alexandru Dabija a construit, împreună cu scenograful Dragoş Buhagiar, un spectacol amplu, descifrând spaţiile dintre rânduri în care zac de mai bine de 130 de ani gânduri neexprimate prin cuvinte ale lui Nenea Iancu. Apoi, cei doi creatori, maeştri în arta aleasă, nu fac nimic de mântuială. Ei au cercetat, au stors piesa "O noapte furtunoasă" şi au scos din ea ceea ce spectatorul de teatru nu prea a văzut, deşi de-a lungul vremii critica literară a semnalat: ambâţul erotic.
Decorul te fascinează cu adevărat, spaţiul fiind foarte ofertant. Dragoş Buhagiar plasează casa lui Jupân Dumitrache pe o suprafaţă mare. E ca o casă în construcţie, cu schele, cu de toate în curte: materiale pentru zidărie, o masă, o roabă cu băuturi şi gheaţă, un topor, ferăstraie, saci cu ciment, lopeţi pentru mortar, un gard din scândură, dar şi un zid neterminat, stâlpi, precum şi un closet făcut din lemn. Totul permite personajelor caragialiene să-şi manifeste agitaţia, să se urmărească unele pe altele, să alerge în cerc. Dabija alege interpreţi tineri pentru toate personajele, excepţie făcând doar actorul Florin Mircea, un Nae Ipingescu mai calm. Jupân Dumitrache e Călin Chirilă, Veta e Petronela Grigorescu, Ziţa - Haruna Condurache, Chiriac - Dumitru Năstruşnicu, Rică Venturiano - Cosmin Maxim şi Spiridon - Doru Aftanasiu.
Regizorul respectă întru totul textul lui Caragiale, dar face să fie vizibile dezordinea, sexul. Cei doi amanţi, Veta şi Chiriac, se tachinează reciproc. Gelozia lui o face pe ea să sufere, iar reproşurile o scot din sărite. Cuprinşi de furie, amândoi se dezlănţuie într-un amor sălbatic. Văzân-du-i, Spiridon, se ascunde în closet, însă acţiunea celor doi îi trezesc sentimente şi se descătuşează din încordare. Nu e la vedere, doar că closetul se hâţână tare, tare... Chiar şi întâlnirea dintre Ziţa şi Rică e înclinată spre sexualitate atunci când se descoperă cine e de fapt persoana după care aleargă ca nebunii trei bărbaţi... Fiecare cu ambâţul lui amoros. Urmărirea celui bănuit că atentează la onoarea de familist al lui Jupân Dumitrache, adică Venturiano, este ca o răzvrătire. Se urmăresc într-un cerc. Actorii aleargă foarte bine, urcând uşor scările sau schelele casei. Atunci când e prins, Rică Venturiano riscă să fie zidit în gardul în construcţie. Bărbaţii furioşi aruncă peste el mortar, iar Ziţa scoate mortarul de pe el cu mânuţele ei, până se lămuresc lucrurile. Toţi îşi dau seama de încurcătură şi se potolesc. Casa şi curtea Jupânului Dumitrache sunt răvăşite de-a binelea, dar pentru a se vedea şi dincolo de schele, adică în camerele casei, cade pânza transparentă agăţată în loc de perete. E totul la vedere.
Nu ştim cât de mult îi interesează pe spectatorii ieşeni faptul că piesa "O noapte furtunoasă" a fost citită de Caragiale la Iaşi, la scurt timp după ce a scris-o. Îi plăcea acest oraş, îi plăcea şi teatrul de aici. Dovadă e fragmentul din scrisoarea pe care Caragiale i-a adresat-o poetului Avram Steuerman-Rodion, în 1907 (citat din caietul de sală al spectacolului): "...eu cu sufletul sunt mai mult ieşean decât bucureştean, deşi de fel sunt ploieştean (...). E uşor de explicat: în Iaşi mi s-a deşteptat mai întâi dragostea de patrie şi de artă şi de altele ale lumii (...) şi cât de mult e d-atunci!". După acest spectacol, simţi nevoia să citeşti încă o dată piesa lui Caragiale. Zău, descoperi tocmai ceea ce ai văzut. E provocator.
Citește pe Antena3.ro