x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Show-ul lui Sergei Polunin în România, în premieră pe TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului

Show-ul lui Sergei Polunin în România, în premieră pe TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului

de Magdalena Popa Buluc    |    20 Oct 2021   •   16:35
Show-ul lui Sergei Polunin în România, în premieră pe TIFF Unlimited, de Ziua Mondială a Baletului

Spectacolul de dans pe care celebrul dansator Sergei Polunin l-a susținut pentru prima dată în România în această vară, ca invitat special al Festivalului Internațional de Film Transilvania, este difuzat online, în premieră, pe platforma de streaming TIFF Unlimited (unlimited.tiff.ro), de Ziua Mondială a Baletului, pe 19 octombrie.

 

Show-ul Sergei Polunin Up, Close and Personal, înregistrat în decorul impresionant al Castelului Bánffy din Bonțida, în prezența a peste 2000 de spectatori, poate fi văzut gratuit începând cu ora 12.00, de oriunde din lume, aici: unlimited.tiff.ro/sergei-polunin-up-close-and-personal  

 

La TIFF 2021, Sergei Polunin a electrizat publicul dansând în Sacré, o coregrafie a artistei japoneze Yuka Oishi, bazată pe Ritualul primăverii, de Igor Stravinski, și inspirată de stilul dansatorului Vaslav Nijinski. După o discuție pe scenă, în care a oferit detalii despre parcursul său artistic atipic, Polunin le-a oferit spectatorilor prezenți la Bonțida o surpriză memorabilă, dansând pe melodia Take Me to Church a lui Hozier.

 

Întâlnirile cu iubitorii de dans, cu tinerii balerini prezenți la masterclass-ul său și cu spectatorii documentarului Dancer au fost memorabile și pentru Sergei Polunin, care s-a declarat impresionat de primirea de la Cluj. „Ca artist, urci pe scenă pentru public. Eu sunt destul de timid, îmi place energia pe care mi-o transmite publicul, dar nu atât de mult și atenția pe care o primesc. Pe scenă, însă, strălucesc și acolo simt că mi-e locul”, a mărturisit artistul, care și-a continuat ulterior călătoria prin România.

 

Născut în 1989 în Ucraina, Sergei Polunin a devenit, la vârsta de 19 ani, cel mai tânăr prim-balerin din istoria London Royal Ballet. Apreciat pentru geniul artistic, tehnica fenomenală și prezența scenică hipnotizantă, artistul s-a remarcat pe marile scene ale lumii. A dansat pe scena Teatrului Balșoi din Moscova, la Scala din Milano, Teatrul Stanislavski, Opera Națională din Paris, iar în prezent este invitat permanent al The Bavarian State Ballet din Munchen și călătorește în jurul lumii cu spectacolele produse de Polunin Ink, compania de dans pe care a fondat-o.

 

Spectacolul de la Cluj a fost prezentat de Polunin Ink. și PiArt Vision.

 

O serie de filme de la TIFF 2021 pot fi văzute deja pe unlimited.tiff.ro: serialul rusesc Șase locuri goale/ Six Empty Seats, ajuns la episodul 7, The Whaler Boy (câștigătorul Trofeului Transilvania), Marygoround (Competiție), Los inocentes, Lobster Soup (Focus Spania).

 

×
Subiecte în articol: Sergei Polunin