x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Opera Comică pentru Copii oferă spectacole gratuite pentru copiii refugiaților ucraineni!

Opera Comică pentru Copii oferă spectacole gratuite pentru copiii refugiaților ucraineni!

08 Mar 2022   •   19:39
Opera Comică pentru Copii oferă spectacole gratuite pentru copiii refugiaților ucraineni!

„Niciun copil nu ar trebui să treacă vreodată prin ceea ce trec astăzi copiii Ucrainei. Până în acest moment, din mulțimea de refugiați care au tranzitat România în ultimele 10 zile, aproape 50 000 au ales să rămână. 20 000 dintre ei sunt copii. Douăzeci de mii de copii care vor începe o viață nouă într-o țară vecină, căreia învață să îi spună „dim” („acasă” în limba ucraineană). E în puterea fiecăruia dintre noi să-i susținem în a se acomoda cu noua lor realitate, din care de-acum facem parte. Dincolo de granițele lingvistice, ne-am propus să punem arta în slujba comunității și de această dată.

Muzica și poveștile copilăriei sunt un limbaj universal, care apropie oamenii indiferent de limba lor maternă. Tocmai de aceea am încredere că vom reuși să aducem un zâmbet pe chipul copiilor ucraineni prin intermediul spectacolelor Operei Comice pentru Copii, disponibile în aplicația Opera Copiilor. Persoanelor si asociațiilor care au în grijă familii de refugiați le oferim acces gratuit la toate spectacolele noastre din aplicație, cu speranța că în tot acest necunoscut, copiii refugiați mai pot găsi ceva familiar: bucuria poveștilor universale ale copilăriei și muzica ce șterge lacrimile și alină dorul”, a declarat Felicia Filip, Manager Opera Comică pentru Copii.

Orice persoană sau organizație care dorește să ofere copiilor refugiați posibilitatea de a viziona GRATUIT spectacole originale de balet, concerte lecție, spectacole de operă, musical și operetă este invitată să completeze formularul acesta: https://forms.gle/HJYPGLAvNg4WRoaQA.

×
Subiecte în articol: Opera Comică pentru Copii