x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Premiere de excepție la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

Premiere de excepție la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu

de Magdalena Popa Buluc    |    02 Oct 2022   •   12:10
Premiere de excepție la Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu
Sursa foto: Dragoș Dumitru

 „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu va fi prezent în Japonia, la  Festivalul de la Tokyo, cu spectacolul „Povestea prințesei deocheate”, în regia lui Silviu Purcărete, care va avea  trei reprezentații pe scena de la Tokyo Metropolitan Theatre în perioada 8-11 octombrie 2022.

Spectacolul se va juca în limba română, cu supratitrare în limbile japoneză și engleză, iar reprezentațiile din 9 și 11 octombrie vor fi urmate de discuții cu publicul.

„Avem o triplă prezentare, suntem înaintea turneului cu „Povestea prințesei deocheate” în Japonia. Alte două premiere la final de septembrie, început de octombrie, „Cameristele” și „Oleanna”, un text de David Mamet, o propunere a domnului Bogdan Sărătean. Ne bucurăm că putem să prezentăm acest spectacol. Este, dacă vreți, un text în oglindă cu un alt spectacol pe care îl avem în repertoriu, Lecția lui Eugen Ionescu”, a spus Constantin Chiriac. „E o gradație frumoasă a tensiunii. Textul este foarte bun. David Mamet este cunoscut ca un mare creator de caractere”, a subliniat Constantin Chiriac.

„Este un efort uriaș și trebuie să reamintim că, de fiecare dată când mergem în turneu, nu mergem cu sprijinul financiar al primăriei și al orașului. Mergem cu sprijin atras, așa cum a fost cazul turneului de la Chișinău”, a mai spus acesta. „Vom începe o mare co-producție cu Tokyo Metropolitan”.

Constantin Chiriac, directorul general al TNRS și președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, va susține, în data de 7 octombrie, conferința cu tema „Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu – o punte între creativitatea japoneză și cea europeană” pentru studenții de la Universitatea Meiji Gakuin.

Ministrul Culturii din România, Lucian Romașcanu, va fi prezent la reprezentațiile din Japonia ale Naționalului sibian.

Festivalul de la Tokyo are loc în perioada 1 septembrie - 11 decembrie 2022 (de-a lungul a 102 zile), cu scopul de a conecta lumea cu artele și cultura din Tokyo. 

Prințesa Sakura se reîntoarce acasă

Spectacolul „Povestea prințesei deocheate” are la bază un scenariu original, semnat de Silviu Purcărete, care pornește de la piesa kabuki a lui Tsuruya Namboku al IV-lea. Kabuki este unul dintre cele mai importante stiluri de teatru japonez, caracterizat prin rafinament vizual și o codificare complexă.

Povestea prințesei Sakura (floare de cireș) a suferit, de-a lungul timpului, mai multe transformări, pornind de la varianta originală care datează din anul 1817, până la cea mai cunoscută dintre variante, din 1967, de la Teatrul Național din Tokyo.

Silviu Purcărete și-a propus să facă un spectacol european, folosind textul, regulile și spațiul kabuki, reinterpretate într-o manieră personală. „Povestea prințesei deocheate” abundă în istorii de dragoste obsesivă, crime, reîncarnări și răzbunare. Spectacolul preia aceste teme și construiește, cu umor și auto-ironie, un comentariu efervescent al dialogului dintre cultura europeană și cea japoneză.

Scenografia spectacolului este semnată de Dragoş Buhagiar, muzica de Vasile Şirli, iar din distribuție fac parte actorii TNRS: Ofelia Popii, Iustinian Turcu, Dana Taloş, Adrian Matioc, Diana Văcaru-Lazăr, Cristian Stanca, Diana Fufezan, Raluca Iani, Mariana Mihu – Plier, Adrian Neacşu, Pali Vecsei, Vlad Robaș, Emőke Boldizsár, Cristina Stoleriu, Alexandru Malaicu, Codruţa Vasiu, Serenela Mureşan, Johanna Adam, Cristina Ragos, Cendana Trifan, Antonia Dobocan, Veronica Arizancu, Arina Ioana Trif, Fabiola Petri, Gabriela Pîrlițeanu, Monica Vîlcu, Ioana Cosma, Cristina Blaga-Tomuș, Oana Brânzan, Eduard Pătrașcu, Mihai Coman, Viorel Rață, Liviu Vlad, Cătălin Neghină, Ștefan Tunsoiu, Andrei Gîlcescu, Horia Fedorca.

Premiera „Cameristele”, regia Hunor Horváth, la Secția germană a TNRS

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu prezintă, în luna octombrie, premiera piesei „Cameristele”, de Jean Genet, regia Hunor Horváth, realizată de Secția germană a Naționalului sibian. Avanpremiera spectacolului va avea loc în 8 octombrie, iar premiera în 9 octombrie, la TNRS – Sala Mare, din Bl. Corneliu Coposu, nr. 2. Spectacolul se va juca în limba germană cu supratitrare în limba română.

„Cameristele" de Jean Genet, jucată pentru prima dată la Paris în 1947 în mijlocul unor proteste violente, expune fără milă perversiunea unei societăți conservatoare și retrograde, punând sub semnul întrebării moralitatea ca privilegiu al celor bogați și puternici.

Într-un stil deopotrivă ludic și incisiv, piesa autorului francez explorează limitele dintre dragoste și ură într-o lume nedreaptă din punct de vedere structural.

Jean Genet este un dramaturg și poet care a „spart frontiere", punând în mod constant sub semnul întrebării ideea de libertate, atât în opera sa, cât și în viața sa privată. El însuși fiind orfan, dezertor, hoț și vagabond, dragostea și fascinația i-au fost mereu îndreptate înspre destinul celor care trăiesc la periferia sau în afara societății.

Jean Genet a cerut ca cele trei personaje din piesa sa, Solange, Claire și Madame, să fie interpretate de bărbați. O astfel de decizie nu ne mai surprinde atât de mult în zilele noastre, însă ne provoacă să analizăm problemele de reprezentare și stereotipurile specifice contemporaneității, cu scopul de a găsi noi forme de autenticitate și de a genera noi conexiuni empatice.

Actorii Yannick Becker, Benedikt Häfner și Daniel Bucher de la Secția germană a Teatrului Național „Radu Stanca” Sibiu, precum și tânăra actriță Ana Tiepeac în rolul lui Jean Genet însuși, înfruntă aceste provocări împreună cu orchestra „RakLap”, care asigură acompaniamentul muzical, pentru a pune în scenă un manifest împotriva structurilor de putere descrise în piesă și împotriva nedreptăților de astăzi.

În montarea lui Hunor Horváth, actorii trebuie să lupte neîncetat pentru identitatea personajelor, în timp ce mascarada lor se reflectă în apa care acoperă întreaga scenă, iar rolurile clar împărțite la început încep să se estompeze pe scena rotativă. Tot astfel, scenografia creată de Elöd Golicza va capta jocul actorilor și îl va iradia în toate direcțiile ca o prismă.

Totul culminează, în final, cu o mare întrebare: cine și ce putem fi într-o lume care ne atribuie un rol chiar înainte de a ne naște? Sau: este nevoie oare de un dezastru care să ne afecteze pe toți pentru a înțelege că suntem toți o singură entitate și că împărțim o singură lume?

 

„Cameristele”

de Jean Genet

Regia: Hunor Horváth

Scenografie: Elöd Golicza

Costume: Zsófia Gábor

În distribuție: Yannick Becker, Benedikt Häfner, Daniel Bucher, Ana Tiepac

Video și materiale vizuale: Dan Basu

Concept de lumină: Niculescu Cristian-Gabriel

Coreografia: Edith Buttingsrud Pedersen

Dramaturgie și texte: Paula Breuer

Subtitrare: Eva Frățila

Muzica: Magor Bocsárdi & „RakLap“ Orchestra

Premiera spectacolului „Oleanna”, de David Mamet

Teatrul Național „Radu Stanca” Sibiu invită publicul la cea de-a patra premieră pe care o prezintă în luna septembrie 2022 – „Oleanna”, de David Mamet, regia Bogdan Sărătean.

Avanpremiera spectacolului va avea loc în 30 septembrie, iar premiera în 1 octombrie, ambele reprezentații fiind programate la ora 19:00, la Sala Studio din str. Emil Cioran, nr. 1A.

“Sunt 30 de ani de când David Mamet a scris piesa asta. Din punct de vedere dramaturgic, ea e perfectă, atât timp cât perfecțiunea există. E perfectă pentru că nu e părtinitoare, nu e tezistă. Dar în același timp, autorul presimte fenomene stranii ale modernității. Oare cum ar arăta piesa lui Mamet în ziua de azi, în care exhibăm în medul virtual, cu surplus de violență, atâtea neîmpliniri, găsind mereu și mereu vinovați? Oare și-ar fi imaginat cât de actual va fi textul lui după trei decenii? Ambele personaje au dreptatea și vina lor în egală măsură, iar asta e tragic. Doar că e o tragedie a omului modern, complet lipsită de catharsis”, spune regizorul Bogdan Sărătean.

În distribuție sunt actorii Veronica Arizancu și Ciprian Scurtea, iar scenografia este semnată de Alexandra Budianu.

Spectacolul este o poveste despre putere și fragilitatea ei, despre măști și umbre, a cărei actualitate frapantă ne pune în fața propriilor temeri și speranțe.

×