Teatrul de Comedie a susținut în perioada 6-8 iunie 2019, în orașele Gori și Tbilisi din Georgia, două reprezentații ale spectacolului „Revizorul”, de N.V. Gogol, în regia lui Horațiu Mălăele. Aflat deja la peste 200 de reprezentații și cu numeroase turnee internaționale (Madrid, Beijing, Salonic etc.), unele în cadrul unor festivaluri de renume (Festivalul Internațional de Teatru de la Edinburgh), spectacolul „Revizorul” a reunit pentru această deplasare o distribuție specială, cu George Ivașcu în rolul lui Dobcinski și Dragoș Huluba în rolul lui Hlestacov.
Turneul din Gori a fost prilejuit de participarea la Festivalul de Comedie din Georgia, trupa Teatrului de Comedie fiind singura trupă străină invitată în cadrul ediției a VI-a a evenimentului. Participarea a debutat cu organizarea unei conferințe de presă, în data de 6 iunie 2019, la care au luat parte directorul Teatrului de Comedie, George Mihăiță, actorii Dragoș Huluba, Valentin Teodosiu și Alexandru Conovaru, alături de Soso Nemsadze – cunoscut regizor, profesor de teatru, directorul Festivalului de Comedie din Georgia. În aceeași seară, de la ora 20.00, s-a desfășurat reprezentația la Eristavi Professional State Drama, în fața unui public entuziast, care i-a aplaudat minute în șir pe actorii români.
A doua reprezentație s-a desfășurat în data de 7 iunie 2019 la Tbilisi, la Rustaveli Theatre, un edificiu impresionant, cel mai mare și unul dintre cele mai vechi teatre din Georgia, fondat în 1887. În sală s-au aflat critici de teatru georgieni, actori importanți ai Teatrului Rustaveli, reprezentanți ai presei. Irina Gogoberidze, președinta Secției georgiene a Asociației Internaționale a Criticilor de Teatru (A.I.C.T.), a declarat: „O încântare! Un spectacol memorabil, cu actori extraordinari.” Turneul din Georgia a fost așadar un succes important, un real câștig pentru imaginea teatrului românesc în lume.