Click Accept pentru a primi notificări cu cele mai importante știri!
La Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu are loc zilnic, începând cu ora 10:00, conferinţa de presă: indiferent dacă vin sau dacă nu vin mulţi reprezentanţi ai mass-media. Este o obişnuinţă a acestui festival de a invita directori de companii, regizori, personalităţi din lumea artelor spectacolului pentru a informa despre ceea ce reprezintă creaţiile aduse de ei la Sibiu. Moderatorul conferinţei de presă este, de câţiva ani buni, teatrologul Octavian Saiu, care are un fler de invidiat. Oricum cunoştinţele sale în domeniul artei teatrale sunt de invidiat. Este proaspăt deţinător al Premiului UNITER pentru critică teatrală. Susţine cursuri la universităţi din lume, a publicat şi cărţi, iar cea mai recentă, “Posteritatea absurdului” (Paideea, 2012), a fost prezentată miercuri la Festivalul de la Sibiu
La conferinţa de presă de miercuri, invitat a fost un remarcabil creator român: Victor Ioan Frunză, care s-a lăsat provocat de întrebările şi constatările făcute de Octavian Saiu referitor la spectacolul prezentat marţi seara, “Scene din viaţa insectelor” de Capek, pe care l-a montat la Centrul Cultural pentru UNESCO “Nicolae Bălcescu” din Bucureşti. Frunză a vorbit despre dimensiunile actului artistic, despre ceea ce înseamnă un proiect coerent şi despre cercetarea teatrală, căci spectacolul cu pricina, care plăcuse publicului, face parte dintr-un program de cercetare teatrală, iniţiat şi dezvoltat cu câţiva ani în urmă. Iar “Scene din viaţa insectelor” a apărut în urma unui studiu făcut în vreo trei luni cu texte puse în dezbatere împreună cu actorii şi cu alţi oameni de teatru, analizând ce ar putea să însemne un astfel de spectacol pentru comunitatea locală. Frunză menţiona că textul e foarte puţin cunoscut la noi, făcând parte “dintr-o avangardă trecută”, că are lumini şi umbre, ca orice fel de construcţie dramatică. Acest spectacol-alegorie despre condiţia umană lansează, potrivit lui Octavian Saiu, “câteva întrebări foarte importante legate de modul în care ne raportăm unii la ceilalţi sau la marile momente ale destinului”. Este şi “iniţierea omului în moarte”, este o poveste “despre fragilitate şi supravieţuire”. Sunt cinci actori care au mai multe personaje: George Costin, Adrian Nicolae, Alexandra Fasolă, Nicoleta Hâncu şi Sorin Miron.
Un alt spectacol de marţi seara, care m-a impresionat enorm, a fost “Trei surori” de Cehov (foto), în regia lui Lev Erenburg (Teatrul Nebolşoi din Sankt Petersburg). Această dramă cehoviană e presărată în prima parte cu umor fin, făcându-te să râzi cu poftă, iar în partea a doua te zguduie, distrugerea oricărei speranţe a celor trei surori producându-se lent şi definitiv. Chiar dacă unii spectatori nu mai pun miză astăzi pe emoţia în teatru, spectacolul “Trei surori” îţi dă o reacţie afectivă de mai lungă durată. E şi meritul regizorului, şi meritul actorilor, împreună explorând piesa lui Cehov.
Două seri consecutiv (marţi şi miercuri), în festival a fost programat încă un spectacol de Cehov: “Pescăruşul”, în regia altui creator rus, Yuri Kordonsky, o producţie a Teatrului German din Timişoara. Pe emoţie a contat regizorul în această nouă montare a sa după Cehov, dezghiocând parcă gândul autorului referitor la consistenţa cu care şi-a înzestrat personajele.
Printre spectacolele programate joi sunt recomandate: “O poveste japoneză”, regia Masahiro Yasuda, producţie a Teatrului Naţional din Sibiu; “Şi rataţii strălucesc”, coregrafia aparţinând lui Tom Rychetski (spectacol de dans, Dekkadancers, Cehia); “Cântecele lui Leare”, regia Grzegorz Bral (Song of The Goat Theatre, Polonia) sau spectacolele de stradă “Boemii” (Franţa), “În ritmul tobelor” (Spania).
Drama cehoviană, presărată la început cu umor fin, te zguduie spre sfârşit, când se distrug speranţele celor trei surori.
