x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatru interactiv pentru copii şi comedii celebre în al doilea weekend de spectacole în aer liber la „Bucureştii lui Caragiale”

Teatru interactiv pentru copii şi comedii celebre în al doilea weekend de spectacole în aer liber la „Bucureştii lui Caragiale”

de Magdalena Popa Buluc    |    22 Iul 2020   •   16:36
Teatru interactiv pentru copii şi comedii celebre în al doilea weekend de spectacole în aer liber la „Bucureştii lui Caragiale”

După un prim weekend de teatru în aer liber bine primit la „Bucureştii lui Caragiale”, Teatrul Bulandra, UNATC, Teatrul de Animație Ţăndărică şi Teatrul Elisabeta pregătesc spectacole cu priză la public pentru cel de-al doilea weekend de festival: 25 și 26 iulie.  Astfel, pe scena festivalului din Parcul Cişmigiu, publicul poate vedea la „Bucureştii lui Caragiale” două comedii contemporane, un spectacol interactiv pentru copii şi o montare inedită după I.L. Caragiale.

 

Cea de-a opta ediţie a Festivalului „Bucureştii lui Caragiale” este organizată de Primăria Capitalei prin ARCUB, în perioada 18 iulie – 20 septembrie, în Parcul Cişmigiu. Desfăşurată sub motto-ul #SusţinemCulturaRO, ediţia specială din acest an „Bucureştii lui Caragiale” oferă bucureştenilor, după o lungă perioadă de cultură online, un program extins de spectacole de teatru pe tot parcursul verii şi începutul toamnei.

 

Al doilea weekend de festival începe sâmbătă, 25 iulie, ora 10.00, cu un spectacol de matineu excelent jucat al actorilor de la Universitatea Naţională de Artă Teatrală şi Cinematografică „I.L. Caragiale”, după piesa „O noapte furtunoasă”, în regia Teodorei Florea. Un spectacol potrivit atât pentru cei mari, cât şi pentru copiii de şcoală generală, producţia „O noapte furtunoasă” a UNATC aduce un suflu extrem de proaspăt textului lui Caragiale printr-un ritm alert, replici spumoase şi personaje haioase jucate de actorii Alexandra Sârbei, Azaleea Necula, Gabriel Hrițcu, Aurelian Culea, Dima Țui, Andrei Barbu, Alexandru Horghidan.

 

Tot sâmbătă, 25 iulie, de la ora 20.00, Vlad Zamfirescu, Şerban Pavlu şi Gheorghe Ifrim prezintă, pe scena din Parcul Cişmigiu, spectacolul Teatrului Bulandra „Artă”, o adaptare regizată de Cristi Juncu după celebra piesă scrisă de autoarea şi actriţa franceză Yasmina Reza. O satiră cu răsturnări de situaţie extrem de fine şi replici savuroase, piesa „Artă” a primit premiul Laurence Olivier pentru ”Cel mai bun text de comedie”, Premiul Tony și Premiul Criticilor din New York (Best Comedy). Ȋn spectacolul cu acelaşi nume, care se joacă de un deceniu la Teatrul Bulandra, regizorul „Cristian Juncu perie bine fiecare replică, îi dă sens şi strălucire, îi revelează umorul, ingredient important pentru întreg spectacolul. […] Spectacolul are calităţile unei bijuterii valoroase, este simplu fără să fie minimalist, delicat fără preţiozitate, profund fără pretenţii şi strălucitor fără ostentaţie”. Oana Stoica – LiterNet

 

Cei mici sunt aşteptaţi duminică, 26 iulie, de la ora 10.00, la spectacolul de teatru interactiv „Motanul încălţat” al Teatrului de Animaţie Ţăndărică. O poveste clasică reinventată, regizată şi ilustrată muzical de Cristian Pepino, cu păpuşi la paravan, marionete uriaşe şi pantomimă, „Motanul încălţat” îndeamnă la un dialog creativ între copiii din public şi actorii de pe scenă: Gabriel Apostol, Mihai Dumitrescu, Cristina Țane, Mona Toncu, Eugenia Barbu.

 

Spectacolul de duminică seară 26 iulie, începe de la ora 19.00 şi este una dintre cele mai jucate comedii ale Teatrului Elisabeta, „Boeing Boeing”. Scrisă de dramaturgul francez Marc Camoletti, spectacolul de teatru „Boeing Boeing” a intrat în The Guiness Book of Records ca piesa de teatru francofonă cu cele mai multe puneri în scenă în întreaga lume. Montarea de la Bucureşti este regizată de Şerban Puiu şi îi are în distribuţie pe actorii Andreas Petrescu, Marius Gîlea, Anca Sigartău, Anca Dinicu, Alexandra Velniciuc, Tania Popa, Iulian Bălan.

 

Festivalul „Bucureştii lui Caragiale” #8 continuă, în Parcul Cişmigiu, cu noi spectacole de teatru în weekend-urile 1-2 august, 8-9 august, 15-16 august, 22-23 august, 29-30 august, 5-6 septembrie, 12-13 septembrie, 19-20 septembrie. Din repertoriul ediţiei 2020, fac parte spectacole-concert, un spectacol de teatru-dans contemporan, spectacole-balet şi concerte educative, comedii, spectacole pentru copii  şi producţii independente.

 

Despre Bucureştii lui Caragiale

 

Festivalul „Bucureștii lui Caragiale” a fost inițiat în anul 2012, cu ocazia celebrării a 100 de ani de la moartea celebrului dramaturg. Festivalul a fost inspirat de manifestarea „D-ale Bucureştilor, carnaval la 1900” din Capitală, care a recreat atmosfera Micului Paris începând cu anul 1993 şi, ulterior, după o pauză de câţiva ani, în 2008, la Curtea Veche a Palatului Voievodal. Creat pentru a aduce opera caragialiană cât mai aproape de publicul bucureștean, festivalul în forma actuală, „Bucureştii lui Caragiale”, s-a desfăşurat, pe rând, în Centrul Istoric al Capitalei, în Parcul Izvor şi, începând din anul 2017, este găzduit de cea mai veche grădină a Capitalei, Parcul Cişmigiu. În contextul actual, festivalul „Bucureştii lui Caragiale” are scopul de a asigura continuitatea operatorilor culturali şi de a încuraja consumul cultural la nivel local.

 

 

×