Sâmbătă, 27 noiembrie, începând cu ora 17.30, scena Teatrului de Operetă şi Musical “Ion Dacian” va găzdui spectacolul “Liliacul”.
Tristeţea se înmulţeşte de la sine. Haideţi atunci să ne îndeplinim datoria şi să facem veselie căci dintre toate zilele, pierdute sunt doar cele în care ne-a lipsit veselia!
“Liliacul” întinde pe scenă aripile elucubrantei veselii tocmai pentru a confirma că până și în condiții de pandemie și lockdown, granițele de orice fel, limitările, frustrările și neîmplinirile, într-o noapte specială ca cea a Revelionului, sunt suprimate până acolo încât poți exclama cu entuziasm ”Veselă pușcărie, domnule!”
Dacă nu ai fost invitat la petrecerea, cu siguranță îți poți organiza propria petrecere, încât să stârnești o adevărată invidie, dar și foarte multe situații intrigante, savuroase și amuzante. Liliacul rămâne o poveste plină de strălucire și eclectism, demnă de a crea reveria și beatitudinea specifice unei nopți care ne îmbie ademenitor să dezlănțuim veselia cu orice chip, fie el și un chip de …. Liliac. O creație a lui J. Strauss fiul, anunță asemenea unei tradiții seculare, în teatrele de operă de pretudindeni, noaptea magică a Revelionului, noaptea în care optimiștii vor să se asigure că noul an a început, iar pesimiștii că vechiul an a trecut, însă și pentru unii și pentru alții va fi un mod de a privi perspectiva unei ”Vesele pușcării”.
Echipa artistică este Dirijor: Constantin Grigore, Eisenstein: Alfredo Pascu, Rosalinda: Doina Scripcaru, Adela: Gabriela Daha, Falke: Anton Zidaru, Frank: Ștefan Popov, Orlovsky: Cristina Trandafir, Frosch: Valentino Tiron, Alfred: Florin Budnaru, Blind : Cristian Caraman, Ida: Letiția Vlădescu, Figurație: Cristina Popa, Miruna Dascalu.
Distribuţie balet: Şoriceii. Eugenia Stoian, Raisa Radamovschi, Corina Andreica, Gabriela Pojoreanu, Sabina Ioniță, Denisa Anastasiu
Cupluri: Monica Strat, Diana Marin, Camelia Ghiţă, Oana Vâlceanu, Andrei Ciobanu, Raul Oprea, Lorendi Rădulescu, Ştefan Băloi
Coregraf: Elena Zamfirescu, Maestru de repetiţii: Eugenia Stoian, Asistent de coregrafie, mișcare scenică: Eugenia Stoian.
Conducerea muzicală: Constantin Grigore, Regia artistică și adaptarea libretului: Cătălin Voineag, Scenografia: Elisabeta Făcăianu, Coregrafia și mișcarea scenică: Elena Zamfirescu, Dirijorul corului: Aurel Muraru, Lighting design: Bogdan Gheorghiu, Costume: Matteo Mazzoni, Elisabeta Făcăianu
Pregătirea muzicală: Gonul Aptula, Crinela Barbu, Adina Cocargeanu, Alexandru Burcă, Coordonare tehnică: Emil Popescu
Informații despre stagiunea 2021-2022, cât și calendarul spectacolelor și evenimentelor desfășurate la Teatrul Național de Operetă și Musical „Ion Dacian”, puteti afla de pe site-ul oficial: www.opereta.ro sau de pe pagina de facebook a teatrului: https://www.facebook.com/OperetaIonDacian/.
Biletele pot fi achiziționate atât on-line de pe site-urile www.opereta.ro și www.startickets.ro, cât și de la casa de bilete aflată în incinta teatrului din Bulevardul Octavian Goga, nr.1, sector 3.