Din ciclul “O Seară de Poveste”, Fundaţia Geo Barton, în colaborare cu Teatrul Naţional din Bucureşti, vă prezintă vineri, 3 aprilie 2015, ora 19.00, la Sala Media, ”Un prinţ al scenei – Gheorghe Cozorici”.
Cariera sa, presărată cu creaţii de excepţie, va fi evocată de personalităţi ale scenei româneşti care îl vor povesti pe Gheorghe Cozorici actorul, colegul, prietenul... Sunteţi Bineveniţi!” - ne îndeamnă cu căldură distinsa doamnă Anita Barton să trecem pragul Sălii Media, la început de aprilie.
Născut pe 16 iulie 1933, în comuna Arbore, din judeţul Suceava, Gheorghe Cozorici a absolvit Institutul de Artă Dramatică din Bucureşti în 1956, făcând parte din renumita ''promoţie de aur'', alături de alte nume de rezonanţă, ca George Constantin, Amza Pellea, Victor Rebengiuc, Mircea Albulescu, Marin Moraru, Sanda Toma, Silvia Popovici, Gina Patrichi, Tamara Buciuceanu, Draga Olteanu, Constantin Rauţchi, Silviu Stănculescu şi mulţi alţii.
Pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti, începând din 1959, vreme de peste 3 decenii Gheorghe Cozorici a putut fi admirat pentru felul lui unic de a îmbrăca profunzimile rolului, cu eleganţă şi sobrietate, cu o voce de neuitat, în numeroase spectacole, de la: “Tragedia optimistă” de Vsevolod Vişnevski, “Surorile Boga” de Horia Lovinescu, “Nora sau Casa cu păpuşi” de Henrik Ibsen, “Domnişoara Nastasia” de G.M.Zamfirescu, “Apus de soare” de Barbu Ştefănescu Delavrancea, “Romeo şi Julieta” de William Shakespeare, “Becket” de Jean Anouilh, “Regele Lear” de William Shakespeare, “Danton” de Camil Petrescu, “Medeea” de Seneca, “Generoasa fundaţie” de Antonio Buero Vallejo, “A treia ţeapă” de Marin Sorescu, “Caligula” de Albert Camus, “Tinereţea lui Moromete” de Marin Preda, “Zbor deasupra unui cuib de cuci” de Ken Kesey, “Despot Vodă” de Vasile Alecsandri, “Vassa Jeleznova” de Maxim Gorki, “Moştenirea” de Titus Popovici, “Avram Iancu” de Lucian Blaga, până la ultimele roluri, din “Cabinierul” de Ronald Harwood, “Livada de vişini” de A.P. Cehov şi “Familia lui John” de Simon Gray.
Recent înfiinţată, din iniţiativa fiicei renumitului actor, fundaţia Geo Barton şi-a propus să ne ofere o serie de întâlniri de neuitat, pentru minte şi suflet, cu mari nume ale scenei şi filmului românesc. Seara ”Un prinţ al scenei – Gheorghe Cozorici” este cea de-a treia manifestare de acest gen, după “Geo Barton” şi “Elvira Godeanu”.
Intrarea la Sala Media este liberă, în limita locurilor disponibile.