x close
Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri! Nu, multumesc Accept
Jurnalul.ro Cultură Teatru Teatrul Bulandra / Proiect CELULAR

Teatrul Bulandra / Proiect CELULAR

de Magdalena Popa Buluc    |    23 Sep 2023   •   10:40
Teatrul Bulandra / Proiect CELULAR

CELULAR este un demers de cercetare artistică menit să extragă din câmpul generațional ai genZ și Millennials nevoile consumatorilor de cultură, predominant reprezentați de acest segment și să traseze posibile direcții performative relevante pentru publicul din prezent dar și din viitor.

Urmând modelul de multiplicare celulară, cele două performance-uri - CELULAR București și CELULAR Iași - deconstruiesc universul din spatele alegerii unor obiecte personale, precum și tipare mentale și comportamentale, printr-un labirint transgenerațional senzorial.

Valorificând experiența directă cu genZ și Millennials, din prima parte a proiectului, CELULAR București propune spectatorului o variantă gamificată de a parcurge contra cronometru o hartă emoțională proprie pentru a se conecta la celulele performer-ilor, la safe place-ul lor și la o următoare celulă, produs al interacțiunii dintre spectator și actor, cea a viitorului comun.

- . - - (. ̆ . )

Cea de-a doua reprezentație va avea loc pe 18 octombrie.

 

Celula artistică: Andu Dumitrescu - regie, video, sound design, concept spațiu,  Vero Nica - documentare, structură text, coordonator workshop-uri, Simona Pop - performer, Alex Mirea - performer, Jenniffer Corrales - artist, coordonator workshop-uri, Magda Cernea - coordonator workshop-uri.

Celule creative: Claudia Amuzică, Alex Andrei, Alexandru Botea, Irina -Maria Constantinescu, Oana Corbu, Alexandra Duța, Maria Florina, George Talmaciu, Ștefana Tărniceru, Mihai Vasilescu.

×
Subiecte în articol: CELULAR București teatrul bulandra